HotNights

 
 

Simbolurile Secrete ale Primilor Creştini

Internet • 06-11-2017, 14:18:54 • 1742 vizualizari • Categoria Enigme »

 

Creştinii timpurii au fost supuşi unor permanente hărţuiri şi persecutări violente. Statul roman îi considera ofensatorii religiei, discipolii unei magii interzise. Creştinii erau pedepsiţi fără milă, însă ei dădeau dovadă de o rezistenţă uimitoare.

In primele secole de după Hristos, creştinii erau nevoiti să se adune, pentru a I se închina Domnului, doar noaptea şi în taină. Reuniunile bisericeşti se considerau „inchise”; printre cei aleşi nu putea să ajungă nimeni intâmplător. La început, iniţiatorii persecutărilor au fost masele de oameni neinstruiţi, însă la începutul secolului al III-lea, poporul era deja de partea creştinilor, în rolul de persecutor situându-se statul.

Monograma lui Hristos

Societatea lui Isus, care activa în ilegalitate, constituia, în opinia autorităţilor Imperiului Roman, un pericol pentru religia de stat şi pentru ordinea că. Şi societatea greco-romană era ostilă faţă de creştini, învinuindu-i de intoleranţă faţă de artă, cultură, faţă de viaţa politică. Pentru a supravieţui în condiţii dificile, creştinii timpurii foloseau diverse semne secrete, după care işi puteau cunoaşte adepţii şi prietenii.

Cel mai cunoscut este semnul peştelui. Peştele, cel mai simplu simbol creştinesc, a fost determinat din anagrama care se obţine din cuvântul grecesc „peste”, ale cărui litere se descifrează astfel: Iisus Hristos Fiul Domnului Salvatorul. Imaginea cu doi peşti de o parte şi de alta a unei ancore aflate în poziţie verticală, cu un vârf in formă de cruce, era ca un fel de parolă; ea este legată de episoadele descrise în Evanghelie — atunci când, în deşert, poporul s-a săturat de pâinea şi peştele oferit de Hristos şi apostolii săi, lângă Lacul Tiberiada, cunoscut si ca Marea Galileei. Acest semn se intâlneşte foarte des în catacombe, în locurile reuniunilor secrete ale crestinilor. Alt semn caracteristic este viţa-de-vie. În Evanghelia după Ioan, există următoarele cuvinte: ,,…Eu sunt viţa-de-vie, iar tatăl meu — viticultor…».

Biserica înmulţirii pâinilor şi peştilor. Mozaic din perioada creştinismului timpuriu

Pentru că anume cu vin i-a impărtăşit Iisus pe apostoli la Cina cea de Taină: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi”. Un alt simbol este pâinea, care inseamnă o viată nouă, întru Hristos. Bobul trebuie să. moară in pământ, ca să răsară un spic nou; boabele ajung să fie unite în pâine, unde se îmbină într-un tot unitar. La fel şi omul, care vrea să devină creştin, trebuie să dispară pentru viaţa în păcat, prin taina Botezului, pentru a aduce roade spirituale şi să se apropie de alţi oameni în unitatea Bisericii.

Este bine cunoscut în arta timpurie creştină chipul mielului. El îl simboliza pe Hristos, în baza cuvintelor din Evanghelie: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”. Această imagine descinde din tradiţia pascală din Vechiul Testament — mielul jertfit simbolizează incheierea legământului cu Dumnezeu. Adesea, mielul este reprezentat cu o cruce deasupra capului — indicându-se faptul că. Hristos s-a adus pe sine drept jertfă întru salvarea neamului omenesc. În legătură directă cu imaginea mielului se află şi imaginea bunului păstor (omul care duce o oaie pe umeri). Aceasta exprimă cel mai vechi simbol al credinţei: „Iisus Hristos — Salvatorul”.

Semne proto-creştineşti, găsite în Efes – Turcia

Încă un simbol îl constituie lampa. În cuvintele lui Hristos: „Eu sunt lumina lumii; cine va merge după Mine, acela nu va merge prin intuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan, 8:12) este concentrat înţelesul principal al acestui simbol. Salvatorul, în parabolele sale, aminteşte de multe ori lampa, pentru a indica Lumina Adevărului. Printre simbolurile creştine poate fi găsită şi o corabie, de care este legată indisolubil imaginea ancorei.

Corabia aminteşte despre faptul că, după furtunile pământeşti, sufletul păşeşte pe pământurile fericirii, promise de Dumnezeu, iar ancora simbolizează credinţa în căpătarea odihnei veşnice, insuflă speranţa că timpul persecuţiilor va înceta şi va începe neapărat pacea mult aşteptată. Un simbol la fel de cunoscut este păunul. Conform legendei, această pasăre este nemuritoare. În arta creştină, legenda a căpătat o nouă interpretare, păunul devenind simbolul nemuririi sufletului omenesc. Totodată, datorită frumuseţii sale, păunul simbolizează Raiul. Imaginea lui se întâlneste des în bisericile străvechi.

