Viorica Dăncilă a descoperit, la ani buni după plecarea din Palatul Victoria, că politica nu seamănă cu un salon de ceai englezesc, unde adversarii își pasează biscuiții cu politețe, își cer scuze înainte să ridice tonul și se despart cu o plecăciune civilizată. Revelația a venit cu întârziere, dar cu forță: ședințele de guvern pe care le-a prezidat semănau, în versiunea relatată de dânsa, cu o combinație spectaculoasă între wrestling balcanic, concert improvizat și oră de educație fizică cu accent terapeutic pe tibie.

Potrivit relatării sale dramatice si solemne, cei de la USR nu veneau la consultări politice, ci direct la antrenament. Diviziunea muncii era clară, bine pusă la punct, probabil repetată în prealabil: unul filma, altul tropăia, altul băga muzică — repetiție generală pentru marele spectacol al dezbinării naționale, cu hit-ul de sezon "Simfonia Vânătăilor în Re Minor".

Tabloul pe care ni-l zugrăvește fostul premier este de o frumusețe tragică, poetica: ea, eroică, încercând să lege o propoziție cap-coadă în timp ce în jur se desfășura haosul organizat: „Am rezistat eroic. Uneori mă uitam la ei și aveam impresia că urmează să scoată fumigene și să înceapă pogo între ministere. M-au atacat cu freestyle și sarcasm organizat. De multe ori plecam vânătă pe picioare. Nu mai știam dacă particip la ședință de guvern sau la antrenament de arte marțiale instituționale. Din cauza stresului și a loviturilor psihologice mă mai bâlbâiam, mai uitam discursuri, mai încurcam cuvinte… păi încercați dumneavoastră să pronunțați corect ‘președinția Consiliului Uniunii Europene’ după ce pe hol răsună techno și cineva vă filmează din ficus. România n-a văzut cât am suferit pentru această țară și pentru fiecare dezacord gramatical pe care l-am dus în spate." — o declarație care ar merita sculptată în marmură la intrarea în orice facultate de științe politice din țară, ca avertisment.

Desigur, românii mai țin minte și alte momente memorabile din epocă: conferințe în care limba română era tratată ca o limbă exotică descoperită recent, cuvintele fiind tratate ca niște obiecte misterioase și ușor periculoase, propozițiile erau traduse simultan din română în română de un interpret obosit.