CUM A DEVENIT LEUL MONEDA ROMÂNILOR
La începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române sufereau din cauza unui haos monetar greu de imaginat astăzi. Pe piață circulau zeci de monede străine: piaștri turcești, iuzi rusești, florini austriaci și taleri europeni. Pentru a pune ordine în vistieria statului și în calculul taxelor, domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, ia o decizie istorică.
Prin decretul său, el instituie leul drept monedă oficială a țării, ca unitate teoretică de cont.
Partea curioasă este că, în acel moment, leul fizic nu exista. Nu se bătea nicio monedă metalică autohtonă cu acest nume. În schimb, Ghica a stabilit o valoare de referință fixă: un leu era echivalentul a 60 de parale (o monedă măruntă otomană). Toate registrele contabile, impozitele, prețurile și tranzacțiile mari au început să fie calculate în „lei”, chiar dacă plățile efective la tarabe se făceau în continuare cu amestecul de aur și argint adus de negustorii străini.
Rădăcinile numelui sunt mult mai vechi și se leagă de una dintre cele mai respectate monede din comerțul balcanic al secolului al XVII-lea: talerul olandez (loewenthaler sau löwenthaler).
Această monedă din argint purta pe revers chipul unui leu ridicat în două labe (leu rampant). Românii au îndrăgit atât de mult această monedă încât au redenumit-o, simplu, „leu”. Chiar și după ce talerul olandez a dispărut din circulație, numele a rămas atât de adânc tipărit în memoria colectivă încât, atunci când Alexandru Ghica a trebuit să aleagă un nume pentru unitatea de cont a țării, „leul” a fost alegerea firească.
În mod ironic, expresia populară „nu face două parale” provine tot din acea epocă. Paraua otomană era o monedă măruntă, adesea tocită și de proastă calitate; dacă un lucru nu valora nici măcar două parale (adică a treizecea parte dintr-un leu teoretic), însemna că era complet lipsit de valoare.
Sistemul inventat de Alexandru Ghica a funcționat ca o soluție temporară de avarie. Românii au trebuit să mai aștepte câteva decenii pentru a atinge adevărata suveranitate monetară.
Abia în anul 1867, sub domnia lui Carol I, a fost adoptată Legea monetară care transforma leul dintr-un concept abstract într-o monedă reală, palpabilă. Tot atunci s-a renunțat la împărțirea în 60 de parale în favoarea sistemului zecimal modern, leul fiind divizat în 100 de bani. Primele monede românești din argint și aur au început să sune în buzunarele cetățenilor, dar numele lor și spiritul economic fuseseră deja pecetluite.
Decizia vizionară a lui Alexandru Ghica a demonstrat că, înainte de a fi o bucată de metal sau de polimer, o monedă națională este o idee, un acord de încredere și primul pas spre independența unui popor.