Deucalion. Fiul lui Prometeu şi al Climenei (sau al lui Celeno); era regele cetăţii Ftia din Tesalia.

Când Zeus a hotărât să extermine omenirea degenerată şi păcătoasă înecând-o printr-un potop uriaş, numai Deucalion şi soţia lui, Pira, au fost salvaţi datorită pioşeniei lor. Urmând sfatul tatălui său, Deucalion şi-a construit o ambarcaţiune pe care s-a refugiat împreună cu soţia. Ei au plutit pe valuri vreme de nouă zile, cât a durat potopul neîntrerupt care a scufundat Grecia în întregime, distrugându-i toţi locuitorii. În cele din urmă, potrivit tradiţiei, barca s-a oprit pe muntele Parnas, în Focida. Deucalion şi soţia sa au consultat sanctuarul lui Temis – care avea să devină în epoca istorică oracolul de la Delfi — pentru a afla cum putea fi reînviată specia omenească. Zeiţa le-a poruncit să-şi acopere capul şi să arunce în urmă oasele propriei sale mame. Oracolul nu era limpede, însă Deucalion şi Pira au crezut că l-au interpretat corect şi au aruncat în urmă pietre, reprezentând oasele Pământului-Mamă. Din pietrele aruncate de Deucalion s-au născut bărbaţii, iar din cele aruncate de Pira, femeile.

După altă versiune, Zeus însuşi l-a sfătuit pe Deucalion atunci când acesta, ajuns cu corabia pe muntele Parnas, a celebrat un sacrificiu în cinstea zeului pentru a-i mulţumi că-l scăpase de primejdie. Zeus s-a arătat gata să-i îndeplinească orice dorinţă, iar Deucalion l-a întrebat ce trebuia să facă pentru a avea din nou oameni în jurul său. Zeus l-a sfătuit să arunce în urmă pietre.

După ce a repopulat astfel pământul, Deucalion a coborât de pe muntele Parnas şi s-a stabilit pe pământurile iarăşi uscate. El şi Pira au avut mai mulţi copii, printre care Hellen, Amfiction, Protogenia etc.

► Prezenţe în literatura antică. Mitul lui Deucalion este citat frecvent de poeţi. Ne-a parvenit în versiunile lui Apollodor, Ovidiu (Metamorfoze) precum şi în câteva fragmente din Hesiod.