MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Elevii îi cer lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educației

Spotmedia • Desteptarea • Valentin - 14963 articole • 1117 vizualizari • acum 11 luni: 22-06-2023, 12:01:19 ★★★★★
 

Mai multe asociații de elevi îi cer președintelui Klaus Iohannis să trimită spre reexaminare noile legi ale Educației, după ce Curtea Constituțională a respins obiecțiile de neconstituționalitate ridicate de gupul parlamentar USR și de deputații Forța Dreptei asupra proiectelor.

„Reexaminarea Legilor Educației, vitală pentru învățământul românesc”, spun elevii.

„Ne arătăm îngrijorați cu privire la pronunțarea CCR, însă așteptăm motivarea deciziei în scopul evaluării situației. În acest context, dorim să punem în vedere faptul că asociațiile de elevi vor continua să apere drepturile elevilor în mod necondiționat, indiferent de numărul legii care reglementează sistemul de învățământ.

În acest sens, în contextul adoptării unor acte de legislație secundară ce vin în dezavantajul elevilor, nu vom ezita să le atacăm în instanță și, mai departe, să ridicăm excepții de neconstituționalitate asupra legilor, venind cu argumente suplimentare față de cele regăsite în cadrul obiecției de neconstituționalitate ridicate.

Având în vedere dezastrul Legii învățământului preuniversitar, lipsa unei viziuni coerente cu privire la viitorul educației, precum și discriminarea elevilor prin dubla admitere la liceu, considerăm necesară trimiterea lor spre reexaminare, în vederea respectării interesului superior al elevului”, se arată într-un comunicat de presă.

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins ca neîntemeiate, miercuri, cele două sesizări făcute de USR şi Forţa Dreptei privind Legile Educaţiei.

Cele două formațiuni de opoziție au contestat la Curte noile legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi care ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi.

The post Elevii îi cer lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educației appeared first on spotmedia.ro.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Spotmedia » Articole Spotmedia » Desteptarea » Valentin - 14963 articole »
 
Elevii Iohannis Retrimită Parlament Legile Educației
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu