HotNights

 
 

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?

Gandeste • 23-01-2021, 00:21:19 • 22 vizualizari • Categoria Desteptarea »

 
Tranca fleanca, mere acre.
Așa caracteriza bunica mea Alexandra trăncăneala lipsită de orice noimă. Oare de ce de fiecare dată când îmi fac curaj să-l ascult pe Joe Biden îmi amintesc de bunica mea?
Una din numeroasele, lungile, deseori aberantele sale luări de cuvânt în Congres l-a determinat pe tânărul senator Barack Obama să trimită unui membru din echipa sa mesajul: “Shoot. Me. Now.”
De când se știe, Biden a dorit să ajungă președinte al Statelor Unite, deși nimic nu l-a calificat vreodată pentru așa ceva. În 1987 era obligat să se retragă din cursă pentru furt – plagiase discursul unui laburist britanic.
Presa avea să descopere că se ocupase cu furtul intelectual și în timpul studiilor. Recent, un colegiu ale cărui cursuri declarase că le-ar fi urmat, se vedea nevoit să anunțe că nu-l avusese ca student.
În urmă cu niște ani, mai mulți adversari ideologici ai lui Victor Ponta s-au hotărât să-l “sesizeze” pe vicepreședintele american Biden în legătură cu plagiatul săvârșit de premierul român.
Scriam atunci: “Să te duci la vicepreședintele american Joe Biden ca să-l pârăști pe Victor Ponta că a plagiat este ca și cum te-ai duce la Karl Marx să-l pârăști pe Ion Iliescu că citește Capitalul.”
Decupez din lunga listă a minciunilor lui Biden: s-ar fi tras asupra lui, pe când era în Irak; ar fi fost arestat, când a încercat să-l viziteze pe Nelson Mandela; ar fi fost activ în mișcarea pentru drepturi civile; i-ar fi spus lui Slobodan Milosevici că e un criminal de război; n-ar fi știut despre activitățile fiului său Hunter în Ucraina și China. N-o fi știut nici că Hunter pusese de-o colaborare cu borfașul Puiu Popoviciu.
Cuplul Joe Biden – Kamala Harris a fost declarat de “Time Magazine” drept “Person of the Year” pe anul 2020. Cum și Harris a fost prinsă ba mințind, ba la furat – “Fweedom”, un posibil, “dubios” plagiat din Martin Luther King! – alegerea este potrivită.
Alături de Marele Creuzet (the melting pot), unul din idealurile americane a fost meritocrația. Marele Creuzet dă, ciclic, semne de nervozitate, iar meritocrația a involuat în forme dintre cele mai curioase.
Kamala Harris este un produs al meritocrației de budoar. La 29 de ani, devenea amanta lui Willie Brown (60 de ani), puternicul primar al orașului San Francisco. Potrivit lui Brown, el i-a pus pe tavă partenerei sale primele două joburi.
Suspectat de corupție, Brown s-a aflat în colimatorul FBI-ului. Harris a acordat protecție unor subalterni care obținuseră mărturisiri prin metode ilegale.
În ciuda sprijinului de toate felurile de care s-a bucurat în 2020, candidatura Kamalei Harris la nominalizarea democrată a fost un eșec lamentabil. Lipsită de mesaj și tracțiune politică, Harris s-a retras repede din cursă.
Singura performanță a fost aceea de a-l fi atacat extrem de dur pe candidatul Joe Biden, acuzându-l, deloc voalat, dacă nu de rasism, cel puțin de insensibilitate față de problemele rasiale.
E greu de crezut că după un asemenea atac la baionetă, care ar fi putut să pună capăt șanselor lui Joe Biden de a câștiga nominalizarea, Uncle Joe s-ar fi gândit să facă tandem electoral tocmai cu Harris.
Dar s-a gândit altcineva – Barack Obama. Fostul boss al lui Biden nu și-a declarat sprijinul pentru Joe, până ce acesta nu a anunțat public că Harris este aleasa. Biden – o marionetă căreia Harris i-a fost băgată pe gât.
După oficializarea tandemului Biden – Harris, toate informațiile neplăcute despre Harris au fost cenzurate. Nu a scăpat nici pagina de Wikipedia, rescrisă în întregime și din care a dispărut tot ce nu era flatant. Adică, multe.
Istoric, poziția de vicepreședinte al Statelor Unite este una oarecum decorativă, aproape eviscerată de reală putere. Pentru următorii patru ani, paradigma se schimbă: #1 va fi #2 și #2 va fi #1. Iar Barack va fi numai zâmbet.
Cel puțin încă patru ani de obamism, unul cu mult mai infestat de extremismele stângii decât ceilalți opt. I se va potrivi acestei American story vorba românească “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?
We shall see, coane Fănică.
Autor: Dorin Tudoran
 
Continuare pe Gandeste »
Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Secretele dolarului american
Cand Weishaupt a fondat ordinul iluminatilor el a ales al treilea ochi ca simbol al acestei organizatii. Acest ochi are capacitatea de a citi aura oamenilor si de a cunoste
Comentarii
 

    Articolul "Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba" nu are niciun comentariu

Adauga comentariu
 

Cele mai citite

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Cum au reuşit o mână de greci să-i învingă pe perşi la Marathon

Bătălia de la Marathon, din 490 î.Hr., a fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perşiisunt înfrânţi decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Marathon a marcat sfârşitul primei invazii a perşilor în Grecia, aceştia

21134 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”? Petre Țuțea – Cuvântul care zidește

A fost numit „ţăranul imperial“ sau „Socrate al românilor“. Viaţa i-a rezervat doar celebritatea postumă, una greu de imaginat pentru cineva care şi-a petrecut cea mai parte a vieţii în închisoare sau într-o teribilă sărăcie, la marginea societăţii. Realizat de

17586 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Oameni cu bani i-au violat fiica de 4 ani si au scapat. Povestea tatalui care i-a ucis pe ticalosi

Povestea lui Drasius Kedys din Lituania a cutremurat o lume intreaga. A luptat mai bine de un an pentru a-i face dreptate fetitei lui, batjocorita de un judecator, un politician si un al treilea individ din lumea buna! Cand nu

9897 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Gasland

Chevron va începe extracţia gazului de şist in Romania folosind o metoda (fisurare hidraulică) ce polueaza panza de apa freatica. Bulgaria a oprit de curând inițiativa corporației din cauza protestelor legate de riscurile de mediu. De asemenea, Franta a interzis

8901 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Filmul „Metropolis” şi simbolurile masonice

„Metropolis” este un film celebru realizat în 1927, de către Fritz Lang, care s-a aflat în topul preferinţelor lui Adolf Hitler. Mulţi ar putea crede că nu este un film de actualitate, dar „Metropolis” prezintă o societate supraindustrializată, în

8748 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Tudor Gheorghe - Cantec pentru mama

Care copil care isi iubeste mama , nu doreste sa faca pentru ea macar in jumatate din cate a facut ea pentru el ? Din pacate , multi dintre noi realizam cat de pretioasa este mama , abia dupa ce

8694 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Nineteen Eighty-Four (1984)

1984 este un film britanic științifico-fantastic în regia lui Michael Radford, bazat pe romanul cu același nume a lui George Orwell. Filmul îi are în rolurile principale pe Richard Burton și John Hurt. În 1984, lumea este divizată în trei părți: Oceania,

8145 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Istoria coloanei infinite

In anul 1934, sculptorul Constantin Brancusi a fost invitat sa ridice un monument intru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor si, cu deosebire, a rezistentei populatiei orasului Targu-Jiu, din timpul primului razboi mondial. Artistul dorise dintotdeauna “sa faca ceva pentru tara”, asa

7663 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”? Misterele trecutului omenirii

Stiinta ne prezinta o istorie in care umanitatea a pornit de la primitivism si a progresat incet si sigur. Cele mai multe artefacte descoperite in diverse situri sustin aceasta teorie liniara. Exista totusi multe artefacte iesite din comun, care contrazic aceasta

7588 vizualizari

Dorin Tudoran: I se va potrivi acestei American story vorba românească „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”?Ferma Animalelor

Imediat după amăgirile din 1989 pe postul de televiziune încă naţional al TVR a rulat şi la noi, după 35 de ani de la premieră, un film care ne-a lăsat cu gura căscată şi la propriu şi la figurat, este

7500 vizualizari

online = 1 • astazi = 18 • ieri = 44 • saptamana 09 = 62 • luna 03 = 62 • an 2021 = 3367 • total = 5641