× Prima Pagina Documentare Muzica Bancuri Alege Orasul Cautare
MAGAZIN CULTURAL

MAGAZIN CULTURAL

 

Marie Curie, o poveste nespusă

Stiinta si Tehnica • Enigme • Vali - 1153 articole • 4018 vizualizari • acum 2 ani: 16-04-2020, 00:13:08 ★★★★★
 

Suntem la începutul de secol XX. Erau vremuri în care femeile își puteau doar cu greu să își depășească rolul de gospodine. Marie Curie făcea parte dintre rarele excepții. Muncind din greu, cu un entuziasm nedomolit, reușise să depășească multe obstacolele ce păreau de netrecut și, în 1903, a fost răsplătită cu Premiul Nobel pentru fizică. V-am povestit, în urmă cu un an, această aventură a ei. Părea că de acum înainte, având în vedere confirmarea valorii științifice a realizărilor ei,  nu va mai avea de înfruntat dificultăți majore pe timpul vieții. Putea să se dedice liniștită pasiunii ei pentru știință. Nu a fost să fie așa.

Drama

După atribuirea Premiului Nobel pentru fizică din 1903, soții Curie doreau să se dedice și mai mult cercetării materiei. Începuseră să adune echipamente mai perfecționate pentru a își dota un nou laborator. Pe cerul vieții celor doi părea că nu își face apariția nici un nor. Din păcate, în scurt timp, soarta avea să se arate a fi cumplit de potrivnică. Pe 19 aprilie 1906, Pierre Curie se afla la intersecția străzilor Dauphine și Quais. Ploua, iar trotuarul devenise foarte alunecos. Neatent, Pierre alunecă și cade sub o căruță care trecea întâmplător prin intersecție. Roata din spate a ei îi trece peste cap și îl ucide aproape instantaneu.

Gravură de epocă în care este ilustrat accidentul lui Pierre Curie

Marie Curie a fost profund șocată de această întâmplare. În jurnalul său a notat: ”L-am pierdut pe iubitul meu Pierre și, o dată cu el, mi-am pierdut speranța în viitor.” După mai puțin de o lună de la nefericitul accident, mai exact pe 13 mai, Marie a fost numită la catedra de la Sorbona unde ar fi trebuit să predea Pierre. Primul curs a fost ținut pe 5 noiembrie, într-un mic amfiteatru supraaglomerat. În jurnalul ei avea să noteze în ziua următoare: ”Ieri am ținut primul curs în locul dragului meu Pierre. Câtă suferință și disperare! Ai fi fost fericit să mă vezi predând la Sorbona… Dar, dragul meu Pierre, nu îmi pot imagina ceva mai crud decât să fac asta în locul tău. Mi-am pierdut dorința de a trăi și mă mai ține în viață doar datoria de a-mi crește copii și dorința de continua munca pe care am început-o împreună.”

Multă vreme s-a lăsat cuprinsă de o depresie profundă. În anul următor, în luna aprilie, Marie avea să noteze în jurnalul său: ” A trecut un an… Trăiesc pentru copiii tăi, pentru bătrânul tău tată. Durerea îmi este mută, dar la fel de intensă. Am o povară grea pe umeri. Îmi doresc ar fi să mă culc și să nu mă mai trezesc. […] Mă simt cumplit de obosită!” Prietena ei, Marguerite Borel, avea să o descrie ca pe ”o savantă împietrită de durere”.

Apropierea de Paul Langevin

Copii ei, Irène (născută în 1897) și Ève (născută în 1904) o provoacă să lupte activ împotriva depresiei. Marie era foarte preocupată să le acorde o educație cât mai bună cu putință. Nu era mulțumită de educația din școlile vremii și, de aceea, împreună cu câțiva prieteni, înființează, în 1907, un soi de școală privată, în care educația era încredințată părinților. Printre aceștia se aflau și soții Paul și Jeanne Langevin.  Paul Langevin era de mai mult timp un apropiat al familiei Curie, dar o dată cu înființarea noii școli întâlnirile dintre Marie și Paul devin mai dese. Viața familiei Langevin era una foarte tumultoasă și presărată cu scene de violență extremă. Singurătatea tristă, întâlnindu-se cu un mariaj dezastruos, a făcut ca relația dintre Marie și Paul, să devină treptat din ce în ce mai apropiată. În primăvara anului 1910 se produce marea schimbare. Invitată la cină de familia faimosului fizician Jean Baptiste Perrin (printre altele, el a studiat mișcarea browniană, care, mai târziu, avea să-l ducă pe Einsten la demonstrarea structurii atomice a materiei). Marie apare îmbrăcată în rochie albă, radiind de fericire. Era pentru prima oară când abandona posomorâta ținută de doliu. Prietena sa, Marguerite Borel, avea să consemneze această întâmplare. ”S-a așezat, tăcută ca de obicei, dar ceva se întâmplase cu ea. Era ca și cum primăvara ar fi înfrânt o iarnă rece.”

Marie Curie și fiicele sale în 1905

Pe 15 iulie 1910 Marie și Paul închiriază un apartament cu două camere la etajul cinci al unui bloc aflat pe strada Bancherului (rue du Banquier) la numărul 5, situat la o distanță de numai două străzi de Sorbona. Apartamentul devine un loc de refugiu pentru cei doi pentru puținul timp liber pe care îl aveau la dispoziție.

Citez dintr-una dintre scrisorile pe care Paul Langevin a trimis-o lui Marie Curie: ”Îți scriu în grabă pentru a-ți spune că, dacă nu ne-am văzut dimineața, mă voi întoarce acasă la noi după-amiaza, pe la ora două… Abia aștept să te revăd și nu sunt îngrijorat de dificultățile pe care le-am putea întâmpina. Va fi o bucurie pentru mine să îți aud din nou glasul și să îți văd ochii tăi minunați… Ne vedem sâmbătă draga mea, mă gândesc neîncetat la tine. Te îmbrățișez cu drag…”

Paul Langevin

Încep obișnuitul meu intermezzo, în care vreau să spun doar câteva cuvinte despre. Paul Langevin. El a fost un renumit fizician francez, care s-a născut pe 23 ianuarie 1872. Era deci cu cinci ani mai tânăr decât Marie Curie. Încă din copilărie a dovedit că este foarte înzestrat pentru studiul științelor. De aceea, între 1888 și 1893, devine student la Școala Superioară de Fizică și Chimie Industrială (l’École supérieure de physique et de chimie industrielles, ESPCI) din Paris. În mod obișnuit absolvenții acestei instituții de învățământ îmbrățișau o carieră inginerească. Din fericire, la sfatul lui Pierre Curie (care avea să  îi devină un bun prieten), Paul Langevin se îndreaptă către cercetare. În 1894 este admis la Școala Normală Superioară (l’École normale supérieure) și imediat după absolvirea ei, în 1897, câștigă prin concurs o bursă care îi permite să lucreze timp de un an în Laboratorul Cavendish din Cambridge, care, la acea vreme, era condus de către Joseph Thomson. După un an se întoarce în Franța. În 1902, sub îndrumarea lui Pierre Curie, își susține teza de doctorat cu o lucrare referitoare la gazele ionizate.

Anii care urmează îi conturează un portret de cercetător de vârf.  Unele dintre realizările lui s-au dovedit a avea o aplicabilitate practică imediată și de o foarte mare importanță. De exemplu, în anii Primului Război Mondial, el pune la punct sonarul, sistemul prin care puteau fi detectate submarinele inamice. În același timp a devenit și un foarte bun popularizator al științei. Dacă nu știați, el a imaginat ”paradoxul gemenilor”, cel care ilustrează ”încetinirea” timpului pentru un ceas care se deplasează cu viteze relativiste. Într-o conferință internațională care s-a ținut la Bologna, probabil inspirându-se din textele lui Jules Verne, el a ilustrat astfel acest paradox. Să ne imaginăm doi gemeni. Unul rămâne pe Pământ. Celălalt pleacă  în Cosmos, timp de doi ani, cu o rachetă care se deplasează cu o viteză apropiată de cea a luminii. La întoarcere el descoperă că, pentru fratele său geamăn, timpul s-a scurs mult mai repede. Pentru cel rămas pe Pământ au trecut sute de ani. De altfel, acest paradox al gemenilor mai poartă și numele de ”paradoxul lui Langevin”.

Poate că ar mai trebui să adaug câteva cuvinte despre activismul politic al fizicianului francez, dar m-aș îndepărta prea mult de povestea pe care vreau să vi-o prezint acum. Voi schimba abrupt subiectul pentru a reveni la ea, la poveste.

Scandalurile

Da, am folosit pluralul. Suntem în anul 1911, iar Marie Curie intră în paginile gazetelor tabloide.

Marie Curie și Paul Langevin (în prim-plan, Marie e îmbrăcată cu o rochie de culoare deschisă). Fotografia a fost realizată în 1910

Către sfârșitul anului 1910, Marie și-a depus candidatura pentru un loc rămas vacant la secția de fizică a Academiei Franceze. Existau toate motivele pentru acceptarea canditaturii ei. Printre altele, deja primise un Premiu Nobel. O parte a presei din Franța, care până atunci îi fusese favorabilă, s-a întors cu violență împotriva ei. Pentru acest loc vacant își depusese candidatura și fizicianul francez Edouard Branly, unul dintre cei care au avut contribuții fundamentale la dezvoltarea telegrafiei fără fir. Patrioții francezi au văzut în asta o mare nedreptate și s-au simțit obligați să  îi susțină candidatura prin orice mijloace. Împotriva lui Marie Curie s-a declanșat o acerbă campanie de presă, după tipicul celor pe care le întâlnim în zilele noastre pe la noi.

