Călin Georgescu pare să fi descoperit formula discursului perpetuu: iei trei propoziții, le rotești între ele ca pe sarmalele în oală, adaugi o pauză dramatică, privești grav în tavan de parcă recepționezi instrucțiuni direct din cosmos și gata — ai hipnotizat jumătate de Facebook și ai fraierit gugulanii.

Același refren hipnotic, livrat cu solemnitatea unui Moise care coboară de pe Sinai cu tablele legii, deși în realitate vine cu bancuri expirate și teorii culese dintre două reclame la suplimente naturiste: „Am mai spus. Vreți să vă repet iar? V-am spus. Mai mult nu pot să vă spun.”

O adevărată sonată pentru o singură notă, interpretată cu ochii semiînchiși și aerul unui om care știe unde sunt ascunse arhivele secrete ale omenirii, dar momentan nu poate divulga pentru că „nu e încă timpul”. Dacă tăcerea ar fi probă olimpică, omul ar lua aurul explicând nimic timp de trei ore.

Cheia discursului vine, firește, pe tărâmul constituționalismului mistic: „Am câștigat turul 1 și turul 2. Când s-a oprit turul 2, eu aveam vreo 70.000 de voturi.”

Apoi, profetic, cu mâna pe inimă și privirea omului care tocmai a descifrat Apocalipsa dintre două emisiuni la Tv, a început inventarul revelațiilor:

„România e în recesiune economică.”
Termenii „recesiune tehnică” și „recesiune economică” fiind amestecați cu aceeași precizie cu care un mecanic de la colț toarnă antigel în rezervorul de benzină și apoi îți spune liniștit: „Boss, merge avion.”

„Americanii vor veni, îi vor da un șpiț în cur lui Nicușor și mă vor instala pe mine președinte.”
Operațiune secretă de mare anvergură, coordonată probabil direct de la Pentagon, în colaborare logistică cu terasa unei șaormerii din Buzău. Ora exactă a intervenției rămâne clasificată, dar publicul a fost asigurat că „totul este pregătit”, ceea ce în limbaj conspiraționist înseamnă că nu este pregătit absolut nimic, dar sună excelent pe fundal dramatic.

„Se pregătește o nouă plandemie.”
Pentru că fără o conspirație globală proaspătă la fiecare două luni, nucleul dur de adepți riscă să intre în sevraj informațional și — tragedie supremă — să înceapă să pună întrebări normale.

Și aici apare piesa de rezistență, mecanismul perfect al oricărui escroc profesionist bine antrenat: imunitatea totală la realitate.

Dacă profeția nu se îndeplinește, explicația vine instant: „Nu s-a mai întâmplat pentru că eu i-am dat în vileag.”

Adică omul joacă simultan rolul profetului, salvatorului și al propriului fact-checker. Dacă vine furtuna, el a prezis-o. Dacă nu vine, tot el a oprit-o. Dacă se întâmplă ceva, avea dreptate. Dacă nu se întâmplă nimic, avea și mai multă dreptate.

Ferească Dumnezeu de nebuni.

Și mai ales de televiziunile care le dau microfon, lumină de studio și muzică dramatică de parcă urmează să anunțe contactul cu extratereștrii, nu încă o porție de conspirații încălzite la microunde.