Pentru cei care păstoresc sistemul feroviar a mai trecut un glonț pe lângă ureche. Un urât accident feroviar, care foarte ușor se putea solda cu zeci de victime. Luni 13 martie aproape de ora 4 dimineață, un tren de călători InterRegio operat de CFR Călători depășește semnalul de intrare în stația Roșiori Nord și lovește din spate un tren de marfă încărcat cu autoturisme noi, care gara în stație.
Din fericire ciocnirea nu a fost foarte puternică, cu toate că cel puțin patru dintre pasagerii trenului InterRegio au avut nevoie de spitalizare. Din motive încă neclare, trenul de marfă și-a continuat deplasarea câteva sute de metri ducă impact, până când două dintre vagoanele sale, deja deraiate de impact, s-au răsturnat peste un macaz. Probabil tocmai de aceea a existat în primă instanță tendința de a se constata că trenul de călători nu a lovit marfarul. Cele două trenuri erau depărtate. Inter Regio a lovit marfarul. L-a lovit destul de bine, cu o viteză de aproape 50 de km/h. Așteptăm finalizarea investigării celor de la AGIFER pentru a afla detaliile. Până atunci, orice presupunere poate fi greșită.
Accidentul a venit într-un context deloc favorabil percepției deopotrivă publice și mediatice. Catastrofa feroviară recentă din Grecia soldată cu aproximativ 60 de decese, aproape a dat foc unei țări întregi. Dacă în dimineața de 13 la Roșiori Nord, trenul InterRegio ar fi lovit marfarul din spate cu 120 de km/h? Ce s-ar fi întâmplat? Dacă accidentul ar fi avut loc pe linia către Constanța unde se circulă cu 160 de km/h? Dacă marfarul cu autoturisme ar fi transportat gaz sau benzină?
Domnul Preoteasa, șeful CFR Călători a și aflat vinovatul. A dat vina exclusiv pe mecanicul de locomotivă, despre care ne-a spus că ar fi depășit controlat semnalul și că mai bine dormea deoarece l-ar fi salvat sistemul automat de frânare. Cumva, să înțelegem că însuși directorul general al celui mai important operator de stat tocmai a invitat mecanicii de locomotivă la somn în timpul mersului deoarece ar fi mai sigur? Grav. Un subînțeles cât se poate de nefericit a avut comunicarea domniei sale. De unde a știut Domnul Preoteasa așa de repede atâtea detalii despre ce s-a întâmplat? De ce s-a antepronunțat? Sau se substituie investigatorilor de la AGIFER.
Imediat după accident au fost scoase la lumină conflictele interne, poate mai vechi, din CFR Călători. Unii sindicaliștii au acuzat proastele condiții în care mecanicii de locomotivă își fac odihna. Alți sindicaliști au demonstrat că aveau ceva de împărțit, exclusiv cu conducerea Sucursalei Craiova a CFR Călători. Ieri a început să se solicite demisia sau schimbarea șefului CFR Călători.
Interesant este că nimeni nu a spus nimic despre probleme sistemice ale căilor ferate din România. Una din aceste probleme este cea a resursei umane. Mai exact, a calității și a formării acesteia. Mai ales personalul cu atribuiții în siguranţa circulaţiei. Nu trebuie să generalizăm, așa cum după accidentul de luni nu trebuie să fie denigrată meseria de mecanic de locomotivă. Vorbim despre o meserie demnă în continuare de tot respectul. De asemenea, nimeni nu a vorbit despre faptul că însăși sindicatele ar fi trebuit ca de-a lungul anilor să se ocupe de îmbunătățirea condițiilor de odihnă pentru mecanici sau alte categorii pe personal. Nimei nu a vorbit despre faptul că în ultimii ani a crescut alarmant numărul accidentelor feroviare a căror producere a plecat de la eroarea umană. Lucrurile sunt destul de simple. Dacă ai o problemă tehnică, introduci o restricție sau o regulă în plus și astfel riscul de accident va tinde spre zero. Dacă ai o problemă cu resursa umană, accidentele nu vor întârzia să apară. Cele mai complexe și mai greu de controlat riscuri sunt cele legate de calitatea resursei umane.
Constatând acest tren în cauzele accidentelor pe căile ferate, șefii ASFR împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au venit cu o soluție oportună și care poate da rezultate, cel puțin pe termen scurt. Un ordin de ministru prin care să fie reglementată verificarea suplimentară a întregului personal feroviar cu atribuții în siguranţa circulaţiei. Toți vor soluții rapide și eficiente, iar această verificare constituie singura măsură care poate fi adoptată rapid. Este necesară, deoarece lipsa disciplinei la calea ferată a devenit o problemă tot mai gravă. Există și vor exista suficienți contestatari ai acestei măsuri. Sindicatele vor fi pe primul loc în a se opune. De ce oare? Sindicaliștii nu își doresc o verificare suplimentară a personalului? O astfel de măsură ar fi trebuit luată mult mai de mult, mai ales în fatidica vară a lui 2021, cânt nu treceau câteva zile fără să se producă vreun accident feroviar. Atunci existau cu totul alte priorități pentru cei care controlau siguranţa feroviară. De exemplu, afacerile personale și rețelele de spăgi provenite de la examinările de personal feroviar. Cine își va asuma tergiversarea sau chiar blocarea unei astfel de măsuri cum este cea propusă în prezent? Sau poate că blocarea este necesară deoarece mama spăgilor la examinări încă are piciorul rupt.
Articolul Accidentul de la Roșiori-Tendințe de a bloca măsurile de îmbunătățire a siguranței feroviare apare prima dată în Presshouse.ro.