„Pledoarie pentru demnitate” este un program unic prin care, de 20 de ani, o echipă de profesioniști din domeniul juridic, social și al drepturilor omului verifică și raportează felul în care sunt tratate miile de persoane cu dizabilități mintale instituționalizate în România.

Programul a început în 2003, la inițiativa Centrului de Resurse Juridice (CRJ).

În urma vizitelor inopinate, au descoperit cazuri de oameni ținuți în cuști, copii care dormeau într-un subsol, copii drogați ca să stea cuminți sau numeroase cazuri de persoane cu dizabilități legate de paturi.

Datorită protocoalelor pe care le-au avut cu statul din 2003, echipele CRJ erau singurii profesioniști din societatea civilă care puteau să facă vizite neanunțate în centre de plasament, de recuperare sau servicii rezidențiale destinate adulților cu dizabilități.

Fără susținerea acțiunilor de monitorizare independente de către statul român, astfel de dezvăluiri nu vor mai fi posibile în viitor.

La sfârșitul lunii martie, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a denunțat acordul de colaborare cu organizația care a scos la lumină încălcări grave ale drepturilor celor din sistemul de protecție specială.

Printre argumentele din denunțul primit de CRJ se regăsesc motive pe care ONG-ul le consideră false. De asemenea, reprezentanții CRJ acuză Ministerul de nerespectarea prevederilor acordului în ceea ce privește termenul la care autoritățile aveau dreptul să denunțe unilateral colaborarea.

„Ministerul Muncii, cu explicitarea în concret a motivelor de fapt şi de drept care îl determină să solicite denunțarea unilaterală, va putea face în mod legal acest lucru la data de 9 noiembrie 2023”, susțin reprezentanții ONG-ului.

Un mecanism cerut la nivel internațional

„Monitorizarea internațională și națională ar trebui să fie complementară și consolidată reciproc pentru a realiza drepturile omului pe teren, în conformitate cu instrumentele internaționale privind drepturile omului”, se arată într-unul din ghidurile Comitetului ONU pentru Persoanele cu Dizabilități.

Georgiana Pascu, manager de program în cadrul Centrului de Resurse Juridice, a explicat pentru Europa Liberă de ce este nevoie în România de monitorizarea independentă din centrele, casele de tip familial sau locuințele protejate în care locuiesc copii și adulți cu dizabilități.

„Standardele internaționale în materia drepturilor omului, recunoscute de România, afirmă faptul că persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, plasate în aceste instituții printr-un ordin al statului, sunt considerate a fi persoane private de libertate. Prin urmare, există teama că pot să apară încălcări are drepturilor omului”.

Copiii și adulții cu dizabilități, în ciuda programelor naționale menite să-i protejeze, nu se pot plânge cu ușurință - „fie nu au acces la instrumente de plângere, fie nu conștientizează sau nu pot să transmită abuzul”, a explicat Pascu.

„Dacă luăm în considerare faptul că cele mai multe persoane cu dizabilități intelectuale au fost instituționalizate la vârsta copilăriei, în centre de plasament, ele nu au dobândit deprinderea de a se plânge, sau nu au pe cineva care-i poate apăra, nu au o persoană în care să aibă încredere.”

Problema încrederii beneficiarilor în sistemul de protecție specială se regăsește și într-un raport oficial al statului, prezentat în luna martie, în Senat.

În acest document, scris de Comisia de anchetă privind investigarea abuzurilor din centrele rezidențiale pentru copii, se ridică problema unor conflicte de interese - reprezentanții legali ai copiilor sunt de cele mai multe ori cei care conduc direcțiile de asistență socială, situație care pune sub semnul întrebării felul în care aceștia pot/vor să ia măsuri când propria instituție e acuzată de abuzuri.

În ceea ce privește nevoia de profesioniști care nu sunt plătiți din bani publici, care să verifice situația din centrele rezidențiale publice și private, Georgiana Pascu subliniază faptul că aceasta e o garanție pentru respectarea drepturilor omului în instituții.

„Ministrul Muncii a decis că e mai bine să nu deranjăm directorii DGASPC-urilor”

Pentru copiii și adulții instituționalizați, respectarea drepturilor este o poveste frumoasă pe care mulți dintre ei nu au apucat să o trăiască. Din anii '90 și până astăzi, abuzurile din spatele zidurilor n-au încetat, iar cei care sunt obligați să le investigheze s-au oprit de multe ori la măsuri superficiale.

Din 2003, echipele de monitorizare în teren ale Centrului de Resurse Juridice s-au aplecat atât asupra centrelor în care erau copii cu dizabilități, cât și asupra celor în care erau adulți. De asemenea, protocoalele de colaborare cu statul le-au permis să intre și în centrele private.

De-a lungul ultimilor 20 de ani, profesioniștii de la CRJ au făcut sute de vizite neanunțate, prin care au descoperit realități greu de privit și de înțeles.

De la decese cauzate de înfometare, la abuzuri fizice și psihice sau la violuri băgate sub preș, rapoartele lor arată cum România n-a ales niciodată să-și protejeze cu adevărat copiii și adulții din sistemul de protecție specială.

Ceea ce n-a reușit să facă statul cu pârghiile și puterea lui, a reușit să facă ONG-ul. Un exemplu concret este că autoritățile nu aveau date concrete în ceea ce privește decesele din centrele rezidențiale sau ale persoanelor cu dizabilități internate în spitale și secții de psihiatrie din țară.

