În anii ’50 și începutul anilor ’60, conducerea de la Belgrad a considerat necesară o reorganizare a statului pentru a reflecta noile realități economice și politice. Astfel, s-a elaborat o nouă constituție, adoptată oficial pe 7 aprilie 1963, dată simbolică deoarece coincide cu aniversarea eliberării Belgradului în timpul războiului. 

Constituția a fost supranumită „Constituția de Paști” deoarece a fost promulgată în perioada sărbătorilor pascale din acel an, simbolizând, în propaganda oficială, „renașterea” statului socialist. 

Această schimbare a reprezentat un moment definitoriu pentru evoluția politică a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, marcând oficial transformarea țării într-o federație socialistă modernizată, cu o structură politică adaptată modelului comunist specific iugoslav. 

Numirea lui Josip Broz Tito ca președinte pe viață a fost una dintre cele mai importante prevederi ale noii constituții. Această decizie a consolidat autoritatea personală a liderului iugoslav, care deja conducea țara din timpul războiului. Sub conducerea sa, Iugoslavia a menținut o poziție unică între Est și Vest, colaborând atât cu statele comuniste, cât și cu cele occidentale.