Edouard Branly era un bun francez și catolic practicant. În presă au apărut articole prin care Marie Curie era acuzată că ar fi o străină și, foarte grav, ar fi de origine evreiască. Nu avea ce să caute în academia franceză! Apoi: ce sa caute o femeie în Academie? Cum va putea purta ea faimoasa uniformă verde de academician? Nu cumva academicienii vor fi distrași din munca lor elevată din cauza prezenței unei femei? Dacă va ajunge academician, nu cumva Marie Curie va dori să devină președintele înaltei instituții? Întrebări de acest calibru, care ilustrau misoginismul și xenofobia în formele lor pure, au invadat rapid presa franceză. Stea a științei până mai ieri, Marie Curie a devenit oaia neagră a Franței. În cele din urmă, în ianuarie 1911, la o diferență de numai două voturi, Edouard Branly este ales ca membru al Academiei Franceze. În ziarul L’Intransigeant apărea următorul comentariu: ”Publicul larg i-a devenit ostil. Această femeie, atât de populară cândva, a împins prea departe dorința de recompense și onoruri. Astăzi, același public, aplaudă lecția de modestie și răbdare pe care Academia Franceză tocmai i-a aplicat-o.” Nu pot comenta această întâmplare. Pot spune doar că ea ilustrează foarte bine societatea începutului de secol XX, o societate în care femeile aparțineau speciei umane, dar erau considerate a fi oameni de mâna a doua.

Tot la începutul anului 1911, soția lui Langevin, Jeanne, află de relația amoroasă a celor doi. Reacția i-a fost de-a dreptul furioasă. O întâlnește pe stradă pe Marie Curie, îi face o scenă ca de mahala și o amenință cu moartea. Apoi angajează un detectiv particular care să-i urmărească pe cei doi amanți. Detectivul reușește să intre, pe ascuns, în apartamentul de pe rue du Banquier și pune mâna pe scrisorile lui Paul adresate către Marie… Imprudenta Marie le păstrase cu sfințenie. La începutul lunii noiembrie, scrisorile lui Paul încep să fie publicate în presa franceză. Marie Curie nu a contestat și nici nu a confirmat vreodată autenticitatea lor.

Iată cum descria Marguierite Borel evenimentele din acele zile. ”Am fost trezită de tânăra mea servitoare. «Iertați-mă doamnă. Este ora nouă. Domnul Perrin însoțit de domnul Debierne vor să discute imediat cu dumneavoastră.» I-am primit, așezată în pat. Cei doi m-au anunțat că tocmai a explodat bomba: «Scrisorile doamnei Curie și domnului Langevin au fost furate, au fost trimise către o gazetă și urmează a fi publicate într-o broșură. Articolul este extrem de veninos. În jurul casei doamnei Curie oamenii au început să vocifereze: jos cu străina, jos cu hoața de soți!». Domnul Debierne a vizitat-o pe doamna Curie, care nu mai îndrăznea să iasă din casă: «Ce putem face, Marguerite?»”

Soții Borel aveau două camere libere, pe care le-au pus la dispoziția lui Marie Curie și fiicelor sale. Marguerite Borel și André-Louis Debierne, trec de grupurile care înconjurau casa lui Marie și o conving să se mute în camerele oferite de către familia Borel.

Către seară soții Borel răsfoiesc infama broșură în care erau publicate scrisorile acuzatoare. Ea cuprindea ”o serie de fragmente de scrisori, separate abil prin puncte de suspensie, asfel încât sensul lor să fie denaturat și să se poată insinua că «o femeie străină a sedus un savant francez și la rupt de căminul său». […] Era un val de xenofobie, amplificat de reflexe antifeministe, care plecau de la convingerea fundamentală că o femeie este incapabilă de a poseda geniu. […] Marie Curie era prezentată ca o poloneză ambițioasă, care s-a agățat de gloria lui Pierre Curie.”

Marie Curie avea mulți prieteni influenți. Dacă aș fi avut norocul să trăiesc în vremea ei, m-aș fi numărat printre ei. Vă rog să nu mă acuzați de lipsă de modestie. Nu aș fi fost vreun prieten influent, ci unul extrem de devotat. Prietenii din vremea ei au reușit să atenueze reacțiile din presă. Dar tabloidizarea nu s-a născut în secolul acesta. La început de secol XX extrema dreaptă știa exact ce are de făcut. De exemplu, un anume Léon Daudet scria că ”Străina este pe cale să distrugă un cămin francez. Ea ilustrează corupția morală a studenților de la Sorbona, care sunt contaminați de ideile lui Ibsen și Nietzche. Marie Curie și susținătorii săi sunt […] susținători ai evreilor. De altfel, Salomeea este al doilea prenume al său. Nu este acesta un prenume evreiesc? Iată un semn al ascendenței ei.” Este adevărat, numele cu rezonanță evreiască, Salomeea, era cel de-al doilea prenume al lui Marie. Îl moștenise de la bunica sa. Dar același nume îl are și o sfântă poloneză.

