Scafandrii Jonas Dahm și Carl Douglas pătrund în apele friguroase din largul coastelor Scandinaviei în căutarea a ceea ce ei numesc „navele fantomă” din Marea Baltică.

Dahm și Douglas sunt prieteni de lungă durată care și-au petrecut aproximativ 25 de ani din viață căutând epave și cercetând istoria.

În timp ce multe dintre navele acoperite de scoici din Marea Baltică așteaptă de zeci de ani, unele sunt surprinzător de bine conservate datorită temperaturilor scăzute ale apei.

Dahm face fotografii sinistre în timp ce face scufundări.

Pe fundul oceanului au fost descoperite instantanee de mobilier intact de navă, sculpturi complexe pe pereți și un ceas de navă stricat.

De asemenea, Dahm și Douglas răsfoiesc cărți ore întregi, învățând trecutul epavelor.

Cartea „Ghost Ships of the Baltic Sea”, publicată de editorul suedez Bokförlaget Max Ström, include o serie de imagini tulburătoare ale lui Dahm, împreună cu observațiile textuale ale lui Douglas.

Există încă o mulțime care nu au fost localizate”

De veacuri, Marea Baltică a servit drept punct focal pentru activitatea nautică, incluzând atât comerțul maritim, cât și conflictele maritime.
Acest lucru are ca rezultat inevitabil o istorie îndelungată de nave pierdute în valuri.

În carte, Douglas susține că adâncurile întunecate ale Mării Baltice conțin „zeci de mii de epave intacte și neatinse din fiecare secol”.

Potrivit lui Dahm, „există încă o mulțime care nu au fost localizate”.

Potrivit lui Douglas, Marea Baltică este locul în care se fac „cele mai bune scufundări din lume”, datorită abundenței potențiale de epave bine conservate.

În Stockholm, Suedia, la sfârșitul anilor 1990, Dahm și Douglas au intrat pentru prima dată în contact prin intermediul unor prieteni comuni din domeniul scufundărilor.

Dahm face scufundări încă din adolescență și și-a dezvoltat talentul de fotograf subacvatic în timp ce își făcea stagiul militar.

În schimb, Douglas recunoaște că a evitat mult timp oceanul.

„Mi-era frică de apă – dar lucrurile care mă sperie de multe ori fascinează și ele”, spune el pentru CNN. După ce a fost puțin convins de prieteni, a încercat să facă scufundări.

„După aceea am fost dependent”, spune el, recunoscând totodată că încă mai are rău de mare pe vapoare.

Fiecare dintre imaginile lui Dahm este scăldată într-o nuanță viridescentă a oceanului, dar sunt iluminate și detaliile cheie, Dahm trecând de la a surprinde greutatea navelor pierdute la a face zoom pe detalii obsedante.

În carte, Douglas scrie despre modul în care scafandrii folosesc „întunericul în avantajul nostru”.

„Echilibrarea luminii naturale de la suprafață cu lanternele și acoperirea a cât mai mult posibil din locul epavei este obiectivul”, spune el.

Fotograful Dahm, care folosește aparate foto de format mediu Nikon D850 și Fujifilm GFX 100s, lucrează cu alți scafandri pentru a maximiza timpul petrecut sub mare.

„Pentru a face fotografiile mari cu unghi larg, suntem uneori doi-trei scafandri care lucrează împreună, în timp ce eu, de obicei, mă pot ocupa singur de imaginile de prim-plan”, explică el.

Pe lângă lumină, există și alte provocări asociate cu fotografierea epavelor – frigul, desigur, și vizibilitatea uneori opacă.

Și mai sunt și adâncimile, ceea ce înseamnă că Dahm și Douglas și echipa lor nu pot zăbovi niciodată. Navele prezentate în carte sunt scufundate la o adâncime de până la 110 metri sub apă.

„La această adâncime nu ai prea mult timp pentru a face fotografiile așa cum îți dorești”, spune Dahm.