Considerat astăzi simbolul eleganței și romantismului parizian, Turnul Eiffel nu s-a bucurat dintotdeauna de admirația francezilor. La momentul construirii sale, monumentul a fost aspru criticat de numeroși artiști și intelectuali, care îl vedeau drept o construcție inutilă și inestetică. Scriitorul Guy de Maupassant l-a descris drept „realizarea diabolică a unui cazangiu cu mania grandorii”, în timp ce alții îl comparau cu „un felinar uriaș” sau cu „o coloană hidoasă de metal”.

Turnul a fost ridicat pentru Expoziția Universală din 1889, organizată la Paris pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Revoluția Franceză. Inițial, construcția trebuia să existe doar pe durata expoziției, iar dacă protestatarii ar fi avut câștig de cauză, monumentul ar fi fost demolat imediat după încheierea evenimentului.

Încă din faza de proiect, ideea unui turn metalic gigantic a stârnit revolta multor parizieni, care considerau că acesta va distruge frumusețea arhitecturală a capitalei franceze. În spatele proiectului se afla inginerul Alexandre Gustave Eiffel, născut la Dijon, în 1832. Fascinat de structurile metalice, Eiffel s-a mutat la Paris pentru a-și construi o carieră în inginerie. Primele sale mari succese au venit în domeniul feroviar, iar unul dintre proiectele care i-au adus notorietate a fost podul de cale ferată de la Bordeaux, finalizat în 1860.

În 1886, autoritățile franceze au lansat un concurs pentru realizarea unei construcții spectaculoase care să reprezinte punctul central al Expoziției Universale. Din cele aproximativ 700 de proiecte înscrise, propunerea lui Gustave Eiffel a fost declarată câștigătoare. Planul era impresionant pentru acea perioadă: un turn metalic de 300 de metri înălțime, care urma să depășească Monumentul Washington, cea mai înaltă structură existentă atunci.

Construcția era extrem de complexă. Turnul a fost realizat din aproape 18.000 de piese metalice, unite prin aproximativ 2,5 milioane de nituri. Cele patru picioare uriașe ale structurii erau conectate printr-un sistem elaborat de grinzi, ceea ce transforma proiectul într-o adevărată provocare inginerească.

Deși Eiffel vedea turnul ca pe un simbol al progresului și al modernității, reacțiile publicului au fost dure. Numeroși artiști, scriitori și sculptori au semnat celebra petiție „Artiștii împotriva Turnului Eiffel”, publicată în februarie 1887 în ziarul „Le Temps”. Documentul, coordonat de arhitectul Charles Garnier, susținea că uriașa structură metalică va domina și va mutila peisajul Parisului, umbrind monumente emblematice precum Catedrala Notre-Dame, Luvrul sau Arcul de Triumf.

Gustave Eiffel a rămas însă ferm convins de valoarea proiectului său. El compara criticile aduse turnului cu eventualele reproșuri făcute piramidelor egiptene, despre care spunea că sunt, în esență, doar „movile artificiale de piatră”. Sprijinit de autoritățile franceze, inginerul a continuat lucrările, chiar dacă acestea au presupus metode inovatoare pentru acea epocă: macarale mobile, schele speciale și ascensoare temporare.

Construcția Turnului Eiffel a fost finalizată pe 31 martie 1889, exact la timp pentru deschiderea Expoziției Universale. În ciuda opoziției inițiale și a numeroaselor critici, monumentul a cucerit treptat inimile francezilor și ale turiștilor din întreaga lume, devenind în cele din urmă unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Franței și ale Parisului.