MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Ca-n orice ţară medievală ce se respectă, în România industria obiectelor religioase nu duce lipsă de clienţi

A Saptea Dimensiune • Istorie • Valentin - 16800 articole • 1925 vizualizari • acum un an: 26-04-2023, 00:00:41 ★★★★★
 

Era o vreme când presa, de fapt o parte a ei, nu era cumpărată de mafioţii din politică, aşa încât era ceea ce prevede fişa postului pentru presă într-o democraţie: câinele de pază al societăţii. Din acea perioadă a presei româneşti este şi articolul de mai jos.

Noroc tras la Xerox

Dacă înainte de 1989 era greu să ţii în casă o biblie, să-ţi afişezi la locul de muncă o icoană sau, simplu, să ţii o iconiţă printre acte, astăzi există o adevărată industrie liberă şi prosperă producătoare de astfel de obiecte, pentru toate buzunarele.

S-au confecţionat chiar şi brelocuri pe teme religioase, pentru cheile de la maşină. Maica Domnului şi Pruncul pe un plastic sidefat înlocuiesc emblema automobilului. Mai există insigne de pus în piept cu chipul Mântuitorului şi chiar tricouri având imprimat acelaşi subiect, plus declaraţia „la cald”: I love Jesus!

Norocul Fals

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au purtat asupra lor obiecte aducătoare de noroc sau care să-i ferească de rele. O codiţă de iepure, un dinte de lup, o agată sau cine mai ştie ce minune. Dar cine n-are nevoie astăzi de bani şi sănătate? O prosperă „afacere” în Bucureşti este comercializarea de iconiţe făcătoare de bani şi aducătoare de câştiguri la jocurile de noroc şi 6/49, mai ales că, în ultimul timp, potul la LOTO a depăşit milionul de dolari.

Mulţi români nu se sfiesc să ceară preoţilor sfinţirea biletelor de loterie, a autoturismelor, a portofelului cu parai sau a motocicletelor.

O altă încercare de momire a şansei este cumpărarea chiar de la practicantele magiei albe a unor iconiţe… specializate în rezolvarea acestor probleme pământeşti. Merge omul la vrăjitoare să-i citească, să-l dezlege de farmece, să-l însoare sau să-l dezînsoare şi se trezeşte că i se bagă sub nas ultima ofertă: o poză cu bietul Sfânt Anton, tifeţată jalnic şi trasă la Xerox color. Dar când disperarea e de ajuns de mare, clientul n-are timp să judece calitatea produsului.

Cei care se ocupă de multiplicarea iconiţelor câştigă destul de bine. Ei scot zeci de exemplare false, nesfinţite, pe care apoi le vând fraierilor prin târgurile de ţară, în pieţele bucureştene, la intrările în biserici, atunci când e înghesuială mare de sărbători.

Preţurile variază între 10 şi 20 de mii de lei bucata (lei vechi, la valoarea din 2004, anul apariţiei articolului, evident – n.m.). Depinde de imagine, de culori şi de subiect. Un fals cu Iisus pe cruce costă 20 de mii, pe când unul cu Sf. Gheorghe omorând balaurul, doar 10. Biznisul merge înainte, calitatea iconiţelor din carton e relativ bună, iar cumpărătorii sunt mulţumiţi.

„Clonarea” lui Ştefan cel Mare în 20 de exemplare

„Afaceriştii cu iconiţe” preferă (preferau în 2004 – n.m.) Xerox-urile din centrul Capitalei, „pentru că-s mai bune şi face poze adevărate”. La Xerox-ul color din Romană e aglomeraţie mare tot timpul. În copiatoare intră rapid cursuri de la ASE, facturi fiscale, amenzi de circulaţie, diplome de absolvire şi tot soiul de acte fără de care birocraţia n-ar fi posibilă.

La un moment dat, printre aceste hârtii laice apare o icoană ştampilată pe spate cu „SFINŢITĂ”. Este multiplicată în 50 de exemplare, faţă-verso, spre uimirea operatoarei care nu prea ştie ce să zică. Clienta, o ţigancă grasă şi buzată, n-a terminat. Mai are încă trei icoane de „clonat”, plus o poză cu… Ştefan cel Mare.

În spatele ei se formează o coadă serioasă, dar nimeni n-are curaj să cârâie. Doar un tataie cu mustaţă o roagă frumos, în inconştienţa lui, să termine mai repede pentru că are şi el de multiplicat talonul de pensie. Atât i-a trebuit! Ţiganca se întoarce brusc spre coadă şi, cu icoanele buchet într-un pumn, e gata să-l pălească drept în botul bătrân. De frică, moşul se potoleşte. Îi îngheaţă vorbele în proteză.

Xerox-ul bâzâie. Ies zeci de Ştefani cei Mari pe o parte. Nu mai zice nimeni nimic. La plecare, „afacerista” se întoarce cu o privire veninoasă şi aruncă peste coadă un scuipat ţigănesc de se umple întreaga încăpere cu miros de seminţe: „Haoleu, rumânilor, nu tre’ să mănâncă şî gura mea ceva? Mai daţi-vă-n spirt dă chitroşi, că la greu tot la mine veniţi!”. („Academia Caţavencu”, nr. 677/2004)

Citeste si articolele:

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe A Saptea Dimensiune » Articole A Saptea Dimensiune » Istorie » Valentin - 16800 articole »
 
ţară Medievală Respectă România Industria Obiectelor Religioase Lipsă Clienţi
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu