MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Un efect indirect al diminuării drepturilor femeilor afgane: Kabulul gestionează din ce în ce mai

Investigatoria • Desteptarea • Valentin - 3285 articole • 11 vizualizari • acum o saptamana: 25-01-2023, 00:01:43
 

Aproximativ 70.000 de animale au pierit pe parcursul celei mai reci ierni din ultimii 10 ani, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Stat pentru Managementul Dezastrelor.

Multe agenții de sprijin au suspendat operațiunile în ultimele săptămâni după ce talibanii le-au interzis femeilor afgane să lucreze pentru organizațiile neguvernamentale.

Un ministru taliban a precizat că, în pofida deceselor, decizia nu va fi schimbată.

Ministrul interimar al gestionării dezastrelor, Mullah Mohammad Abbas Akhund, a declarat pentru BBC că multe zone din Afganistan sunt acum complet deconectate din cauza zăpezii. Elicopterele militare au fost trimise în operațiuni de salvare, dar nu au putut ateriza în cele mai muntoase regiuni.

Ministrul interimar a declarat că prognoza pentru următoarele 10 zile a indicat că vremea se va încălzi. Dar s-a arătat în continuare îngrijorat de numărul de decese în creștere – al afganilor și al animalelor lor.

„Majoritatea oamenilor care și-au pierdut viața în frig erau păstori sau oameni care trăiau în zonele rurale. Nu aveau acces la asistență medicală”, a spus Mullah Akhund.

„Suntem îngrijorați de cei care încă trăiesc în regiunile montane. Majoritatea drumurilor care trec prin munți au fost închise din cauza zăpezii. Mașinile s-au blocat acolo, iar pasagerii au murit la temperaturi de îngheț”, a continuat acesta.

Iar operațiunile de ajutor din acest an sunt îngreunate de decizia luată luna trecută de Guvernul taliban prin care li se interzice femeilor afgane să activeze în ONG-uri.

Dar Mullah Akhund a fost categoric. Această decizie nu va fi schimbată, iar comunitatea internațională ar trebui să accepte cultura islamică a Afganistanului, a insistat acesta.

„Bărbații lucrează deja cu noi în operațiunile de salvare și nu este nevoie ca femeile să lucreze cu noi. Bărbații din fiecare familie participă deja, așa că nu este nevoie de femei”, a declarat acesta pentru BBC.

Oficialii de la nivel internațional, inclusiv ai ONU, încearcă de urgență să găsească modalități de a rezolva problema generată de această interdicție. (sursa: BBC)

CITIȚI ȘI: Femeia cu cea mai înaltă funcție în ONU i-a confruntat pe talibani la Kabul. Concluziile discuțiilor pe tema drepturilor femeilor afgane

The post Un efect indirect al diminuării drepturilor femeilor afgane: Kabulul gestionează din ce în ce mai precar salvarea cetățenilor de la îngheț appeared first on Investigatoria.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Investigatoria » Articole Investigatoria » Desteptarea » Valentin - 3285 articole »
 
Indirect Diminuării Drepturilor Femeilor Afgane Kabulul Gestionează Precar Salvarea Cetățenilor îngheț
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu