MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Poliția de Frontieră a făcut modificări la specificațiile tehnice din caietul de sarcini iar firma prietenului lui Iohannis i-a livrat 4 autospeciale, fiind singura ofertantă

PressHUB • Desteptarea • Valentin - 12785 articole • 1776 vizualizari • acum un an: 08-10-2022, 00:01:27 ★★★★★
 

Poliția de Frontieră a atribuit în luna august din acest an un contract de peste 690.000 de lei către Automobile Bavaria, firma prietenului președintelui Klaus Iohannis, pentru achiziția a 4 autospeciale de muncă operativă. Date publice arată că Poliția a atribuit acest contract după ce a schimbat specificațiile tehnice cerute mașinilor, în condițiile în care anulase anterior o licitație similară din lipsă de ofertanți.

Poliția de Frontieră a atribuit în luna august din acest an către Automobile Bavaria un contract în valoare de 691.586 de lei (fără TVA) pentru achiziția a 4 autospeciale de muncă operativă, conform unui anunț de atribuire publicat luna trecută în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Automobile Bavaria a depus singura ofertă câștigătoare, după ce Poliția a modificat specificațiile tehnice

Pasul următor a fost să ne uităm la anunțul de participare la licitație, pentru a vedea ce ofertanți au fost.

Așa am descoperit că oferta celor de la Automobile Bavaria a fost singura primită de Poliția de Frontieră, nu înainte însă de a se fi făcut modificări la specificațiile tehnice din caietul de sarcini.

  • „Schimbare în specificațiile tehnice: Ca urmare a unei solicitări de clarificare, autoritatea contractantă modifică următoarele specificații tehnice: 1. Puterea maximă a motorului mentionata la punctul 2.4 se ajusteaza de la valoarea initiala de 140 kw la 120 kw; 2. Puterea litrică a motorului de la punctul 2.5 se ajusteaza de la valoarea initiala de 70kw/1000cm3 la 60kw/1000cm3; De asemenea, avand in vedere modificarea mentionata mai sus, autoritatea contractanta va prelungi termenul limita de depunere a ofertelor cu 10 zile.”, se arată în SEAP.

În raportul de modificare a cerințelor tehnice, Poliția de Frontieră spune că sunt oportune aceste schimbări deoarece la o licitație similară lansată în 6 martie 2022 nu au fost depuse oferte și pentru că la noua licitație ar fi fost înregistrate cereri de clarificare prin care s-a solicitat modificarea puterii minime și puterii litrice, respectiv acceptarea unei oferte tehnice în cadrul căreia puterea motorului să fie de 131 kW, iar puterea litrică 65,5 kW/1000 cm cubi. Investigația completă poate fi citită pe Hotnews.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articolul Poliția de Frontieră a făcut modificări la specificațiile tehnice din caietul de sarcini iar firma prietenului lui Iohannis i-a livrat 4 autospeciale, fiind singura ofertantă apare prima dată în PRESShub.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe PressHUB » Articole PressHUB » Desteptarea » Valentin - 12785 articole »
 
Poliția Frontieră Făcut Modificări Specificațiile Tehnice Caietul Sarcini Prietenului Iohannis Livrat Autospeciale Singura Ofertantă
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu