MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Sindicatele din Educaţie: Am făcut tot posibilul să nu ajungem la grevă

Presshouse • Desteptarea • Valentin - 12785 articole • 1166 vizualizari • acum 10 luni: 20-05-2023, 00:01:25 ★★★★★
 

Sindicatele din Educaţie anunţă că vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României, care este singurul ce poate detensiona situaţia din învăţământ, potrivit Agerpres.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României. Din anul 2021, am tras foarte multe semnale de alarmă, am trimis zeci de scrisori şi comunicate, am organizat mai multe acţiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate”, se menţionează într-un comunicat al celor trei organizaţii sindicale.

Revendicările sindicaliştilor din Educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Articolul Sindicatele din Educaţie: Am făcut tot posibilul să nu ajungem la grevă apare prima dată în Presshouse.ro.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Presshouse » Articole Presshouse » Desteptarea » Valentin - 12785 articole »
 
Sindicatele Educaţie Făcut Posibilul Ajungem Grevă
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu