Dedal – Personaj mitic în care scriitorii greci au personificat primele evoluţii ale arhitecturii şi sculpturii, mai ales la atenieni şi la cretani. Izvoarele îl numesc când atenian, când cretan, probabil din cauza timpului îndelungat petrecut pe insulă.

La începuturile activităţii sale îl găsim la Atena, unde s-a dedicat sculpturii, dând un impuls acestei arte.  A avut un elev deosebit de înzestrat (numit Calos, Talus sau Perdix), fiul surorii sale (numită tot Perdix), care foarte curând i-a depăşit în pricepere tehnică şi inspiraţie nu numai pe toţi ceilalţi sculptori ai momentului, ci şi pe însuşi maestrul său. Gelos pe arta şi pe succesele nepotului, Dedal l-a ucis. Ca urmare, a fost condamnat la moarte de tribunalul din Atena, dar s-a refugiat în Creta, unde datorită iscusinţei sale i-a atras prietenia regelui Minos.

Multă vreme, arta sa a fost pusă în slujba acestui suveran. Pentru Pasifae, soţia acestuia, el a sculptat în lemn faimoasa vacă ce i-a permis să se împerecheze cu un taur şi să nască mai apoi Minotaurul. La naşterea monstrului, Dedal a construit la Cnosos celebrul labirint, în care acesta a fost ţinut închis. Pentru rolul relevant pe care l-a avut în toate aceste întâmplări, Dedal a fost întemniţat de regele Minos. Dar Pasifae, legată de el prin complicitatea din trecut, l-a eliberat. Încercând să fugă, Dedal a descoperit că Minos sechestrase toate corăbiile şi ambarcaţiunile de pe coastele Cretei; aşadar îi era cu neputinţă să părăsească insula pe mare.

Atunci, cu iscusinţa şi inventivitatea sa, a făurit pentru sine şi pentru fiul său Icar nişte aripi din pene prinse cu ceară, cu care a izbutit să fugă din insula Creta, să treacă în zbor pe deasupra Egiptului şi să aterizeze, probabil, la Cumae, în Italia meridională. A trecut apoi în Sicilia, unde a fost primit şi găzduit cu prietenie de miticul rege Cocalos. Minos, care ridicase ancora spre Sicilia pentru a-l urmări, a fost ucis de Cocalos sau de fiicele acestuia.

Icar a avut mai puţin noroc decât tatăl său: potrivit unei legende tragice (Ovidiu, Metamorfoze), el a zburat prea aproape de soare, ale cărui raze au topit ceara cu care erau lipite penele aripilor. Ca urmare, a căzut în mare şi s-a înecat.

Şederea lui Dedal în Italia meridională şi în Sicilia a prilejuit numeroase legende. Când a sosit la Cumae, în Campania, după ce-şi pierduse fiul, Dedal i-a închinat lui Apollo un templu cu acoperişul de aur, pe ale cărui reliefuri a sculptat povestea lui Icar; apoi i-a dedicat zeului propriile sale aripi. Stabilindu-se apoi la Camicos, în Sicilia, la regele Cocalos, şi-a câştigat simpatia şi afecţiunea fiicelor regelui confecţionând pentru ele jucării superbe, mai ales păpuşi mobile, un soi de automate în stare să se mişte, ce păreau adevărate. De bună seamă, pentru a nu pierde un asemenea fabricant de vise, fiicele regelui erau dispuse să facă orice ca să-l apere de Minos.

După cum povesteşte legenda, acesta din urmă a născocit un vicleşug pentru a afla dacă omul pe care îl căuta se refugiase cu adevărat la curte. I-a dăruit lui Cocalos o scoică, promiţând o recompensă bogată celui ce avea să introducă prin meandrele ei un fir de in. El ştia că numai Dedal avea să izbutească în această încercare; într-adevăr, miticul sculptor-arhitect a făcut la o extremitate a scoicii o mică gaură prin care a picurat miere, după care a legat de firul de in o furnică, iar aceasta, urmărind curgerea mierii, a străbătut întregul traseu spiraliform.

Deşi a fost identificat, Dedal a scăpat totuşi, recurgând la ajutorul uneia din fiicele lui Cocalos şi la propria sa inventivitate: potrivit unei versiuni a mitului, el însuşi l-a ucis pe Minos, practicând o gaură în tavanul camerei unde suveranul cretan se îmbăia şi lovindu-l, prin această deschidere, cu un jet de apă sau de smoală clocotită.