La 14 iulie 1456, pe apele Dunării, a avut loc o importantă confruntare navală între forțele creștine conduse de Iancu de Hunedoara și flota otomană. Bătălia s-a desfășurat în apropierea localității Salankemen (astăzi în Serbia), iar în urma înfrângerii flotei turce, trupele lui Iancu au reușit să trimită provizii, arme și întăriri în cetatea asediată Belgrad.

Această victorie navală a fost un moment-cheie în desfășurarea Asediului Belgradului, una dintre cele mai importante lupte din secolul al XV-lea. Deși otomanii, conduși de sultanul Mehmed al II-lea, cuceriseră deja Constantinopolul în 1453 și păreau de neoprit, apărarea hotărâtă a Belgradului avea să le tempereze expansiunea spre centrul Europei.

Cetatea Belgradului, considerată „poarta Regatului Ungariei”, era un obiectiv strategic esențial pentru Imperiul Otoman. Dacă ar fi căzut, Ungaria ar fi fost expusă direct atacurilor, ceea ce s-a și întâmplat mai târziu, în 1526, prin catastrofala înfrângere de la Mohács.

Dar în 1456, Iancu de Hunedoara – voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei – a organizat o rezistență eroică. Alături de oastea sa și de zeci de mii de voluntari mobilizați prin predicile călugărului Ioan de Capistrano, Iancu a reușit nu doar să oprească ofensiva otomană, ci și să provoace o înfrângere usturătoare, considerată de cronicari un moment de cotitură: „Bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine.”

Această victorie a rămas înscrisă în istorie nu doar ca un succes militar, ci și ca un simbol al rezistenței europene în fața expansiunii otomane. La scurt timp după triumful de la Belgrad, Iancu de Hunedoara s-a stins din viață, dar moștenirea sa ca apărător al creștinătății a dăinuit secole întregi.