PODUL LUI CONSTANTIN CEL MARE DE LA SUCIDAVA: URIAȘA CONSTRUCȚIE ROMANĂ RIDICATĂ PESTE DUNĂRE ÎN ANUL 328
În urmă cu aproape 1.700 de ani, pe locul unde astăzi Dunărea desparte România de Bulgaria, romanii ridicau una dintre cele mai impresionante construcții ale Antichității.
Era anul 328 d.Hr. Împăratul Constantin cel Mare inaugura un pod gigantic peste Dunăre, construit între Sucidava, aflată astăzi la Celei, lângă Corabia, în județul Olt, și orașul roman Oescus, în apropiere de actualul sat Ghighen din Bulgaria. Construcția, cunoscută în izvoarele antice sub numele de "Pons per Danuvium Ductus", avea o lungime de peste 2,4 kilometri și reprezenta una dintre cele mai ambițioase lucrări inginerești realizate de Imperiul Roman la Dunărea de Jos.
Locul ales pentru construcție nu era întâmplător. Sucidava, aflată pe terasa Dunării, era o așezare importantă și un punct strategic al regiunii. Zona era favorabilă atât agriculturii și comerțului, cât și controlului circulației pe Dunăre. Cercetările arheologice au demonstrat o locuire îndelungată aici, din perioade mult mai vechi decât epoca romană. Pentru romani, Sucidava putea funcționa ca un important cap de pod și centru de control al trecerii fluviului.
Cercetările arheologice indică o lungime totală de peste 2.400 de metri, luând în calcul nu doar traversarea propriu-zisă a albiei Dunării, ci și porțiunile construite prin lunca de pe malul nordic. Podul traversa efectiv albia fluviului pe o distanță de aproximativ 1.100 de metri. Structura era susținută de numeroase pile masive, construite astfel încât să reziste forței apei și variațiilor nivelului Dunării.
Fundațiile și pilele erau construite din materiale rezistente, inclusiv piatră și cărămidă, iar partea superioară era realizată în principal din lemn. Pilele trebuiau să suporte greutatea construcției și să reziste curentului puternic al Dunării.
Paradoxal, podul a avut o existență relativ scurtă. Cercetătorii consideră că podul a fost distrus sau abandonat în jurul anului 367, la numai aproximativ patru decenii după inaugurare cand zona Dunării devenise din ce în ce mai instabilă din punct de vedere militar prin presiunea exercitată asupra Imperiului Roman de populațiile migratoare.
În tradiția locală, podul era cunoscut drept „Podul de aramă”, deoarece localnicii credeau că unele dintre picioarele sale fuseseră construite din metal.
Podul lui Constantin cel Mare este mai mult decât o ruină de pe fundul Dunării. Este dovada capacității extraordinare de organizare și inginerie a Imperiului Roman care au reușit să construiască peste Dunăre o legătură de peste doi kilometri, într-un moment în care nu existau utilajele moderne, macaralele și tehnologiile de astăzi.
A fost construit pentru război și pentru controlul frontierei, dar a rămas în istorie ca o realizare inginerească remarcabilă.