Cât de performantă a fost industria grea „a lui Ceaușescu”, subiectul mândriei și nostalgiei unei mari părți a populației României de azi?

Cât de tare „duduiau” fabricile și uzinele de unde ieșeau automobile, tractoare, autocamioane și basculante trimise în toată lumea?

A fost România de dinainte de 1989 o putere industrială redutabilă și suverană, apreciată și respectată la nivel mondial?

Pe urmele acestor teme de discuție care încing astăzi Internetul, aktual24.ro a apelat la unul dintre cei mai competenți oameni din România.

Istoricul militar Petre Opriș a petrecut decenii documentându-se în arhive, a scris cărți și zeci de articole exact pe această temă: industria României în perioada 1946-1989.

Dacă ar fi fost transmisă live pe Facebook, discuția din Centrul Vechi a reporterului cu istoricul Petre Opriș, abia sosit de la Varșovia, ar fi stârnit, probabil, râsete.

Printre urări de „La mulți ani!”, clinchete de pahare și acorduri de muzică populară, reportofonul din telefon capta ecourile unei lumi dispărute, dar care marchează și azi, foarte puternic, mentalul colectiv al poporului român. Unul marcat de ignoranță și nostalgie după ceva ce n-a existat niciodată.

La un moment dat, Petre Opriș a sintetizat, într-o singură frază, rezultatul industrializării comuniste: după decenii de industrializare, investiții de zeci de miliarde de dolari, foamete și chinuri pentru 20 de milioane de oameni, România a ajuns, la sfârșitul anilor ’80, să-și plătească datoria externă tot cu mâncare și cu aur. Adică exact la fel cum proceda în anii 1950, înainte să înceapă întreaga nebunie.

Citește și: VIDEO Autocar implicat într-un accident, în judeţul Olt. A fost activat Planul roşu de intervenţie

De ce s-a ajuns ca, la final, să fim în același punct de unde plecasem, numai că mult mai săraci și chinuiți? Explicațiile le veți găsi în dialogul de mai jos.

Urmărind detaliile date de Petre Opriș, înțelegem de ce comunismul nu putea, nu avea cum să funcționeze. Sfidarea logicii, a principiilor economice, a bunului simț, nu au cum să se încheie niciodată cu bine.

Rând pe rând, toate miturile se spulberă când discuți cu un specialist.

Mașinile Dacia? În 1989 aveau același preț de vânzare, în străinătate, ca în 1972. Pe piața occidentală n-au putut fi exportate niciodată pentru că le cădeau piesele de schimb, iar Ceaușescu interzisese folosirea unora de calitate, de la furnizori străini.

Așa am ajuns să le dăm pe credit prin Africa, America de Sud și Asia Centrală, de unde n-am mai văzut niciodată banii înapoi.

Oltcit? Gaura de 1 miliard de dolari. Românii s-au angajat să fabrice 150.000 de mașini pe an, dar au reușit să vândă, în total, doar 64.000.

Am încercat să-i păcălim pe francezii de la Citroen și să producem singuri cutiile de viteze, dar sarcina i-a revenit unei fabrici care făcea tractoare. În final, când s-a ales praful, Ceaușescu a țipat că e sabotaj și a vrut să-i condamne la moarte pe directori.

Camioanele Roman? O treime din producție erau rebuturi. Un director a încercat să fie cinstit și să monteze doar cu piesele care funcționau. Ceaușescu l-a dat afară. Următorul director a montat tot, iar 10.000 din cele 30.000 de camioane n-au funcționat..

Iar lucrurile pot continua așa la nesfârșit.

Vezi lista completă în Aktual24.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto iiccmer.ro)

Articolul Aktual24 | Cât de performantă a fost industria grea „a lui Ceaușescu”. „Calitate foarte slabă. Oltcit ne-a produs gaură de 1 miliard” apare prima dată în PRESShub.