Băile lui Dioclețian (în italiană: Terme di Diocleziano) din Roma au fost cele mai mari băi publice construite în perioada Romei antice, la sfârșitul secolului al III-lea d.Hr., sub împăratul Dioclețian. Aceste băi au fost folosite pentru recreere, relaxare și activități sociale și culturale, fiind o infrastructură de lux destinată locuitorilor Romei. Ele ocupau un spațiu vast și puteau găzdui până la 3.000 de persoane simultan.

Structura băilor

Băile lui Dioclețian aveau o arhitectură impresionantă și un plan complex. Includeau diverse camere și spații, cum ar fi:

• Caldarium – sala cu apă fierbinte.
• Tepidarium – sala cu apă călduță.
• Frigidarium – sala cu apă rece, unde se putea face răcirea după baia fierbinte.
• Palestra – zone destinate exercițiilor fizice și gimnasticii.
• Biblioteci și grădini – băile aveau și spații dedicate lecturii și relaxării în aer liber.

Arhitectura băilor a fost de asemenea marcată de utilizarea unor bolți mari, coloane și materiale prețioase, cum ar fi marmura.

Transformări ulterioare

După căderea Imperiului Roman, băile au fost treptat abandonate, iar o parte din ele a fost reutilizată. O mare parte din structura băilor a fost transformată în biserică. În secolul al XVI-lea, Michelangelo a proiectat Biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, folosind structura frigidariumului.

Astăzi, situl face parte din complexul Muzeului Național din Roma și găzduiește expoziții și colecții arheologice.