MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Pierderi majore pentru Dacia după blocajul de pe Valea Oltului: „Am aflat acum, odată cu toată lumea”

Presshouse • Desteptarea • Valentin - 16800 articole • 36 vizualizari • acum o saptamana: 10-07-2024, 12:01:14
 

Închiderea circulației pe Valea Oltului provoacă pierderi pentru producătorul român de automobile Dacia. Potrivit lui Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, decizia închiderii traficului generează companiei costuri săptămânale suplimentare de transport de circa 50.000 de euro.

Pierderi majore pentru Dacia după blocajul de pe Valea Oltului
Șeful mărcii românești, parte a grupului Renault, a menționat și că impactul financiar nu a fost calculat încă în detaliu. „O primă estimare ar fi de circa 50.000 de euro pe săptămână și un plus de două ore ca timp. Asta doar pe Valea Oltului”, a explicat Mihai Bordeanu, potrivit economica.net.

ADVERTISING

Acesta a precizat că oficialii uzinei din Mioveni nu ar fi fost avertizați de autorități înainte ca vestea să ajungă la întreaga populație și că nu au putut fi făcute din timp planuri pentru expedierea mașinilor produse și nici pentru aprovizionarea cu componente.

„Am aflat acum, odată cu toată lumea. Știți că am făcut mai demult o estimare: sunt 600 de camioane care trebuie să traverseze Valea Oltului pentru a aproviziona uzina Dacia. Alte 150 de camioane trec pe la Ruse către Bulgaria”, a declarat Mihai Bordeanu.

Acesta a mai spus că Dacia nu va putea majora expedițiile de mașini. „Nu știu dacă avem capacitate de a transporta mai mult pe feroviar. Acum facem tot felul de demersuri, calcule. Singurul lucru bun, dacă pot spune așa, este că, fiind vară, uzina va intra în luna august în perioada de «remont» (n.n. – revizie)”.

Articolul Pierderi majore pentru Dacia după blocajul de pe Valea Oltului: „Am aflat acum, odată cu toată lumea” apare prima dată în Presshouse.ro.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Presshouse » Articole Presshouse » Desteptarea » Valentin - 16800 articole »
 
Pierderi Majore Pentru Blocajul Oltului Odată Toată Lumea
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu