Liber Linteus este cel mai lung text în limba etrusca descoperit pâna acum. Nimeni nu a reusit sa îl descifreze în totalitate, iar faptul ca a fost scris pe învelisul de pânza al unei mumii egiptene adânceste si mai mult enigma.

În 1798, francezii, condusi de Napoleon Bonaparte, au lansat o campanie militara în Egipt. Pe lânga soldati si genisti, Napoleon a dus cu el si un numar mare de oameni de stiinta.

Implicarea acestor savanti în razboi a avut ca rezultat reînnoirea interesului europenilor pentru Egiptul Antic.

Cu timpul, artefacte egiptene, inclusiv statui, papirusuri si chiar mumii au fost expediate din Valea Nilului catre muzee din întreaga Europa, dând nastere „egiptomaniei”, cum a devenit cunoscut interesul europenilor pentru orice avea legatura cu tinutul faraonilor.

În acest context, o mumie deosebit de interesanta si „ambalajul” ei la fel de faimos, cunoscut azi sub numele de Liber Linteus („Cartea de in”, în latina), aveau sa ajunga la Muzeul de Arheologie din Zagreb, Croatia, potrivit Ancient Origins.

În 1848, Mihajlo Baric, un oficial croat din Cancelaria Regala Austro-Ungara, a demisionat din functie si, fiind fascinat de Egipt, a decis sa faca o calatorie în aceasta tara.

În timp ce se afla în Alexandria, Baric a decis sa cumpere un suvenir si a achizitionat un sarcofag continând mumia unei femei. Întors acasa la Viena, Baric a amplasat mumia în coltul sufrageriei sale, în pozitie verticala.

Apoi, a desfacut pânza în care era înfasurat trupul si a asezat-o într-o vitrina. În 1859, Baric a murit, iar fratele sau, Ilija, a mostenit mumia. Întrucât nu avea niciun interes pentru istoria Egiptului, în 1867 Ilija a decis sa doneze mumia si fâsiile de pânza Muzeului de Arheologie din Zagreb.

Pâna atunci, nimeni nu observase textul inscriptionat pe fâsiile de pânza.

Cel care a observat scrierea a fost egiptologul german Heinrich Brugsch. Dar, crezând ca sunt hieroglife egiptene, nu a facut investigatii suplimentare.

Un deceniu mai târziu, în timp ce povestea cu prietenul sau, exploratorul britanic Richard Burton, Brugsch si-a dat seama, totusi, ca scrierea nu era formata din hieroglife egiptene.

Desi amândoi banuiau ca textul ar fi putut avea importanta, au tras concluzia eronata ca este vorba despre o traducere în araba a Cartii Mortilor.

În 1891, fâsiile de pânza în care fusese înfasurata mumia au fost trimise la Viena, unde au fost examinate în detaliu de Jacob Krall, expert în limba copta.

Acesta se astepta ca inscriptiile sa fie în limba copta, limba cariana sau în dialectul libian. Cu toate acestea, la o privire mai atenta, Krall a înteles ca textul era, de fapt, scris în etrusca.

Desi a putut aranja fâsiile în ordinea corecta, nu a reusit sa traduca textul. Etrusca nu este înteleasa pe deplin nici macar astazi, întrucât foarte putine texte scrise în aceasta limba au supravietuit.

Cu toate acestea, anumite cuvinte par sa indice ca Liber Linteus era un calendar religios.

Cine era femeia îmbalsamata?

Ce cauta un text ritualic etrusc pe învelisul unei mumii egiptene?

O posibilitate este aceea ca persoana decedata era o femeie etrusca înstarita, care a fugit în Egipt cel mai probabil în secolul al III-lea î.Hr. (Liber Linteus a fost datat în aceasta perioada) sau chiar mai târziu, când romanii anexau teritoriul etruscilor.

Asa cum s-a procedat si în cazul altor straini înstariti care au murit în Egipt, femeia a fost îmbalsamata înainte de a fi înmormântata.

Cu toate acestea, cea mai mare problema a acestei teorii este un sul de papirus care a fost îngropat lânga mumie. Conform papirusului, defuncta era o femeie egipteana pe nume Nesi-hensu, sotia unui „croitor divin” din Teba pe nume Paher-hensu.

Prin urmare, este foarte probabil ca Liber Linteus si Nesi-hensu sa nu aiba nicio legatura si ca fâsiile de pânza sa fi fost singurul material pe care îl aveau la dispozitie la acel moment cei care au îmbalsamat-o.

Ca urmare a acestui „accident”, Liber Linteus este cel mai vechi text în limba etrusca descoperit pâna acum.

Potrivit paginii de Wikipedia dedicate Liber Linteus, cartea este asezata în douasprezece coloane de la dreapta la stânga, fiecare reprezentând o „pagina”. O buna bucata a primelor trei coloane lipseste si nu se stie cum începe cartea.

Spre sfârsitul cartii, textul este aproape complet (lipseste o banda pe întreaga lungime a cartii). Spre sfârsitul ultimei pagini, pânza este goala, iar petecul este intact, aratând sfârsitul clar delimitat al cartii.

Exista 230 de linii de text, cu 1.200 de cuvinte lizibile. Cerneala neagra a fost utilizata pentru textul principal, iar cerneala rosie a fost întrebuintata pentru linii si diacritice.

Este evident ca textul este o descoperire uimitoare. Enigma lui ramane nedezlegata, inca. Probabil ca cineva va reusi sa il descifreze in totalitate in viitorul apropiat.