Lespede cu simbolul lui Hristos, înconjurat de viţă-de-vie

La sinodul de la Soborul Ecumenic Trullan, din 691-692, sfinţii părinţi au interzis alegoriile, pentru că acestea sunt nişte „imagini pentru copii”, care doar te aduc în faţa lui Hristos, spre deosebire de imaginea veritabilă a lui Hristos. Astfel s-a ajuns, cu trecerea timpului, ca simbolul principal al creştinilor să, rămână nici corabia, nici peştele, nici lampa, ci însuşi Iisus Hristos răstignit pe cruce.

 
Continuare pe Internet »
Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniCELE MAI DE TEMUT SERVICII SECRETE DIN LUME
Mossadul este unul dintre cele mai de temut servicii secrete din lume. A fost creat în anul 1949 și una dintre operațiunile cele mai mari a fost capturarea lui
Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniNațiunea ucraineană – invenția serviciilor secrete germano-austro-ungare
Excluși de prusaci din procesul de reunificare germană, obligați să se alieze cu turbulenta aristocrație ungurească, Habsburgii și-au transformat posesiunile, la 17 februarie 1867, într-un stat federativ format din „Cisleitania”
Comentarii
 

    Articolul "Simbolurile Secrete ale Primilor Creştini" nu are niciun comentariu

Adauga comentariu
 

Cele mai citite

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniGasland

Chevron va începe extracţia gazului de şist in Romania folosind o metoda (fisurare hidraulică) ce polueaza panza de apa freatica. Bulgaria a oprit de curând inițiativa corporației din cauza protestelor legate de riscurile de mediu. De asemenea, Franta a interzis

49007 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniCum au reuşit o mână de greci să-i învingă pe perşi la Marathon

Bătălia de la Marathon, din 490 î.Hr., a fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perşiisunt înfrânţi decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Marathon a marcat sfârşitul primei invazii a perşilor în Grecia, aceştia

21631 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor Creştini Petre Țuțea – Cuvântul care zidește

A fost numit „ţăranul imperial“ sau „Socrate al românilor“. Viaţa i-a rezervat doar celebritatea postumă, una greu de imaginat pentru cineva care şi-a petrecut cea mai parte a vieţii în închisoare sau într-o teribilă sărăcie, la marginea societăţii. Realizat de

17715 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniIon Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, azi Caragiale, de linga Ploiesti. Fratii tatalui sau Luca, Costache si Iorgu, erau actori, oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor plina de insufletire in vederea crearii unui

11367 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniOameni cu bani i-au violat fiica de 4 ani si au scapat. Povestea tatalui care i-a ucis pe ticalosi

Povestea lui Drasius Kedys din Lituania a cutremurat o lume intreaga. A luptat mai bine de un an pentru a-i face dreptate fetitei lui, batjocorita de un judecator, un politician si un al treilea individ din lumea buna! Cand nu

10507 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniCum au reuşit romanii să construiască 4.000 de kilometri de drumuri în Dacia în 10 ani

Oraşele din Dacia romană au fost legate printr-o reţea de drumuri trasate cu o rigurozitate matematică extremă, dintre care unele s-au păstrat şi astăzi. Dacă romanii au realizat în 10 ani, peste 4.000 de kilometri de drumuri, românii au construit

9959 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniIstoria coloanei infinite

In anul 1934, sculptorul Constantin Brancusi a fost invitat sa ridice un monument intru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor si, cu deosebire, a rezistentei populatiei orasului Targu-Jiu, din timpul primului razboi mondial. Artistul dorise dintotdeauna “sa faca ceva pentru tara”, asa

9404 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniFilmul „Metropolis” şi simbolurile masonice

„Metropolis” este un film celebru realizat în 1927, de către Fritz Lang, care s-a aflat în topul preferinţelor lui Adolf Hitler. Mulţi ar putea crede că nu este un film de actualitate, dar „Metropolis” prezintă o societate supraindustrializată, în

8886 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniTudor Gheorghe - Cantec pentru mama

Care copil care isi iubeste mama , nu doreste sa faca pentru ea macar in jumatate din cate a facut ea pentru el ? Din pacate , multi dintre noi realizam cat de pretioasa este mama , abia dupa ce

8836 vizualizari

Simbolurile Secrete ale Primilor CreştiniNineteen Eighty-Four (1984)

1984 este un film britanic științifico-fantastic în regia lui Michael Radford, bazat pe romanul cu același nume a lui George Orwell. Filmul îi are în rolurile principale pe Richard Burton și John Hurt. În 1984, lumea este divizată în trei părți: Oceania,

8388 vizualizari

online = 3 • astazi = 26 • ieri = 157 • saptamana 42 = 183 • luna 10 = 1548 • an 2021 = 15393 • total = 17667