La facerea lumii, Dumnezeu, ca să-i ajute pe oameni să prospere, a hotărât să dea câte două virtuţi fiecărei naţii.

Astfel, elveţienii sunt ordonaţi şi respectuoşi, nemţii – disciplinaţi şi raţionali, englezii – perseverenţi şi studioşi, japonezii – muncitori şi răbdători, ungurii – hotărâţi şi buni meseriaşi, francezii – culţi şi rafinaţi, spaniolii – veseli şi ospitalieri.
La români, i-a spus îngerului consilier că românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni.

El a adăugat că, după ce a publicat hotărârea în Monitorul celest, îngerul a remarcat faptul că românii au trei virtuţi, spre deosebire de toţi ceilalţi, care au numai două şi l-a întrebat pe Dumnezeu dacă astfel nu ar depăşi celelalte naţii.
Aşa e, a spus Dumnezeu. Să revenim cu o Ordonanţă de Urgenţă, pentru că virtuţile nu se mai pot lua înapoi, în care spunem că nimeni nu va putea folosi mai mult de două în acelaşi timp.
Se explică astfel de ce românii care sunt inteligenţi şi cinstiţi – nu fac politică, cei cinstiţi şi care fac politică – nu sunt inteligenţi, iar cei care fac politică şi sunt inteligenţi – nu sunt cinstiţi.

53 vizualizări
1 Azi mi-a picat netul si a trebuit sa petrec ceva timp cu membrii familiei mele. ... 2 Era odata un mare pirat si acest pirat se distra punând întrebari încuietoare tuturor capitanilor ... 3 Judecătorul,scarbit, îl întreabă pe infractorul care se află pe banca acuzaţilor: - Oare dumneavoastră aţi ... 4 Bulă blond aşteapta la maternitate să-i nască nevasta. Iese doctorul din sală şi anunţă: - ... 5 Un băieţel vroia să aibă 100 lei atât de mult încât i-a o scrisoare lui ... 6 Patriarhul Daniel, dezgustat de papa Francisc I„El pare băiat bun, dar nu înţeleg de ce ... 7 Acest document este unul real găsit în arhiva unei mănăstiri din Sankt Petersburg. Contul a ... 8 Bunicul obisnuia adeseori sa spuna: "Nu urma calea altor oameni, creeaza-ti propria ta cale".El a ... 9 Cand femeia e gravida, toata lumea pune mana pe burta ei si o felicita, dar ... 10 Aseară, într-un teatru, a avut loc un incendiu. Actorii, curajoși din fire, au hotărât să ...