Instanța supremă a decis, în unanimitate, să atace la CCR legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați

 
Instanța supremă a decis, în unanimitate, să atace la Curtea Constituțională actul normativ adoptat marți de către deputați și care vizează eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, potrivit unui comunicat al Instanței supreme. De altfel, magistrații au deja de partea lor o decizie a CCR din 2010 care le-a „sigilat” pensiile și pe care au invocat-o frecvent în ultimele două luni, de când s-a pus problema unui act normativ de abrogare a pensiilor de serviciu.


„Sesizarea privește întregul act normativ, reținându-se de către Secțiile Unite atât vicii de neconstituționalitate de natură extrinsecă, cât și intrinsecă”, potrivit susei citate.

Care sunt acuzațiile ICCJ față de acest text:

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat oficial, marți seară, că „președintele ICCJ a luat măsurile necesare pentru convocarea Secțiilor Unite în data de 29.01.2020 la ora 18:00”.
La această poziție s-a raliat și Consiliul Superior al Magistraturii, care și-a exprimat „îngrijorarea şi dezacordul faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor”.
Potrivit CSM, este vorba de o situație „de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie”.

„În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii susţine în mod ferm demersul legal al Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra propunerii legislative adoptate de Camera Deputaţilor.

La rândul său, în susţinerea demersului iniţiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul va transmite Curţii Constituţionale opinia sa juridică, bazată pe argumentele de neconstituţionalitate intrinsecă şi extrinsecă ale actului normativ adoptat, deduse atât din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, cât şi din reglementări internaţionale cu incidenţă în domeniul statutului magistratului şi al independenţei justiţiei”, potrivit unui comunicat al CSM.

Un astfel de demers a fost anticipat și de către judecătorul Cristi Danileț.
„Nu îmi exprim acum nici susținerea, nici dezacordul față de aceste pensii, fiind un domeniu unde trebuie făcute ajustări, fără îndoială. Fac însă următoarea remarcă: cine știe puțin drept anticipează cu ușurință ce se va întâmpla. Și anume:

Așadar, campania electorală continuă, numai că de data aceasta pe spatele magistraților și grefierilor. Adică într-un mod profund nedrept”, a scris pe Facebook Cristi Dănileț.


Ce spunea președintele ICCJ despre eliminarea pensiilor de serviciu
De altfel, președintele instanței supreme, Corina Corbu, a transmis încă din decembrie că „va lua cu fermitate toate măsurile permise de Constituția României și de lege pentru protejarea autorității judecătorești împotriva oricărui demers apt a-i afecta independența și, mediat, a dreptului cetățenilor la un act de justiție modern, eficient și în acord cu standardele europene privind calitatea unui serviciu public”.

Camera Deputaților a adoptat marți proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă.
Intenția de eliminare a pensiilor de serviciu pentru magistrați a generat proteste ale mai multor instanțe din țară, care și-au suspendat activitatea, asigurând doar judecarea cauzelor urgente.

Decizia CCR care consfințește pensiile de serviciu pentru magistrați

Abrogarea pensiei de serviciu a magistraților a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010.
Curtea arăta că acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi magistrați constituie o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună magistrații. Raportat la principiul independenței justiției, Curtea Constituțională a constatat că ”dispozițiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor – prin care se elimină pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale – sunt neconstituționale.” Curtea Constituțională a reținut că ”atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art.147 alin.(4) din Constituție , şi se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept şi, în consecință, așa cum a statuat şi în jurisprudența sa, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile şi instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele şi dispozitivul deciziei”.
CCR a invocat statutul și restricțiile magistraților în protejarea pensiei de serviciu, concluzionând că „independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor”.
„În concluzie, Curtea constată că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei”, se arată în decizia din 2010 a Curții Constituționale.
„În ceea ce privește decalajul dintre cea mai mică și cea mai mare pensie plătită de stat, – având în vedere că pensia de serviciu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării – se poate analiza de către legiuitor necesitatea luării unor măsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare nejustificată a unor drepturi salariale suplimentare în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în scopul măririi substanţiale a bazei de calcul a pensiei de serviciu”, se mai preciza în motivarea deciziei Curții Constituționale.
Câți judecători și procurori beneficiază de pensie de serviciu
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Pentru procurori și judecători erau în plată 3.878 de pensii de serviciu. Pensia medie pentru această categorie este de 18.716 lei. De asemenea, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor erau în plată 1.800 de pensii. Pensia medie pentru această categorie este de 4.439 lei.

Sursa: Hotnews.ro

articole asemanatoare cu Instanța supremă a decis, în unanimitate, să atace la CCR legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați
Comentarii
Articolul Instanța supremă a decis, în unanimitate, să atace la CCR legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați nu are niciun comentariu
adauga comentariu
bifeaza casuta antispam