Cartagina a fost întemeiată de către coloniști fenicieni în secolul al IX-lea sau al VIII-lea î.Hr., cu scopul de a servi ca bază comercială și port maritim. Numele fenician al orașului, Kart-Hadașt, înseamnă "orașul nou" sau "orașul recent". Această denumire a fost aleasă pentru a se deosebi de alte colonii feniciene din zonă, precum Utica. Conform unei tradiții antice, întemeierea Cartaginei este fixată în anul 814 î.Hr. Totuși, cele mai vechi vestigii arheologice găsite în Cartagina pot fi datate în prima jumătate a secolului al VIII-lea î.Hr., ceea ce sugerează că orașul a început să fie construit și populat în acea perioadă.

În primele două secole de la întemeierea sa, Cartagina a fost sub influența și tutela orașului-metropolă Tir. Totuși, odată cu cucerirea teritoriilor feniciene de către Imperiul Persan în secolul al VI-lea î.Hr., această influență a dispărut, iar Cartagina a devenit mai independentă.

În perioada următoare, Cartagina și-a dezvoltat rapid puterea maritimă și comercială, întemeind colonii și stabilind controlul asupra unui vast imperiu teritorial și maritim. Colonizările sale în Sicilia, Sardinia, Corsica, insulele Baleare, precum și pe coasta de nord a Africii și în sudul Spaniei, i-au consolidat poziția și i-au adus prosperitate economică. Această expansiune teritorială și maritimă a transformat Cartagina într-una dintre cele mai importante puteri ale Mediteranei în acea perioadă.

Cartaginezii, cunoscuți și sub numele de Punici sau Poenii, au fost implicați în conflicte permanente cu coloniile grecești din regiunea Mediteranei în secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr. Aceste conflicte, printre care cele mai cunoscute sunt războaiele cu Siracuza și Nisa, au fost adesea motivate de controlul asupra zonelor comerciale și a rutelor maritime importante.

Chiar dacă au fost într-un conflict constant cu grecii, Punii au fost, totuși, influențați puternic de cultura greacă în această perioadă. Acest lucru se reflectă în artefactele și practicile culturale descoperite în Cartagina și în coloniile sale. Cu toate acestea, în ciuda influenței culturale grecești, Cartagina a rămas în mod constant aliată cu alte puteri precum etruscii, care au jucat un rol important în politicile și alianțele regionale din acea perioadă.

Cartagina a prosperat în special prin intermediul comerțului maritim și a controlului asupra unor rute comerciale importante în secolele al IV-lea și al III-lea î.Hr. Devenind un centru comercial și economic major în regiunea mediteraneană, orașul a cunoscut o creștere rapidă a populației și a prosperității.

Se estimează că în acea perioadă, Cartagina avea în jur de 400.000 de locuitori, cu alți 100.000 trăind în zonele agricole înconjurătoare, ceea ce arată amploarea și importanța sa în lumea antică. Orașul a devenit al doilea cel mai bogat oraș din regiunea mediteraneană, după Alexandria din Egipt.

Cu toate acestea, conflictele cu Roma au dus în cele din urmă la prăbușirea Cartaginei. Cele trei războaie punice au fost decisive în acest sens. În special, în timpul celui de-al doilea război punic, trupele conduse de renumitul general Hannibal au reprezentat o amenințare serioasă pentru Roma, ajungând chiar să amenințe direct Italia. Aceste războaie au culminat cu distrugerea Cartaginei în 146 î.Hr., punând capăt definitiv existenței sale ca putere majoră în Mediterana.

Istoria ulterioară a Cartaginei este marcată de cuceriri și schimbări dramatice. În antichitatea târzie, orașul a fost cucerit de vandalii germanici în anul 439, în timpul declinului puterii Imperiului Roman de Apus. Cu toate acestea, Cartagina a fost recucerită de trupele romane din răsărit, conduse de generalul Belisarius, în 533.

În această perioadă, creștinismul a devenit o forță majoră în Cartagina, influențând atât populația romanizată cât și pe cea vandalică. Cu toate acestea, comunitatea creștină era divizată între arianiști și ortodocși, iar această diviziune a condus la conflicte violente între ei.

În anii 695-697, Cartagina a fost asediată și distrusă de arabii musulmani, care au venit din Egipt și s-au stabilit deja în regiune, în Kairouan. Aceștia au construit o nouă cetate, Tunis, în apropiere, marcând astfel sfârșitul istoriei Cartaginei și începutul celei a Tunisiei. Locuitorii care au refuzat să se convertească la islamism au fost fie sclavi, fie măcelăriți, într-un eveniment tragic care a pus capăt existenței orașului Cartagina.