Între 2017 și 2018, Centrul de Resurse Juridice a colectat aceste date și a ajuns la o concluzie sumbră: într-un singur an au murit 1.447 de persoane cu dizabilități instituționalizate, printre care 40 de copii și aproximativ 600 de persoane cu vârste sub 70 de ani.

Sunt multe alte exemple de abuzuri și nereguli pe care CRJ le-a documentat în urma vizitelor în teren. Rapoartele lor de monitorizare pot fi consultate aici.

Până în noiembrie 2021, respectarea drepturilor copiiilor și adulților din sistemul de protecție specială îi revenea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Din 2021, odată cu crearea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, responsabilitatea pentru protejarea drepturilor copiilor îi revine acestuia din urmă.

În argumentele din denunțul prin care Ministerul Muncii vrea să interzică accesul echipelor CRJ în instituțiile pentru persoanele cu dizabilități, se menționează inclusiv lipsa obiectului acestei colaborări.

În reacția publicată de CRJ, aceștia se declară surprinşi de afirmaţia din denunț. „Dimpotrivă, o parte extrem de importantă a acordului a rămas în vigoare.”

Reprezentanții CRJ se referă aici la monitorizarea felului în care sunt respectate drepturilor adulților cu dizabilități din centrele publice sau private finanțate din bani publici.

„Ne-am fi așteptat să existe o invitație pentru a vedea în ce măsură putem să încheiem un protocol cu Ministerul Familiei pentru vizitarea copiilor. Ce ne-a surprins este că, deși se cunoștea acest protocol, nu ne-a explicat nimeni în ce măsură putem extinde vizitele și pentru copii” , a spus managerul de programe CRJ.

„Presiune din interiorul sistemului”

Nu este prima dată când Ministerul Muncii încearcă să scape de presiunea pe care CRJ o pune pe toate instituțiile responsabile de respectarea drepturilor celor cu dizabilități.

Colaborarea dintre Minister și ONG a fost denunțată unilateral și în 2017, de către fostul ministru al muncii, Olguța Vasilescu. Georgiana Pascu spune că ONG-ul a fost notificat, dar nu li s-a răspuns la cererile prin care cereau lămuriri.

„Ne-a luat aproape trei ani ca să mai semnăm un protocol. Sincer, nu cunosc niciun ministru al Muncii care să fi semnat cu ușurință un protocol pentru aceste vizite de monitorizare. Și ni s-a spus în repetate rânduri că există presiune din interiorul sistemului ca aceste protocoale cu CRJ să nu fie semnate”.

>O parte din echipa Centrului de Resurse Juridice, la Conferința Statelor privind implementarea Convenției ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, în iunie 2022

Printre argumentele Ministerului Muncii pentru renunțarea la colaborarea cu organizația care îi arată ce se întâmplă cu oamenii pentru care este responsabil se regăsesc acuze despre cum reprezentanții ONG-ului ar fi pretins că sunt angajați ai Guvernului sau că ar fi publicat fotografii neblurate cu unele dintre persoanele cu care au discutat, fără să aducă dovezi.

De asemenea, Ministerul a invocat și încălcări ale unor reguli din acord care nu stau în picioare, pentru că nici nu se regăsesc în acord - de exemplu, faptul că CRJ nu a invitat reprezentanții Ministerului la vizitele de monitorizare.

În scrisoarea publică adresată Ministrului Muncii, Marius-Constantin Budăi, reprezentanții ONG-ului cer lămuriri în legătură cu toate neregulile sesizate în denunțul unilateral, dar nu au primit niciun răspuns.

>Marius Budăi, ministrul Muncii

Nici Europa Liberă nu a primit încă un răspuns referitor la motivele invocate de Minister pentru renunțarea la colaborarea cu Centrul de Resurse Juridice.

Motivele pentru care e nevoie de monitorizare independentă a felului în care sunt respectați oamenii cu dizabilități din instituții sunt numeroase. Iată ce spune Georgiana Pascu, manager de program CRJ, despre una din ultimele vizite făcute de Centrul de Resurse Juridice:

„La ultima vizită în Ilfov, l-am sunat pe șeful serviciului de management. A venit. I-am arătat căpușa pe pernă, urmele de sânge, ciupiturile de pe mâinile oamenilor, femeile și bărbații tunși cu mașina, condițiile mizerabile în care locuiau, curtea mizerabilă, mizeria din bucătărie; i-am arătat cât de slabi erau. Și ne-a spus că ce ne deranjează? Că dacă nu ar fi acolo, ar fi pe stradă.

După care, în răspunsul oficial la cererea noastră, au răspuns directorul general, directorul adjunct și a semnat și acest manager care a fost de față la vizita noastră - și ne răspund pe două rânduri că la data la care au revenit ei, după vizita noastră, totul era foarte bine și frumos.”

Fără intervențiile unor specialiști independenți, statul promite să respecte drepturile persoanelor cu dizabilități cu ajutorul oamenilor din subordinea sa.

„Nu neg că nu există și rapoarte scrise de Corpul de Control - dar aceste rapoarte nu văd lumina publică”, a mai spus Georgiana Pascu pentru Europa Liberă.