Noile evoluții generează tensiuni în tabăra suveranistă, care existau, de fapt, și până acum, doar că prilejul anunțării candidaturii „în tandem” a lui George Simion și a președintei POT le scoate la lumină. Și iată cum Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al AUR, iese în spațiul public și critică foarte dur „cupletul binecuvântat de Georgescu”. A făcut-o deschis atât pe propria pagină de Facebook, cât și în cadrul unei emisiuni difuzate miercuri pe B1 TV.
Despre tensiunile din AUR, dintre Simion și Târziu, s-a tot vorbit în ultimele luni, existând, din sursele noastre, o uriașă luptă pentru influență în partid între cei doi. Și sunt zvonuri de mai mult timp care spun că Târziu ar vrea să îi ia partidul lui Simion. Mai mult, în ultimele zile, Târziu l-a criticat inclusiv pe Călin Georgescu, care s-a referit în termeni rusofili la „poporul moldovenesc”, iar Târziu a cerut public clarificări.
În postarea de pe Facebook acesta susține că din „cupletul binecuvântat de Georgescu” nu are cum să iasă ceva bun. Redăm integral textul postat de Târziu, care a accentuat apoi aceste idei într-un interviu la postul de televiziune B1 TV.
„Astăzi suntem martori la cea mai mare victorie a statului subteran asupra forțelor democratice și suveraniste din ultimii 35 de ani. Ceea ce trebuia să fie revoluția unei generații a fost caricaturizat și trimis în derizoriu de regimul ilegitim născut din lovitura de stat organizată de CCR.
Suntem pe marginea prăpastiei și așteptăm salvarea de la un cuplet binecuvântat de dl Călin Georgescu. Avem un gust amar când realizăm că dl George Becali ne-a dat rezultatul problemei încă de acum o lună de zile. Mă uit în urmă și am impresia că nici nu putea să se termine altfel.
Ne-am acomodat prea repede ”canoanelor” politicii de sistem și am intrat în jocul unor huligani politici care ne-au interzis să vorbim, să protestăm, să ne revoltăm. Mișcarea suveranistă a fost compromisă în 6 decembrie, odată cu apelul la inacțiune lansat chiar de cei care ar fi avut datoria și dreptul să ceară oamenilor să iasă în stradă.” – a scris Târziu.
The post Se ascut cuțitele în tabăra suveranistă. Claudiu Târziu: „Suntem pe marginea prăpastiei și așteptăm salvarea de la un cuplet binecuvântat de Călin Georgescu” appeared first on Investigatoria.