Polonia 1989, drumul către o revoluție nesângeroasă. Înfiinţarea Sindicatului «Solidaritatea» şi legea marţială

 

Atingerea compromisului în politică presupune existența a cel puțin două părți care doresc să se înțeleagă. O dată ajunse la această idee, ele trebuie să dea dovadă de încredere reciprocă, conștiente de faptul că este un joc asemenea celui de șah. Un astfel de șah politic s-a desfășurat acum 30 de ani, în anul 1989, în Polonia. Comuniștii au fost de acord să dialogheze cu opoziționiștii, reprezentați în cea mai mare parte de Sindicatul Autonom Independent „Solidaritatea” (Niezależny Samorządny Związek Zawodowy „Solidarność”).

Acest eveniment, nemaiîntâlnit în întregul bloc estic, a rămas în istorie sub numele de „Masa Rotundă”. Elementul de recuzită cheie l-a reprezentat o piesă de mobilier – o masă rotundă. Ea trimitea la faimoasa legendă a regelui Arthur și a Cavalerilor și la masa lor rotundă. Așezați în jurul acesteia, niciunul dintre cavaleri nu se simțea mai important decât ceilalți. În Polonia, Graalul proverbial a fost viziunea unei țări mai bune, modernizate și a unui acord politic. Drumul spre acest acord s-a născut din experiența a patru decenii de comunism și nu a fost pavat cu flori. 

Se naşte „Solidaritatea”

Ca urmare a apariției Comitetului și a continuării grevei la șantierul naval Gdańsk, conducătorii partidului, care doreau evitarea escaladării conflictului, se aflau în fața mai multor opțiuni de rezolvare a problemei. Ei ar fi putut fie să-și impună propria voință prin forță, fie să pună capăt conflictului prin concesii unilaterale, fie să ajungă la un compromis prin negocieri. Au ales această ultimă soluție. În cele din urmă, s-a convenit asupra formulei de sindicate libere independente. Acordul de la Șantierul naval Gdańsk a fost semnat la 31 august. Reprezentanții autorităților au încheiat un contract social cu mișcarea nou formată. A fost un fenomen unic în blocul estic. Muncitorii au obținut posibilitatea de a se organiza independent de autorități, precum și dreptul la grevă, ca element de control al contractului încheiat. Consecința grevei din august a fost înființarea Sindicatului „Solidaritatea” pe 17 septembrie.

Comuniștii nu s-au împăcat niciodată cu apariția „Solidarității”. Având aproximativ 10 milioane de membri, conducători aleși în mod democratic și fiind reprezentat în 38 de regiuni ale țării „conduse” de liderii locali, Sindicatul reprezenta pur și simplu o alternativă atrăgătoare la statul central condus de partidul comunist de la Varșovia. Din momentul semnării Acordurilor din august 1980, autoritățile comuniste s-au pregătit să preia controlul statului cu ajutorul armatei și miliției, în încercarea de a suprima „Solidaritatea”. În cadrul Ministerului de Interne, s-a format o echipă specială pentru această operațiune, cu numele de cod „Vara 80”. Activiștii „Solidarității” (împreună cu familiile lor) și opoziția democratică au fost permanent hărțuiți și urmăriți. Biserica Catolică, de asemenea, s-a aflat sub supraveghere.

Autoritățile statutului ar fi putut înăbuși greva din august prin forță. S-au decis însă să poarte discuții care, în final, au condus la încheierea unui contract politic cu opoziția. Era, desigur, o soluție temporară. Nu numai comuniștii erau conștienți de acest lucru, ci și opoziția. Ceea ce contează, totuși, este faptul că cele două părți aflate pe poziții diferite au reușit să negocieze.

Legea marţială 

Contractul social a fost încălcat de generalul Wojciech Jaruzelski, care, la 13 decembrie 1981, a introdus legea marțială. Au fost folosiți atunci 70.000 de soldați, 30.000 militari și câteva mii de ofițeri de securitate, echipați cu 1636 de tancuri, 2043 de transportoare blindate, 393 arme de artilerie, 39 de avioane, 110 elicoptere și 86 de nave de luptă. A fost un adevărat război cu societatea.

La vestea introducerii legii marțiale și a internării activiștilor „Solidarității”, colectivele unor întreprinderi, uzine sau instituții din întreaga țară au răspuns cu grevă. Așa s-a întâmplat la Gdansk sau Szczecin, în Silezia ori Varșovia și Wroclaw. Cel mai adesea, greviștii nu au trecut la acțiuni concrete, ci au manifestat pașnic. Numeroase demonstrații au fost dispersate brutal de miliție. La Gdańsk, în timpul unei astfel de manifestații, Antoni Browarczyk, în vârstă de douăzeci de ani, a fost împușcat mortal. Cel mai tragic eveniment a avut loc în mina „Wujek” din Katowice, unde nouă mineri aflați în grevă au fost împușcați. După acest masacru, protestele din țară s-au stins, iar oamenii au înțeles că autoritățile statului erau gata să-și folosească toată puterea pentru a suprima rezistența.

La sfârșitul anului 1982, legea marțială a fost suspendată, iar în cele din urmă, în iulie 1983, a fost ridicată. Războiul împotriva societății își luase tributul sub forma a zeci și zeci de decese. Politica represivă a autorităților nu s-a schimbat. În iulie 1984 a început procesul membrilor Comitetului de Auto-apărare Socială [KSS, apărut prin transformarea Comitetului de apărare a Muncitorilor (KOR) – n.tr.], deși fusese decretată amnistia, iar mulți activiști ai „Solidarității” erau încă ținuți în custodie. Uciderea preotului Jerzy Popiełuszko, membru al „Solidarității”, a avut un larg ecou. Alte procese politice i-au vizat pe liderii opoziției: Władysław Frasyniuk, Bogdan Lis, Adam Michnik și Zbigniew Bujak.

Acest text este un fragment din articolul „Polonia 1989. Drumul către o revoluție nesângeroasă”, publicat în numărul 209 al revistei Historia

articole asemanatoare
Comentarii
Acest articol nu are niciun comentariu
adauga comentariu
bifeaza casuta antispam