MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

O fotografie cu un crater de pe Lună, înconjurat de șosele și clădiri, publicată de Agenția Spațială Canadiană

Incredibilia • Enigme • Valentin - 14963 articole • 392 vizualizari • acum 9 luni: 21-08-2023, 12:01:06 ★★★★
 

O fotografie publicată recent de către Agenția Spațială Canadiană pe platforma X (fost Twitter) a stârnit un adevărat val de reacții. Agenția Canadei a scris că în imagine este văzut Craterul Tycho din emisfera sudică a Lunii, vechi de 108 milioane de ani, însă internauții au observat rapid șosele și clădiri de-a lungul așa-zisului crater.

„Boom! Un crater de impact este format atunci când un obiect asemenea unui asteroid sau meteorit se prăbușește pe suprafața unui obiect solid mai mare asemenea unei planete sau a unui satelit natural! Aici este Craterul Tycho, din emisfera sudică a Lunii, considerat a fi vechi de aproape 108 de milioane de ani”, arăta mesajul agenției canadiene.

Internauții au observat rapid prezența unor structuri umane în jurul craterului, astfel că a început un val de reacții și glume la adresa Agenției Spațiale Canadiene.

„Mă mir cum șoseaua din stânga nu v-a atras atenția”

Astfel, fotografia s-a dovedit a fi cu totul altceva! De fapt, imaginea arată Craterul Barringer din Arizona, Statele Unite ale Americii, un loc cunoscut și destul de vizitat.

„Mă mir cum șoseaua din stânga nu v-a atras atenția înainte să decideți să publicați [fotografia]. În final, cu toții facem greșeli”, a scris un utilizator.

„Arizona este acum un crater de pe Lună”

Alți internauți nu au fost la fel de înțelegători. „Așa arată atunci când copiii care au primit trofee de participare la școală devin oameni de știință. Arizona este acum un crater de pe Lună”, a scris un alt utilizator.

Fotografia a primit mai apoi o etichetă din partea platformei X, prin care a fost adăugat mesajul „locația arătată aici nu este Craterul Tycho ci Craterul Meteor. Nu este în emisfera sudică a Lunii, ci pe Pământ, în Arizona. Nu este vechi de 108 milioane de ani, ci doar 50.000 de ani. Are și un centru de vizitare”.

Craterul Tycho are un diametru de 85 de kilometri

Potrivit NASA, Craterul Tycho are un diametru de 85 de kilometri și este unul dintre cele mai proeminente cratere de pe Lună. Agenția spațială americană mai transmite că s-a format recent, astfel încât materialul ejectat în timpul impactului încă mai este vizibil sub formă de dâre luminoase.

Pe de altă parte, Craterul Barringer are o vechime de 50.000 de ani și este un crater de impact în stare extrem de bună, situat în peisajul arid din Platoul Colorado. NASA mai transmite că acesta s-a format în urma unui impact de asteroid din fier-nichel cu un diametru de 46 de metri.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Incredibilia » Articole Incredibilia » Enigme » Valentin - 14963 articole »
 
Fotografie Crater Lună înconjurat șosele Clădiri Publicată Agenția Spațială Canadiană
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu