Pentru că erau în general bine educate, multe beguine au scris și texte spirituale în limba lor maternă, jucând un rol important în crearea și răspândirea literaturii vernaculare, adică a literaturii scrise în alte limbi decât latina, care era standardul pentru scrierea textelor literare.

Tocmai din această cauză, mulți au suspectat că beguinele promovau idei religioase neortodoxe, iar unele au fost chiar acuzate de erezie și executate. De pildă, Marguerite Porete, care a trăit în secolul al XIII-lea, a fost arsă pe rug la Paris pentru lucrarea sa mistică „Le Miroir des âmes simples” („Oglinda sufletelor simple”, în traducere liberă), un dialog între Iubire, Rațiune și Suflet care este considerat unul dintre cele mai mari tratate religioase scrise în franceza veche.

Pe lângă faptul că a scris cartea, Marguerite obișnuia să o citească cu voce tare în diverse localități, în fața mulțimilor, ceea ce a contribuit la condamnarea ei, autoritățile temându-se că atitudinea femeii arăta că nu mai era nevoie de preot pentru a exprima iubirea față de Dumnezeu.

Acuzațiile de erezie au luat o proporție atât de mare, încât Consiliul de la Viena din 1311 a ordonat dizolvarea comunităților de beguine. Deși politica oficială față de aceste grupuri a variat de-a lungul secolelor, multe au fost în cele din urmă suprimate sau dizolvate ori s-au contopit cu ordine religioase consolidate.

Unele comunități încă mai există, în special în Belgia, unde majoritatea operează organizații caritabile. Echivalentul masculin al beguinelor era cunoscut sub numele de begharzi. Aceși „semicălugări” nu au atins niciodată aceeași importanță, iar cele câteva comunități care au supraviețuit în Belgia au fost suprimate în timpul Revoluției Franceze.