PSD: „NU PUTEM LĂSA ROMÂNIA PE MÂNA UNOR ȘACALI.”
O frază admirabilă. Viguroasă. Cu rezonanță aproape istorică. Genul de replică ce umple sala de ședință, ridică aplauze în plen și, scoasă din context, poate fi tipărită pe afiș electoral fără să schimbi nici măcar virgula. Probabil că deja se tipărește. În tiraj mare. Cu majuscule.
Problema — una mică, desigur, aproape jenantă să o menționezi într-un moment atât de solemn — e că România a fost administrată, în ultimii ani, chiar de cei care o salvează acum. Deficitul bugetar împins spre recorduri cu o consecvență demnă de un campionat, contractele semnate pe repede-înainte cu firme care descoperiseră că au sediul la același apartament cu alte firme câștigătoare, miliardele turnate în măsuri populare finanțate din împrumuturi pe care le va rambursa o generație ce nu știa pe atunci să scrie — toate acestea nu sunt opera șacalilor. Sunt realizările salvatorilor. Trecute la activ.
Șacalii, dacă e să fim corecți, nu doar că aveau acces la ușă — ei aveau și cheia, și ștampila, și codul de la seif.
Dar să nu fim nedrepți. Salvarea e salvare. Nu contează cine a creat situația din care se salvează. Nu contează bilanțul. Nu contează dacă pompierul vine cu aceeași mână cu care a ținut chibritul, dacă zâmbește familiar la adresa flăcărilor și dacă furtunul lui e branșat la aceeași conductă care a alimentat incendiul. Important e gestul. Important e momentul. Important e că microfonul merge, sala aplaudă și stenograma sună bine la știri.
Partidul Social Democrat va salva, încă o dată, țara. Cu solemnitate. Cu responsabilitate. Cu experiența bogată a cuiva care știe exact unde sunt toate robinetele și cum se reglează presiunea.
Iar dacă, după salvare, contractele publice reîncep să curgă spre destinații familiare, dacă licitațiile devin din nou exerciții de solitudine administrativă cu un singur ofertant entuziast, dacă devizele cresc cu o sănătate demnă de un buletin medical elogios — ei bine, acesta e prețul inevitabil al eroismului. Nimeni nu a spus că salvarea e gratuită. Dimpotrivă.
Șacalii, între timp, rămân la datorie: verifică facturile, cer chitanțe, întreabă de ce costă atât. Obraznici, până la capăt. Aproape antiromânești.
Cutremurător! Primele măsuri după ce Georgescu va prelua puterea
2
SOC! Barajul Vidraru, secat de francezi pentru „aurul lichid” și „apa vie”!
3
Supărat că USR nu i-a citit cartea de matematică, Grindeanu declară boicot total al ședințelor coaliției.
4
Severin explică cine strică țara: cei fără experiență la plicuri
5
Bolojan mulțumește miniștrilor PSD: „Fără voi, guvernarea va fi mult mai eficientă"
6
Dragoste la buget: AUR și PSD oficializează relația, cu Statul Paralel naș de cununie
7
În sfârșit, s-a hotărât: PSD iese de la guvernare!
8
Adrian Veștea, eroul sacrificiului național
9
Simion dezminte categoric: Nu fugem de nicio dezbatere!
10
Mesia dacic intervine: Georgescu adevaratul artizan al armistițiului SUA – Iran.
11
CCR a decis: Pensii speciale pentru toți românii
12
Curtea de Apel Ploiești a decis: Pământul e plat
13
Economia națională, ținută captivă în borcane: vinovați — gemul, zacusca și murăturile
14
Sondajul care dă peste cap toate sondajele
15
Grindeanu spune "Nu" intalnirii Trump-Putin
16
Victor Ponta și Marea Întâlnire cu Donald Trump – Când Photoshopul Face Minuni
17
Guvernarea „Dac-o fi, o fi”: între pumnul de galerie și ochiul de chihlimbar
18
Premierul desemnat recunoaște: „Era cât pe-aci să dau Bac-ul, dar acum nu mai am timp”
19
Laura Vicol – justiție suveranistă cu brățări dacice
20