Atacurile deveniseră din ce în ce mai violente. La un moment dat Paul Langevin nu le-a mai suportat și a decis că trebuie să le pună capăt. L-a provocat la duel pe Gustave Téry, unul dintre cei mai vehemenți contestatari. Duelul, cu pistoale, a avut loc pe 25 noiembrie 1911. Marguerite Borel consemnează: ”În zorii zilei, Gustave Téry și Paul Langevin au fost așezați față în față, la distanța regulamentară, de către asistenții la duel. Gustave Téry trebuia să tragă primul. La comanda «Foc!» le-a spus asistenților: «Îmi este imposibil să ucid un om de valoarea lui Langevin» și nu a apăsat pe trăgaci. Langevin, văzând abținerea adversarului a spus, la rândul său: «Nu sunt un asasin. Nu voi trage nici eu.» A doua zi, într-un articol publicat în L’Oeuvre, Gustave Téry anunța că el a pus capăt campaniei [împotriva doamnei Marie Curie]”. Din nefericire campania tabloidă a mai continuat multă vreme. Fratele lui Marie Curie, Jozef Skłodowski, vine la Paris pentru a o sprijini și o roagă să se întoarcă în Polonia împreună cu el. ”Sunt franțuzoaică. Fetele mele la fel. La fel și Pierre. Voi rămâne aici atât cât mi se va permite. Dacă nu, abia atunci te voi urma.”, i-a răspuns Marie, care decisese să își treacă dincolo de scandal.

Consecințe

Mai înainte ca ecourile scandalului să ajungă în Suedia, comitetul Nobel decidă să îi acorde Premiul Nobel pentru chimie ”ca o recunoaștere a contribuției la dezvoltarea chimiei prin descoperirea radiului și poloniului”. Svante Arhenius, unul dintre membri marcanți ai Academiei suedeze, îi recomandă, printr-o scrisoare expediată pe 1 decembrie 1911, să nu participe la festivitatea de decernare a Premiilor Nobel. ”Te rog să rămâi în Franța, nimeni nu poate știi ce se va întâmpla aici. […] Sper că vei trimite o telegramă […] în care să anunți că nu vei accepta Premiul mai înainte ca procesul lui Langevin să arate că acuzațiile împotriva dumneavoastră sunt lipsite de temei.”  Marie răspunde cu mândrie: ”Consider că nu este nici o legătură între activitatea mea științifică și viața privată, invocată împotriva mea de publicații de calitate slabă. Nu pot accepta din principiu ca valoarea muncii științifice să fie influențată de calomnii și defăimări legate de viața mea privată.” Pe 10 decembrie Marie Curie primește Premiul Nobel din mâinile regelui suedez Gustav a V-lea.

Svante Arhenius

Afacerea Langevin – Curie avea să se sfârșească curând. Paul Langevin reușește să își convingă soția să accepte o rezolvare amiabilă a problemelor dintre ei. Din păcate scandalul a afectat-o pe Marie. Întoarsă din Suedia se îmbolnăvește grav și, pe 29 decembrie 1911, este internată în spital pentru tulburări renale. A trebuit să treacă un an până când a fost în stare să își reia munca. Din păcate nu își va mai reveni complet niciodată.

Încheiere

Nu vreau să închei povestea cu propriile mele cuvinte, ar fi prea multe lucruri de spus. În schimb mă voi folosi de scrisoarea pe care Albert Einstein i-a trimis-o lui Marie Curie, datată 23 noiembrie 1911. ”Dragă Doamnă Curie, vă rog să nu râdeți de mine pentru că vă scriu, cu toate că nu am nimic sensibil să vă spun. Dar m-am înfuriat atunci când am văzut reacția suburbană a opiniei publice în ceea ce vă privește și de aceea am dorit să dau curs acestui sentiment. Sunt convins că dumneavoastră disprețuiți această gloată care încearcă să își satisfacă setea de senzațional! Vreau să vă spun că vă admir inteligența, ambiția și sinceritatea și că mă consider norocos că v-am cunoscut personal la Bruxelles. […] Dacă gloata va continua să se ocupe de dv, pur și simplu nu mai citiți acele mizerii ci, mai degrabă, lăsați-le reptilelor care le-au scris. […]”

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Stiinta si Tehnica » Articole Stiinta si Tehnica » Enigme » Vali - 1153 articole »
 
Curie Poveste Nespusă
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu