Structurile maiestuoase ale Romei antice au supraviețuit timp de milenii, iar secretul ar putea sta chiar în materialele lor de construcție. 

Betonul roman, în multe cazuri, s-a dovedit a fi mai durabil decât echivalentul său modern, care se poate deteriora în câteva decenii. Acum, oamenii de știință care au lucrat la un nou studiu spun că au descoperit ingredientul misterios care le-a permis romanilor să facă materialul de construcție atât de durabil și să construiască structuri elaborate în locuri dificile, cum ar fi docurile sau canalele.

Echipa de cercetare a analizat mostre de beton vechi de 2.000 de ani, care au fost prelevate dintr-un zid al orașului din situl arheologic Privernum, în centrul Italiei, și care au o compoziție similară cu alte betoane găsite în tot Imperiul Roman.

Aceștia au descoperit că bucățile albe din beton au dat betonului capacitatea de a vindeca fisurile care s-au format în timp. Anterior, acestea fuseseră trecute cu vederea, considerate a fi un amestec neglijent sau o materie primă de proastă calitate.

Noua descoperire ar putea ajuta la îmbunătățirea calității betonului de astăzi și la obținerea unui material mai sustenabil. Textele romane sugeraseră și utilizarea varului stins, ca liant, motiv pentru care cercetătorii au presupus că acesta era modul în care era fabricat betonul roman. Dar, printr-un studiu mai aprofundat, cercetătorii au ajuns la concluzia că striațiile de var au apărut din cauza folosirii oxidului de calciu. Mai mult, o analiză suplimentară a betonului a arătat că fragmentele de calcar s-au format la temperaturi extreme, iar „amestecarea la cald" a fost esențială pentru caracterul durabil al betonului.

Descoperirile cercetătorilor sugerează că bucățile de var se pot dizolva în fisuri și se pot recristaliza după expunerea la apă, „vindecând” fisurile create de intemperii înainte ca acestea să se extindă. Cercetătorii au ajuns la concluzia că acest potențial de auto-reparare ar putea deschide calea către producerea unui beton modern mai durabil și, prin urmare, mai sustenabil. O astfel de măsură ar reduce amprenta de carbon a betonului, care reprezintă până la 8% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, potrivit studiului.

Timp de mulți ani, cercetătorii au crezut că cenușa vulcanică din zona Pozzuoli, din Golful Napoli, este cea care a făcut ca betonul roman să fie atât de rezistent. Acest tip de cenușă a fost transportat pe toată întinderea Imperiului Roman, pentru a fi folosit în construcții, și a fost descris ca fiind un ingredient cheie pentru rezistența betonului din acea vreme.