Marea Schismă din 1054 este amintită în mod tradițional ca momentul în când a avut loc ruptura finală dintre cele două curente ale creștinismului, adică bisericile catolice și ortodoxe de astăzi.

Cum s-a ajuns la Marea Schismă din 1054

Împăratul roman Constantin cel Mare a făcut ceva ce era de neconceput înaintea lui. În secolul al IV-lea, a legalizat creștinismul și, mai mult, el însuși s-a botezat și i-a obligat pe mulți dintre adepții săi să facă același lucru. Mai mult, el a creat o „ramură” a Imperiului Roman în Orient, făcând din Constantinopol (Istanbulul de astăzi) capitala sa personală, întemeind astfel Imperiul Bizantin.

Fără să vrea, Constantin a creat un conflict în interiorul creștinismului, care la început a trecut neobservat, dar care după câteva sute de ani s-a transformat într-o adevărată luptă. Unii istorici susțin că, înainte de a pleca la Constantinopol, împăratul i-a dat Papei un document în care era menționat că întreg creștinismul este condus de la Roma, iar Papa este șeful Bisericii creștine.

După căderea Imperiului Roman de Apus, Patriarhul Constantinopolului a înțeles că nu este obligat să se supună Papei și, prin urmare, creștinismul din Răsărit s-a dezvoltat altfel.

Cauzele care au dus la Marea Schismă din 1054 au fost dezacordurile cu privire la autoritatea papală. Papa a cerut ca el să fie conducătorul celor patru patriarhii răsăritene (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim) și să exercite o jurisdicție suverană asupra lor. La rândul lor, cei patru patriarhi au susținut că Papa are doar o autoritate onorifică și că nu poate lua decizii asupra creștinilor din Răsărit.

Conducătorii celor două biserici s-au excomunicat reciproc

Cardinalul Umberto a sosit la Constantinopol pentru a citi o scrisoare a Papei în cadrul slujbei din 16 iulie 1054, iar atmosfera a fost tensionată. Cardinalul avea ordin de la Papa Leon al IX-lea să-l excomunice pe Patriarhul Constantinopolului în caz că acesta nu acceptă directivele papale.

La finalul Sfintei Liturghii, după ce ortodocșii au refuzat directivele, cardinalul a lăsat scrisoarea în altarul Bisericii Sfânta Sofia și l-a excomunicat pe patriarhul Mihail I Cerularie spunând că adevăratul conducător este Papa. De asemenea, el a blestemat întreaga Biserică Răsăriteană.

Același „răspuns” a venit și din partea Patriarhului, care la 24 iulie 1054 a convocat un Sinod, în care l-a blestemat și excomunicat pe autorul scrisorii și pe toți cei care îi urmau învățăturile.

Din acel moment, Biserica Răsăriteană și-a asumat numele de Ortodoxă (din greacă, „doctrină dreaptă”), în timp ce Biserica Romei s-a definit ca fiind Catolică, denumire care vine tot din limba greacă și înseamnă „universală”.