CUTREMURĂTOR! PRIMELE MĂSURI DUPĂ CE GEORGESCU VA PRELUA PUTEREA
Imediat ce se va instala la Cotroceni, Georgescu va lua o serie de măsuri radicale, menite să zdruncine din temelii societatea așa cum o știm. Nicio categorie socială nu va scăpa nepedepsită, în special georgiștii, care vor simți pe pielea lor ce înseamnă o adevărată reformă!
Într-un gest de cruzime fără precedent, toți georgiștii vor fi încarcerați în școlile din cartier sau din sat, indiferent de vârstă. Acolo vor fi torturați metodic cu gramatică și matematică de bază.
Regimul de teroare prevede patru ore de detenție zilnică timp de un an, cu un examen final absolut infernal: nota 5. Cine nu reușește, o ia de la capăt, iar ca pedeapsă suplimentară, va fi pus în piața publică, unde trecătorii îl vor putea arăta cu degetul și exclama: "Asta pățești dacă nu știi unde se pune stampila de vot!"
Poate cea mai dură măsură dintre toate: toți georgiștii vor fi obligați să citească minimum o carte pe săptămână. În cazul în care nu respectă această regulă, li se va tăia subvenția pentru hrană! S-a declanșat deja panica în comunitatea georgistă, iar liderii lor caută soluții disperate, cum ar fi cititul pe repede-înainte sau audiobook-uri ascultate în somn.
Gogu Pintenogu, lider georgist, vizibil afectat, a declarat în fața reporterilor:
"Noi nu suntem pregătiți pentru asemenea abuzuri! Nu de-asta l-am votat! Muncă? Gramatică? Cărți?! Dacă știam că așa va fi, mai bine tăceam și stăteam liniștiți la carciuma! Acum e prea târziu…"
1
Viorica Dăncilă a elucidat misterul: USR i-a sabotat guvernarea cu muzică, filmări și vânătăi la tibie
2
Dragoste la buget: AUR și PSD oficializează relația, cu Statul Paralel naș de cununie
3
Grindeanu inaugurează autostrada București–Alexandria pe Google Maps
4
ZamolxCoin – Georgescu lanseaza criptomoneda Geto-Dacă a viitorului
5
Nordis – Imperiul iluziilor și al coincidențelor
6
Sătui de atâtea „laude”, șefii PSD au închis comentariile pe Facebook
7
Crin Antonescu, sculptat de Brâncuși: „Nu tot, doar coloana vertebrală” – afirmă Olguța Vasilescu, în timp ce bea o cafea de patrimoniu
8
CCR – tribunalul suveranismului pur?
9
PSD: „Nu putem lăsa România pe mâna unor șacali.”
10
CCR a decis: Pensii speciale pentru toți românii
11
Birtcoin – Moneda Viitorului!
12
Călin Georgescu și Aurul Monoatomic – Praf de Stele sau Praf în Ochi?
13
Șoșoacă la Cotroceni: Cum se preia puterea în trei live-uri
14
Bolojan mulțumește miniștrilor PSD: „Fără voi, guvernarea va fi mult mai eficientă"
15
PSD-AUR preia guvernarea: ministerele vor fi trase la sorți dintr-un fes
16
SOC! Barajul Vidraru, secat de francezi pentru „aurul lichid” și „apa vie”!
17
Mesia dacic intervine: Georgescu adevaratul artizan al armistițiului SUA – Iran.
18
Laura Vicol – justiție suveranistă cu brățări dacice
19
Sondajul care dă peste cap toate sondajele
20