Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veac

Internet • 07-07-2020, 12:29:02 • 150 vizualizari • Categoria Istorie »

 

De-a lungul secolelor numele lui Caligula a fost o piesă de schimb pentru nebunie, infamie, sadism şi, nu în ultimul rând, perversiune. Sadicii celebrii ai istoriei, s-ar părea că își făceau idoli din cezarii nebuni. Astfel reiese din surse precum Suetonius. Datele pe care le avem despre Caligula depind în mare parte de Suetonius. Până în prezent nu s-au păstrat foarte multe informații legate de domnia lui Caligula. „Analele” lui Tacitus care tratau domnia lui Caligula s-au pierdut. Sursele pe care le mai avem despre domnia lui Caligula ar fi: Dio Cassius, Flavius Iosephus şi Philo Iadaeus, al cãrui pamflet „Legatio ad Gaium”. Dar acestea din urmă sunt mult mai recente, încât pot fi considerate surse contemporane.

Astfel, mare parte din scrierile legate de viața acestuia țin mai mult de domeniul fantasticului. Dar putem fi siguri de faptul că împãratul s-a nãscut pe data de 31 august în anul 12 în Antium. Acesta a fost fiul lui Germanicus Iulius Caesar şi al Agrippinei. După doi ani ajunge la frontiera renană. Aici primind porecla de „caligula” pe baza încălţărilor militare foarte mici. În perioada anilor 18-19 îşi însoţeşte părinţii în orient. Aici, Germanicus, moare, iar viitorul împărat se întoarce cu mama sa la Roma.

Caligula este arestat, mai apoi va locui cu bunica sa până în anul 32 p. Chr., an în care Tiberius îi cere să se alăture casei imperiale. Primii săi ani de domnie au fost cât se poate de normali, se crede că sub influența Antoniei, bunica sa. După moartea ei, în anul 37, Caligula, se îmbolnăvește grav. Este și perioada în care se crede că sănătatea lui mintală se deteriorează. După acest episod, împăratul, începe să își câștige statutul de nebun.

Printre cele mai ciudate decizii luate de el se numără și ordonarea morții lui Macro şi a lui Tiberius Gemellus. Mai apoi condamnã senatul pentru greşelile din timpul domniei lui Tiberius. Pentru le impune trupelor sale să strângă scoici de pe plajă. Apoi îl execută pe Cornelius Lentulus Gaetulicu, sub acuzația că ar fi complotat împotriva lui. Împăratul Caligula instituie o epocă a terorii. Este obsedat, frizând paranoia, de teama că va fi asasinat. De asemenea este recunoscută și megalomania acestuia, acceptând mai multe onoruri extravagante. Astfel, este reprezentat adesea aproape de stadiul unei divinități.

Împăratul megaloman se face vinovat și de tulburãrile din Ierusalim, acestea având la bază nemulțumirea față de intenţia de a impune venerarea sa în templu. Acesta, în cele din urmă are parte de sfârşitul care l-a obsedat. astfel, pe 24 ianuarie 41 p. Chr., Va fi ucis împreună cu soția și fiica acestuia.

 
Continuare pe Internet »
Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacMisterul drumurilor vechi de peste 12 milioane de ani din Turcia
În ultimii ani, s-au realizat numeroase descoperiri care atestă că în urmă cu foarte mulți ani, Terra a fost locuită de civilizații care au atins diferite puncte ale dezvoltării. Numai
Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacTradiții de peste 150 ani
Visăm tot mai mult la acel sat idilic, cu oameni calzi și primitori, cu ulițele pline de zăpadă, cu hornurile caselor din care iese fumul gros în zilele geroase, satul
Comentarii
 

    Articolul "Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veac" nu are niciun comentariu

Adauga comentariu
 

Cele mai citite

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacCum au reuşit o mână de greci să-i învingă pe perşi la Marathon

Bătălia de la Marathon, din 490 î.Hr., a fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perşiisunt înfrânţi decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Marathon a marcat sfârşitul primei invazii a perşilor în Grecia, aceştia

20789 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veac Petre Țuțea – Cuvântul care zidește

A fost numit „ţăranul imperial“ sau „Socrate al românilor“. Viaţa i-a rezervat doar celebritatea postumă, una greu de imaginat pentru cineva care şi-a petrecut cea mai parte a vieţii în închisoare sau într-o teribilă sărăcie, la marginea societăţii. Realizat de

17548 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacOameni cu bani i-au violat fiica de 4 ani si au scapat. Povestea tatalui care i-a ucis pe ticalosi

Povestea lui Drasius Kedys din Lituania a cutremurat o lume intreaga. A luptat mai bine de un an pentru a-i face dreptate fetitei lui, batjocorita de un judecator, un politician si un al treilea individ din lumea buna! Cand nu

9786 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacFilmul „Metropolis” şi simbolurile masonice

„Metropolis” este un film celebru realizat în 1927, de către Fritz Lang, care s-a aflat în topul preferinţelor lui Adolf Hitler. Mulţi ar putea crede că nu este un film de actualitate, dar „Metropolis” prezintă o societate supraindustrializată, în

8684 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacTudor Gheorghe - Cantec pentru mama

Care copil care isi iubeste mama , nu doreste sa faca pentru ea macar in jumatate din cate a facut ea pentru el ? Din pacate , multi dintre noi realizam cat de pretioasa este mama , abia dupa ce

8643 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacNineteen Eighty-Four (1984)

1984 este un film britanic științifico-fantastic în regia lui Michael Radford, bazat pe romanul cu același nume a lui George Orwell. Filmul îi are în rolurile principale pe Richard Burton și John Hurt. În 1984, lumea este divizată în trei părți: Oceania,

8097 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacGasland

Chevron va începe extracţia gazului de şist in Romania folosind o metoda (fisurare hidraulică) ce polueaza panza de apa freatica. Bulgaria a oprit de curând inițiativa corporației din cauza protestelor legate de riscurile de mediu. De asemenea, Franta a interzis

8052 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacIstoria coloanei infinite

In anul 1934, sculptorul Constantin Brancusi a fost invitat sa ridice un monument intru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor si, cu deosebire, a rezistentei populatiei orasului Targu-Jiu, din timpul primului razboi mondial. Artistul dorise dintotdeauna “sa faca ceva pentru tara”, asa

7559 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veac Misterele trecutului omenirii

Stiinta ne prezinta o istorie in care umanitatea a pornit de la primitivism si a progresat incet si sigur. Cele mai multe artefacte descoperite in diverse situri sustin aceasta teorie liniara. Exista totusi multe artefacte iesite din comun, care contrazic aceasta

7458 vizualizari

Împăratul Caligula modelul nebunilor de peste veacFerma Animalelor

Imediat după amăgirile din 1989 pe postul de televiziune încă naţional al TVR a rulat şi la noi, după 35 de ani de la premieră, un film care ne-a lăsat cu gura căscată şi la propriu şi la figurat, este

7446 vizualizari