GEORGESCU URCĂ PE MUNTELE ATHOS SĂ SE ROAGE — ÎCCJ URMEAZĂ SĂ DECIDĂ PE 12 MAI DACĂ E CAZUL SĂ COBOARE ÎN BANCĂ
Călin Georgescu, recent eliberat de sub controlul judiciar și rămas fără tribuna de pe care administra cu consecvență convingerea susținătorilor că e președintele legitim al României, a ales pentru această perioadă sensibilă cea mai discretă variantă posibilă: trei zile de post și rugăciune pe Muntele Athos — documentate fotografic și distribuite prompt presei prietenoase. Ca orice retragere spirituală bine gestionată.
„Iată că eu, robul acestui neam necăjit și urgisit de vrăjmașii cei nevăzuți ai Bruxellesului, mă rog cu dinadinsul pentru dezlegarea României de sub jugul dobânzilor, al vaccinurilor și al rețelelor 5G, care otrăvesc sufletul și slăbesc osul. Când mă voi întoarce dintre aceste sfinte locuri, voi aduce cu mine lumina cea veche, bobul de grâu neprocessat și gazul din pământul nostru sfânt, pe care dușmanii l-au ascuns cu bună știință. Făgăduiesc că pensiile vor fi plătite în aur curat, că autostrada spirituală va uni Moldova cu Ardealul fără fonduri europene, și că fiecare familie de român va primi o vacă, un pogon de pământ și semnal bun la Tiktok. Acestea le zic eu, slugă smerită și ales al providenței, cu mâna pe inimă și cu ochii la cer, de unde vine toată îndreptarea."
Pentru susținătorii care îl consideră deja ales — unii președinte, alții ceva mai sus pe ierarhie — imaginile de pe Muntele Athos nu demonstrează nimic nou. Ele confirmă confortabil o convingere preexistentă: omul e aproape de Dumnezeu. Că instanța supremă are o altă perspectivă urmează să se clarifice pe 12 mai, într-un cadru mai puțin fotogenic.
1
În sfârșit, s-a hotărât: PSD iese de la guvernare!
2
Simion dezminte categoric: Nu fugem de nicio dezbatere!
3
PSD a decis întrebarea pentru momentul adevărului: preferați cutiile de pantofi sau portbagajul mașinii?
4
Grindeanu se teme că cele 2 miliarde din PNRR ar putea fi furate de niște amatori fără carnet de partid
5
Laura Vicol – justiție suveranistă cu brățări dacice
6
Supărat că USR nu i-a citit cartea de matematică, Grindeanu declară boicot total al ședințelor coaliției.
7
CCR – tribunalul suveranismului pur?
8
Birtcoin – Moneda Viitorului!
9
PSD: „Nu putem lăsa România pe mâna unor șacali.”
10
Românii, încărcați energetic de Bucegi: „Sub Sfinx e un buncăr cu Wi-Fi cosmic și Georgescu în hologramă”
11
Sondajul care dă peste cap toate sondajele
12
Iohannis și-a dat demisia: „Dacă nu mă lasă să plec în vacanță, măcar să plec de tot!”
13
Economia națională, ținută captivă în borcane: vinovați — gemul, zacusca și murăturile
14
PSD recunoaște: „Suntem în sevraj. Nu mai putem fura de luni bune”
15
Grindeanu spune "Nu" intalnirii Trump-Putin
16
Curtea de Apel Ploiești a decis: Pământul e plat
17
Crin Antonescu - Program electoral
18
PSD-AUR preia guvernarea: ministerele vor fi trase la sorți dintr-un fes
19
Bolojan mulțumește miniștrilor PSD: „Fără voi, guvernarea va fi mult mai eficientă"
20