MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Cum scăpăm de mirosul de usturoi din respirație. Ce au descoperit oamenii de știință, legătura cu lactatele

Playtech • Stiinta • Valentin - 14963 articole • 1155 vizualizari • acum 8 luni: 03-10-2023, 00:00:32 ★★★★★
 

Mirosul de usturoi poate aduce oamenii laolaltă, dar îi și poate îndepărta. Sigur, este adorabil când vine din bucătărie și ne face să salivăm de poftă, dar e un adevărat blestem, după aceea, când respirația noastră devine un coșmar pentru ceilalți. Dar o cercetătoare americană s-ar putea să fi găsit o soluție pentru această problemă cu iz total neplăcut.

Mirosul de usturoi poate fi îndepărtat

Oricât ne-am spăla pe dinți, mirosul de usturoi rămâne prezent în respirația noastră pentru destulă vreme, fiind un coșmar dacă suntem nevoiți să ne întâlnim cu alte persoane în acest timp.

În ciuda atractivității sale în mâncăruri, miasma ce-o lasă în gurile noastre, cu iz sulfuros, pare desprinsă direct din iad. Dar o cercetătoare de la Universitatea de Stat din Ohio, Sheryl Barringer, este aproape de a rezolva această problemă total neplăcută pentru oricine.

Citește și: Cele mai bune și mai proaste mâncăruri românești: topul care s-ar putea să te dezamăgească, dacă îți place mâncarea „ca la bunica”

Ea a identificat de-a lungul anilor un număr de soluții științifice în privința anulării mirosului de usturoi din respirație, soluții ce includ atât acizii din mere și mentă, cât și grăsimile din lapte. Acum, Barringer a găsit un nou candidat la rezolvarea situației: iaurtul.

Ce rol joacă grăsimile din lactate

Prin adăugarea iaurtului într-un recipient cu usturoi proaspăt ras, Berringer și colegul ei, Manpreet Kaur, au descoperit că gazele sulfuroase din recipient s-au redus cu 99%. Adică, aproape în totalitate. Chiar și când cei doi au folosit usturoi prăjit în ulei, iaurtul tot a reușit să reducă mirosul compușilor mirositori cu circa 94%.

Citește și: Ce mâncau românii acum 100 de ani. Acesta era alimentul de bază

Pentru a afla ce anume face acest lucru posibil, ei au redus iaurtul la componentele lui de bază. În experimentele ulterioare, atât grăsimea untoasă cât și proteinele de lapte au avut un efect mai puternic asupra mirosului de usturoi chiar și decât apa.

Aceste descoperiri se aliniază cu cele făcute de Barringer în studiile anterioare, în care aflase că laptele cu grăsime ridicată reduce miasma dată de usturoi în respirație mai mult decât cel degresat. Dar descoperirea rolului proteinelor a fost relevantă.

Iaurtul combate mirosul de usturoi

„Am fost mai încântată de eficacitatea acestor proteine, pentru că sfatul dat consumatorilor de usturoi, de a mânca alimente bogate în grăsimi nu va fi primit prea bine. Proteinele grase sunt un subiect foarte fierbinte la ora actuală, dar, în general, oamenii vor să mănânce mai multe proteine”, a spus Barringer.

Studiul actual nu a testat și efectul concret al iaurtului asupra respirației „usturoiate”, dar Barringer a declarat că dacă soluția se va dovedi viabilă și în următoarele studii, iaurtul va trebui consumat la scurt timp după ce mâncăm usturoi.

Citește și: Secretul celui mai bun mujdei de usturoi cu smântână. Ingredientul pe care să nu-l mai folosești

„În cazul merelor, am spus mereu că trebuie mâncare imediat după usturoi. Același lucru îl presupunem și în cazul iaurtului”, a mai explicat Barringer.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Playtech » Articole Playtech » Stiinta » Valentin - 14963 articole »
 
Scăpăm Mirosul Usturoi Respirație Descoperit Oamenii știință Legătura Lactatele
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu