MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Drulă pune tunurile pe Ciolacu: Unii primari USR au fost „şantajaţi” sau „momiţi” să treacă la PSD!

Cronica Romana • Desteptarea • Valentin - 14923 articole • 198 vizualizari • acum 2 luni: 19-03-2024, 12:01:16 ★★
 

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că unii primari USR ar fi fost „şantajaţi” sau „momiţi” să treacă la PSD, în condiţiile în care de faţă era şi liderul social democrat Marcel Ciolacu.

„Primarii USR, aleşii USR au fost ameninţaţi, şantajaţi sau momiţi. Li s-a spus unor primari, cu Ciolacu în birou: ‘Ai zece milioane, dacă treci la noi. Altfel, ai grijă că e Curtea de Conturi aici, în judeţ. E acum în control’. Asta s-a întâmplat luna trecută”, a spus Drulă, pentru Digi24.

Întrebat dacă primarii USR abordaţi în acest fel au acceptat să treacă la PSD, Drulă a răspuns: „Nu toţi”.

„Ni se vând încontinuu nişte poveşti în România, în care ni se spune că nu are are rost. ‘Nu are rost să te lupţi’, ‘Ei au puterea’, ‘Vino la noi’. Şi cei mai slabi de înger cedează. Nu eu judec aici. O să îi judece posteritatea. (…) De altfel, Marcel Ciolacu a făcut o obsesie. USR a avut la ultimele alegeri 40 de primari – sunt 3.000 în total, în România – dar a pus premiu pe capul lor şi, după nişte informaţii pe care el am, a spus: ‘Nu există limită la ofertele pentru primarii USR’. Până la urmă, şi localităţile, să ştiţi că nu sunt aşa de importante. E ceva mai mult simbolic. Şi nu a reuşit cu foarte mulţi dintre ei. Dar este această intenţie de a corupe pe care mafia o are întotdeauna”, a afirmat Drulă.

Liderul USR consideră că în România „democraţia este sufocată din ce în ce mai mult” şi că ţara noastră are o democraţie „erodată”.

 

Articolul Drulă pune tunurile pe Ciolacu: Unii primari USR au fost „şantajaţi” sau „momiţi” să treacă la PSD! apare prima dată în Cronica Romana.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Cronica Romana » Articole Cronica Romana » Desteptarea » Valentin - 14923 articole »
 
Drulă Tunurile Ciolacu Primari şantajaţi Momiţi Treacă
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu