Într-una din zile un negustor de produse lactate primeşte o invitaţie de a se prezenta la Judecătorie pe data de cutare şi cutare, fiindu-i intentat un proces de către brutar. Omul stă foarte îngrijorat şi până la data procesului nu-si mai găsea liniştea. Se tot întreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia. Şi încă cum. Îl tot bănuia pe lăptar că îl inşeala la cântar când cumpăra de la el unt.
Aşa că nu o dată, după ce laptarul îi aducea kilogramul de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţa unor martori. Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba 800, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg. În ziua judecăţii, judecătorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l vinzi?
- Nu, domnule judecător. Nu am.
- Păi, atunci cum pretinzi că vinzi untul cu kilogramul?
- Păi, să vedeţi. Eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei kilogramulde pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează.
1
Se spune că 45% din internet este reprezentat de conţinut porno. Mă gândesc, restul de ...
2
Un om de afaceri, implicat într-un proces lung şi costisitor, primeşte un fax de la ...
3
Studentul primeste o pagin A4 pe care scria doar:"Aceasta e intrebarea!".Fara sa stea pe ganduri, ...
4
Allez les bleus28 martie 1967 Franţa lansează primul său submarin atomic, “Le Redoutable”. Ulterior, francezii ...
5
De 8 martie o femeie primeste un fax de la sotul ei, profesor de matematica: ...
6
Mama si fiica la gradina zoologica. Fata isi intreaba mama: - Mami ce este chestia ...
7
BAC-ul - stil nou. Fiecare întrebare valorează 1 punct. Se acordă un punct din oficiu. ...
8
Casatoria dintre batranul fermier si tanara sa sotie nu decurgea prea bine, de aceea, batranul ...
9
Aseară am ajuns iar torpilat acasă şi nevastă-mea mă primeşte şi mă întreabă ironic: - ...
10
Vorbe de duh ruseşti- O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă, ...