MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Greta Garbo, cel mai fascinant chip al secolului XX

Dosare secrete • Istorie • Valentin - 15113 articole • 129 vizualizari • acum 8 luni: 18-09-2023, 12:01:24 ★
 

“Eram uluit de versatilitatea Gretei Garbo. Explozii neaşteptate de veselie, aproape naive şi copilăroase, alternau imprevizibil cu momente de autocontrol şi circumspecţie, totul sub aura frumuseţii ei ameţitoare. Când prietenul său a sugerat să ne continuăm seara la un night-club din Greenwich Village, “unde o româncă focoasă cânta de inimă albastră”, spre mirarea noastră, Garbo a refuzat sec.

“Vrei să mergem acolo ca să-ţi cânte la ureche ţie, ţie şi numai ţie”, l-a ironizat ea agasată. „Când o să afle că prietenul nostru, aici de față, este român, n-o să-mi mai cânte numai mie. Probabil că o să-i cânnte şi lui. De altfel merită să o audă, are o voce grozavă…”

“Da, parcă nechează”, a izbucnit Garbo. Am pufnit cu toții în râs și am comandat încă o plăcintă. Va să zică, era geloasă. Garbo era geloasă. Pur și simplu nu-mi venea să-mi cred ochilor. Când ea a adăugat că prefera să mergem acasă la el — locuia chiar pe malul râului — el a acceptat, afabil și curtenitor, deși nu din cale afară de entuziasmat. Presupun că regreta să nu-și poată asculta dizeuza preferată. Eu comandasem plăcintă cu mere, iar el cu brânză. Le-am împărţit frăţeşte. Părea un om de o mare disponibilitate spirituală; când dezbatea un subiect, îşi expunea argumentele pe un ton ponderat şi prevenitor. Temperament jovial, era un nesecat izvor de anecdote picante. În timp ce îşi achita partea ce-i revenea din nota de plată, am spus că mi-ar fi plăcut şi mie să o văd şi să o aud pe româncă. Dar el n-a marşat, spre încântarea evidentă a celor două doamne – Garbo şi Dusty.

Casa lui, cu o faţadă îngustă şi elegantă, se afla în Sutton Place. Începând chiar de la intrare, de o parte şi de alta a scării ce urca spre living-room, pe pereţi se afla expusă o extraordinară colecţie de tablouri semnate de El Greco, Gauguin, Van Gogh, Rembrandt… În tot restul casei aveam să descopăr alte şi alte nepreţuite capodopere, alese cu pricepere şi cu gust. Intrigat, am întrebat-o în şoaptă pe Garbo: „Cum ai spus că îl cheamă pe prietenul tău?“

„Onassis — Aristoteles Onassis. Spune-i Ari, lui aşa îi place.” Va să zică mă târguisem pentru bucata de plăcintă — „Nu-ţi dau să guşti dintr-a mea decât dacă mă laşi să iau şi eu dintr-a ta” — cu unul din giganţii finanţei mondiale. Din fericire, spre deosebire de alţii, mă alesesem cu o prietenie şi nu cu un “faliment”. Ulterior aveam să-l întâlnesc deseori pe Onassis la etajul al doilea al Clubului 21 din New York, unde venea să prânzească de unul singur. Am vorbit bineînţeles despre cântăreaţa româncă din Greenwich Village, pe care între timp o ascultasem şi eu. “Îmi aminteşte, i-am spus eu, de o franţuzoaică formidabilă: Damia”. Onassis, care o auzise şi el în tinereţe pe Damia, mi-a dat dreptate.

Ari era îndrăgostit de yacht-ul lui, Christina, botezat astfel în onoarea fiicei sale şi prevăzut cu nouă dormitoare, fiecare purtând numele unei insule greceşti. Oaspeţii erau rugaţi să-şi aleagă singuri insula. Garbo optase pentru Lesbos. Am să mi-l amintesc întotdeauna aşa cum era în seara aceea, când mi-a oferit o frântură din filosofia lui: „Dacă eşti ruinat şi nu ai unde locui, închiriază o cameră în aripa rezervată servitorilor, dar ai grijă ca ea să se afle în cel mai bun şi mai elegant hotel din oraş. Numai cine riscă câştigă.”

Pe Greta Garbo o cunoscusem acasă la familia Feyder, Jacques Feyder, cineastul francez, şi soţia acestuia, Frangoise Rosay, una din marile actriţe ale Franţei acelor vremuri. În locuinţa lor californiană din apropiere de Santa Monica, Franqoise reunea un încântător grup de prieteni: scriitorii Jacques Déval, Maurice Dekobra, Yves Mirande şi Salka Viertel, regizorii Ernst Lubitsch, Willy Wyler şi Robert Florey, actorii Arlette Marchal, Michele Morgan, Garbo şi Charles Boyer deveniseră „obişnuiţii casei”.

Auzisem atâtea despre comportamentul solitar al Gretei Garbo, despre izolarea ei voită, despre felul ei de a fi, ciudat şi imprevizibil, încât, aflând că voi avea în sfârşit ocazia să o cunosc, mă aşteptam la cine ştie ce apariţie bizară. Când colo, am descoperit o Garbo simplă, directă, bine-dispusă, agreabilă, înzestrată cu un plăcut simţ al umorului. Pe atunci nu păşisem încă în lumea cinematografului. Îmi câştigam pâinea ca pictor şi tocmai mi se comandase portretul lui Jacques Feyder. Lui Garbo i-a plăcut cum lucram şi a acceptat cu dragă inimă să-mi pozeze pentru câteva schiţe şi pentru câteva instantanee fotografice în care am imortalizat-o alături de Jacques.

Foarte curând aveam să înțeleg că, pentru a-i fi prieten, era de ajuns să te porţi simplu, să nu-i ceri nimic, să nu o judeci niciodată și să păstrezi o discreție totală asupra toanelor ei. Într-o seară ploioasă, ne aflam acasă la Feyder. Veselă și relaxată, Garbo râdea în hohote ascultându-i pe ceilalţi şi turuia la rându-i ca o morişcă. Pe neaşteptate însă, în grupul nostru şi-a făcut apariţia un străin, un actor englez pe care ea nu-1 cunoştea. A reacţionat brusc, ca un animal sălbatic prins în cuşcă. S-a refugiat pe terasă şi de acolo a ieşit în grădină, de unde a fugit de una singură, prin întuneric şi prin ploaie, până acasă.

Garbo era timidă şi foarte nesigură de sine. Considera că, de fapt, persoana ei nu avea nimic special de natură să îi îndreptăţească pe ceilalţi să facă atâta caz de ea. Hotărâse să rămână singură, să aibă o viaţă a ei şi numai a ei. Textual afirmase: „Vreau să fiu lăsată in pace” şi nu „vreau să fiu singură”.

Solitudinea şi-o crease ea însăşi, cu bună ştiinţă, ca o pavăză a vieţii sale particulare. Vedetele intrate în legendă au contat întotdeauna pe o însuşire anume, mai presus de toate celelalte: vocea (Lauren Bacall), chipul (Liz Taylor), mersul (Brigitte Bardot), atmosfera creată în jurul propriei persoane (Kate Hepburn), miraculoasa dibăcie în crearea caracterelor (Bette Davis), arta de a-l asculta pe interlocutor (Spencer Tracy), perfecţiunea sculpturală a trupului (Marilyn Monroe).

Despre Garbo nu se putea spune că ar fi avut o calitate anume. Natura o înzestrase cu toate la un joc. Când i-am făcut portretul, am înţeles că frumuseţea ei rezulta din suma unor superbe, dar evidente asimetrii: o frunte din cale afară de înaltă, o sprânceană mai ridicată decât cealaltă, o gură generoasă cu buza de jos puţin prea răsfrântă, un nas perfect care însă, privit din faţă, fugea niţel într-o parte. Şi totuşi, aceste asimetrii, plus timbrul cu totul aparte al glasului, trupul de tânar războinic, ritmul mersului, lungile pauze pe care le făcea înainte de a vorbi — creau laolaltă un univers Garbo, generat de simpla ei prezenţă. Aşa îmi apărea ea mie, atunci. Aveau să treacă mulţi ani până să o reîntâlnesc.

Între timp, în existenta mea interveniseră sumedenie de schimbări şi complicaţii. Principala mea obsesie devenise filmul. Divorţasem şi mă recăsătorisem, de astă dată într-o formulă fericită. M-am numărat şi eu printre milioanele de oameni care au plâns, au râs şi s-au lăsat vrăjiţi de cel mai fascinant chip al acestui secol. În întunericul sălilor de cinematograf, pe ecranul televizoarelor, în culori sau în alb-negru, Greta Lovisa Gustaffson, numele ei adevărat sub care profesase ca manechin pe vremea când prezenta pălării la un mare magazin universal din Suedia, se preschimba în Leonora din Femeia vampir (The Temptress), în Felicitas din Carnea diabolică (Flesh and the Devil), în Anna Karenina (Love), în Lillie Sterling din Orhideea sălbatică (Wild Orchids), în Susan din Curtezana (Susan Lenox, her Rise and Fall), în Grushinskaia din Grand Hotel, în Cristina din Regina Cristina (Queen Cristina), în Marguerite din Dama cu camelii (Camille), în Ninotchka din Ninotchka, în Karina din Femeia cu două feţe (The Two-Faced Woman).

În 1942, după ce pe ecrane ieșise primul din filmele în care ea urma să apară în acel an, Studiourile Metro Goldwyn Mayer au anunţat cu surle şi tobe că „Femeia cu două feţe” va înfăţişa lumii o nouă Garbo. O actriţă diferită cu forţă dramatică şi calităţi artistice cu totul aparte. Garbo, însă, nu era de aceeaşi părere. Ei nu-i plăcuse filmul. Calm şi simplu, a anunţat că „se retrage, renunţând să mai joace în filme”. Bineînţeles, lumea şi-a făcut cu ochiul, iată o şmecherie publicitară clasa întâi. Ca mâine ziarele din lumea întreagă vor vesti triumfător, pe prima pagină, cu titluri de-o şchioapă: GARBO SE ÎNTOARCE.

Cei ce au crezut aşa cunoşteau, se vede, regulile publicităţii, dar nu o cunoșteau pe Garbo. Nu știau cu ce fel de femeie au de-a face. În recluziunea ei voită, vedeta păstra tăcerea, ferm hotărâtă să-şi menţină decizia. Aşa s-a încheiat una din carierele cu adevărat cele mai formidabile din istoria filmului. Omenirea a pierdut pentru totdeauna o părticică din frumuseţea şi strălucirea sa.

În viaţa Gretei Garbo au existat mulţi bărbaţi, dar nu pentru multă vreme. Toţi au vrut să o aibă de soţie. Dar Garbo era şi a rămas „Singură”. Despre ea s-au scris sute de cărţi în toate limbile pământului. Pentru ea s-au făcut filme peste filme. Coperţile şi paginile revistelor au publicat mii şi mii de fotografii, studii şi portrete de-ale ei. A cumpărat şi a vândut o duzină de case. A făcut avere şi pe seama ei au circulat fel şi fel de zvonuri şi poveşti, unele întemeiate, altele mincinoase. A devenit un mit adulat şi imitat.

De ce s-a retras Garbo? Răspunsul la această întrebare l-au căutat toţi. S-au scris articole, explicaţiile şi speculaţiile au umplut tomuri întregi, tăcerea şi obstinaţia ei fiind de natură să sporească misterul, aţâţând şi mai mult curiozitatea opiniei publice.”

*** Amintirile lui Jean Negulesco, traducere de Manuela Cernat, România literară, 1986

 

Greta Garbo s-a născut pe 18 septembrie 1905 la Stockholm și a încetat din viață pe 15 aprilie 1990 la New York. Actrița avea 84 de ani.

Articolul Greta Garbo, cel mai fascinant chip al secolului XX apare prima dată în Dosare Secrete.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Dosare secrete » Articole Dosare secrete » Istorie » Valentin - 15113 articole »
 
Garbo Fascinant Secolului
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu