MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

24 Ianuarie 1859 | Unirea Principatelor a început la Galați, printr-un scandal despre falsificarea alegerilor

Europa Liberă • Desteptarea • Valentin - 3285 articole • 10 vizualizari • acum o saptamana: 24-01-2023, 12:01:08
 

Secolul XIX a fost un moment fără precedent în consolidarea Europei. „Statele” și „națiunile” de azi - idei și realități - acolo își au originile. Iar Unirea Moldovei cu Țara Românească, la 24 ianuarie 1859, a fost chintesența dorințelor politice și sociale ale secolului XIX. A răspuns conceptelor vremii și le-a îndeplinit, prin crearea României.

Societatea politică dezvoltată din vestul Europei dorea sfârșitul regilor care conduceau după propriile dorințe. Un val de anvergură nemaiîntâlnită a acaparat Europa odată cu revoluțiile din 1848, când popoarele din întreg continentul cereau același lucru: structuri instituționale și politice care își derivă legitimitatea în mod natural din voința poporului. Poporul, la rândul său, devine acel grup de oameni, reuniți în baza etniei, limbii și culturii comune, care sunt îndreptățiți să conducă statul.

„Statul” și „națiunea” devin unul și același lucru.

Or, dorințele fiecărui stat național se pot găsi în conflict cu alte state naționale. Naționalismul fiecărui popor este maximalist, explică profesorul Timothy Snyder în cursurile sale de la Yale despre istoria Ucrainei. În imaginea ideală a fiecărui popor, teritoriul pe care îl ocupă ar „fura” de la alții, iar țara era în forma sa perfectă în momentul istoric în care ocupa cel mai mare teritoriu.

La fel cum România Mare ar lua și din ce este astăzi Ucraina, și din Moldova, și din Bulgaria, la rândul ei Ungaria Mare ar include Transilvania, iar Bulgaria Mare și-ar dori și Dobrogea și Macedonia. Forma și dimensiunea țărilor din zilele noastre au fost, așadar, construite de viziunile unor oameni și executate prin conflicte armate și tratate internaționale. „De ce există acest stat, în această formă?”, este în opinia lui Timothy Snyder întrebarea-cheie pentru descifrarea poveștii oricărei țări.

>Revoluțiile din 1848, supranumite „primăvara națiunilor”, au cerut înlăturarea monarhiilor autocrate cu statele naționale. Evenimentele din Principate, Irlanda, Franța, Danemarca, Germania, Ungaria, Italia și Polonia constituie până în ziua de astăzi cel mai mare val revoluționar de pe continentul european.

Zona de lângă Marea Neagră și din jurul Dunării, punct fierbinte al Unirii, nu a existat mereu în forma sa contemporană. Niciun loc nu ținea strict de o naționalitate anume, de un popor anume - chiar caracterul său și prosperitatea sa veneau din diversitate. Târgurile erau un loc de tranzit, un loc de întâlniri, un loc de comerț în care conviețuiau români, evrei, lipoveni, tătari, greci, turci, armeni, bulgari și alți negustori veniți de peste hotare, din Anglia ori din Franța, pentru că acolo afacerile mergeau bine.

Un exemplu de astfel de oraș înfloritor era Galațiul, unde la jumătatea secolului XIX locuiau deja 60 de mii de oameni. Aici se stabilește în 1856 Comisia Europeană a Dunării, care a reglementat și a aranjat navigația pe Dunăre. Din Comisia provizorie făceau parte marile puteri: Franța, Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman și Sardinia-Piemont.

„Foarte mulți investitori străini găsesc aici un teren foarte prielnic pentru dezvoltare economică. Vin mulți austrieci evrei, mulți greci, vin armeni, de toate naționalitățile, Galațiul devenind un oraș cosmopolit care, în zona lui portuară, dezvolta o activitate economică intensă, devenind unul dintre cele mai mari și cele mai importante porturi de pe Dunăre din perioada respectivă, pentru că avea legătura directă cu Marea Neagră”, explică pentru Europa Liberă istoricul gălățean Ion Cașu.

Cu acest prilej, zeci de țări, din Danemarca până în Guatemala, și-au trimis consuli la Galați. Sub conducerea englezilor și a francezilor, Comisia a modernizat complet zona - construirea canalului Sulina și amenajarea brațelor Dunării a scurtat distanța de călătorie, ceea ce le-a adus mari profituri. Chiar dacă străinii dețineau partea industrială, ocazia s-a dovedit prielnică și pentru negustorii români, care au început să-și exporte mărfurile.

Principatele Române, pe tabla de șah a Europei moderne

România nu s-a format în afara unui context internațional bine conturat. Puterile europene au văzut Principatele ca fiind obstacolul care putea sta în calea contactului deja dezastruos al Imperiului Rus cu Imperiul Otoman.

În 1856 se terminase, după trei ani de lupte crâncene, Războiul Crimeei. Rușii au pierdut în fața unei alianțe formate din Imperiul Otoman, Franța, Marea Britanie și Sardinia-Piemont, un precursor al Italiei unite. Momentul a adus în conștiința marilor puteri importanța Mării Negre, ca punct geopolitic major în Europa.

Soluția Conferinței de la Paris din 1856, care a stabilit condițiile păcii de după Crimeea, era independența administrativă a Principatelor sub suzeranitatea otomană garantată de puterile europene. Acestea au căzut de acord că, în fiecare Principat, câte o adunare consultativă ad-hoc va reprezenta opinia publică.

„Regimul garanţiei colective interzicea oricăreia dintre cele șapte state să intervină unilateral politic şi militar în Principate, ceea ce era o realizare excepţională, creându-se contextul internaţional favorabil celor două obiective majore: unirea şi independenţa”, punctează pentru Europa Liberă istoricul Ioan Bolovan.

Cererile Divanului Ad Hoc din Moldova

  • Respectarea autonomiei țării, așa cum a fost ea stabilită prin vechile acorduri cu Imperiul Otoman.
  • Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească într-un singur stat.
  • Înscăunarea pe tronul noului stat a unui principe străin dintr-o dinastie occidentală - era o modalitate de a conecta Principatele la Europa monarhică a vremii, și, mai ales, de a pune capăt certurilor permanente dintre familiile românești de os domnesc.
  • Neutralitate, la capătul a aproape 100 de ani de ocupații militare succesive rusești, otomane și austriece.​
  • Reforme sociale astfel încât categorii mai largi de populație să fie reprezentate.

Cereri similare au făcut și delegații munteni la Adunarea Ad-Hoc de la București.

>Documentul care conține cererile Divanului Ad Hoc din Moldova se află la Arhivele Naționale.

După Războiul Crimeei, acordarea celor trei județe din sudul Basarabiei, Moldovei, rupea accesul rușilor la Dunăre. Comisia Europeană a Dunării se va desfășura astfel fără Rusia, „o ofensă majoră adusă Imperiului Rus, care se putea împăca cu înfrângerea de la Sevastopol, dar nu mai suferiseră astfel de pierderi teritoriale de la 1711. Politica Rusiei lui Alexandru al II-lea devine una de revanșă”, explică pentru Europa Liberă istoricul Sorin Cristescu.

Principatele, aflate fizic în mijlocul problemei, ajung să fie folosite ca pioni. În timpul războiului Crimeei, jocul cu Principatele devine clar prin modul în care sunt pasate de la o putere la alta: Rusia pleacă, Austria îi ia locul, Franța se arată interesată să-și extindă influența. Potrivit istoricului Sorin Cristescu, garanția puterilor europene, sub protecția căreia se află Principatele, era de neclintit pentru că era greu de obținut orice decizie în unanimitate.

Unirea Principatelor fusese dezbătută încă din 1855 la mesele de negociere, dar deși erau susținuți de francezi, austriecii și otomanii se opuneau. „Problema românească a depăşit cadrul strict al cabinetelor marilor puteri, intrând în conştiinţa publică europeană, o serie de personalităţi ale vieţii publice şi ştiinţifice publicând în presa epocii articole favorabile românilor”, explică Ioan Bolovan.

>Imaginea Divanului Ad-Hoc de la Iași. Lucrările sale s-au desfășurat pe parcursul anului 1858, cu reprezentanți din toate categoriilor sociale.

Agresivitatea continuă a rușilor era o problemă la scară largă. Otomanii pierduseră deja o serie de războaie în fața rușilor, declanșând în acest context „Chestiunea Orientală”: ce se va întâmpla în Europa de est odată cu slăbirea Imperiului Otoman și întărirea Imperiului Rus?

Chestiunea Orientală concentrează eforturile diplomatice nu doar ale românilor, ci și ale tuturor puterilor europene implicate în soarta regiunii. În această criză prelungită se numără și Revoluția Elenă (1821-1830), războiul ruso-turc prin care statele balcanice s-au desprins de turci și care le-a adus independența față de Imperiul Otoman în 1878, precum și războaiele balcanice din 1912-1913.

De-a lungul unui secol, s-a spulberat vechea ordine imperială din Europa de Est și au apărut pe hartă nu doar România, ci și statele vecine. Nu exista un manual de instrucțiuni pentru dezasamblarea unei puteri imperiale. Exista însă, în conștiința politicienilor europeni, datoria de a ține în frâu Imperiul Otoman și de a controla bucățile care se rupeau de el, o sarcină devenită din ce în ce mai haotică în acest secol de criză.

Apare și problema Rusiei, până recent distantă, dar chiar relațiile rușilor cu românii ajung să tragă semnale de alarmă în vest cu privire la strecurarea Imperiului Rus în ruinele Imperiului Otoman. Rușii voiau să intre în contact cu slavii din Balcani, iar singurul lucru care le stătea în cale era România, o țară în care oricum considerau că le era permis să intre fiindcă era tot ortodoxă.

„Unirea de la 1859 este o soluție politică și diplomatică elaborată de diplomația franceză împreună cu elita politică românească de la 1848 pentru a opri expansiunea rusească”, explică istoricul Sorin Cristescu.

Tenace a fost și jocul diplomatic al românilor, care s-au folosit când de ruși, când de turci, când de vest europeni pentru a câștiga din ce în ce mai multă independență. Românii și-au asumat un rol autonom în Chestiunea Orientală, considerând că ar avea mult de câștigat în stăvilirea valului rusesc și că vesticii ar accepta oricum desprinderea de otomani.

Tocmai această desprindere a fost anevoioasă. Otomanii s-au lăsat atât de greu duși din Principate, încât au dus o campanie de sabotaj în Moldova, unde sentimentul unionist părea mai slab. Caimacamul Nicolae Vogoride, la ordinele Înaltei Porți, a falsificat listele electorale și rezultatele alegerilor, a dat mită și a înlocuit unioniștii din posturi publice. Complotul a fost demascat de soția sa, Ecaterina Conachi.

>Un tabel cu numărarea voturilor unei ședințe a Divanului Ad-Hoc al Moldovei, document aflat la Arhivele Naționale.

Britanicii s-au arătat empatici față de cauza românilor și au cerut Constantinopolului să refacă alegerile din Moldova. În încercarea de a menține ordinea în Balcani, Regina Victoria a agreat împreună cu Napoleon al III-lea ca unirea să însemne doi domni, două guverne, două capitale. Condițiile acestui pact au înlăturat condițiile Convenției de la Paris. Exista acum, tacit, posibilitatea ca cele două principate să aleagă aceeași persoană.

Cuza devine domnitor la 24 ianuarie 1859 în ambele principate, prezentându-le europenilor unirea ca fait accompli. Acest fapt a însemnat că europenii n-au putut decât să accepte schimbarea României din tampon ruso-turc în stat de drept.

>Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut un rol covârșitor în așezarea temeliilor statului român modern. În plus față de dubla alegere, domnia sa a însemnat reforme esențiale.Portretul oficial al lui Alexandru Ioan Cuza, realizat de Carol Popp de Szathmári.

„Aspectul inedit al acestei noi crize militare şi politico-diplomatice a fost acela că românii au reuşit, prin internaţionalizarea problemei Principatelor, să obţină maximum de avantaje în plan statal-naţional”, explică istoricul Ioan Bolovan.

Europenii au acceptat inițial ca Alexandru Ioan Cuza să domnească ambele Principate doar în timpul mandatului său și apoi să se revină la planul cu doi domnitori. Însă Cuza începe o campanie de consolidare atât de profundă, încât cele două Principate să nu mai poată fi dezlipite, iar de la 1862 țara va fi cunoscută sub numele de România. La 1878, acceptă într-un final și otomanii acest lucru.

Românii și-au arătat recunoștința susținătorilor din Occident, luându-i ca suprem exemplu în organizarea societății și, evident, a statului. Au primit bunuri de calitatea a treia din Franța, pe care le-au cumpărat la prețuri de calitatea întâi. În 1860 s-a adoptat grafia latină, unică într-o țară ortodoxă, și s-a început o campanie de latinizare a limbii prin importuri din franceză și italiană.

Liderii au hotărât ca România trebuie să semene cu marile state din Occident.

Conturarea unui stat: De la ideea elitelor, la realitatea mulțimilor

Proiectele naționale au fost, de-a lungul timpului, jocuri ale elitelor, din simplul motiv că acești oameni aveau prilejul și educația de a discuta și a plănui astfel de lucruri. Până la începutul epocii moderne din România, nu era posibil pentru țăranii de rând să-și închipuie astfel de lucruri - ei se preocupau de casă și de ogradă și se implicau la nivelul cel mai mare în comunitatea din sat sau din târg.

În schimb, copiii negustorilor înstăriți sau ai boierilor au avut parte de o educație aleasă în țară și au fost trimiși în străinătate, unde au intrat în contact cu aceste idei ale statului național, ajungând să viseze să le pună în aplicare la ei acasă. Frații Golescu și frații Brătianu ar fi ieșit în stradă cu francezii în răscoalele din 1848.

Comitete ale românilor în diaspora sau în exil au apărut în marele centre europene: Ion Ghica a format un comitet la Constantinopol pentru a reprezenta interesele românilor la Înalta Poartă, C.A. Rosetti, Dumitru Brătianu și Nicolae Bălcescu la Paris și la Londra. Tinerii români au aflat că au multe în comun cu alte popoare din Europa centrală și de est, că duc o luptă comună împotriva marilor imperii.

Mulți dintre aceștia s-au întors acasă în anii de dinaintea Unirii, luptând pentru această cauză chiar dacă aveau opinii divergente asupra modului în care ar trebui guvernată și organizată o eventuală Românie. Ei au dat un suflu nou luptei naționale în răscoalele de la 1848, care au eșuat în Moldova și s-au bucurat de succes temporar în Țara Românească.

>Document din 1859, de la Iași, purtând prima stemă comună a Principatelor Moldovei și a Țării Românești.

La jumătatea secolului al XIX-lea, în jurul consolidării statului național, au pătruns în România stâlpi esențiali ai societății moderne: căi ferate, armată, poștă, telegraf, un curs monetar central cu o bancă centrală, spitale, chiar și un sistem educațional.

Toate aceste structuri și tehnologii au adus oamenii mai aproape unii de alții și mai aproape de instituțiile ale căror rol era să îi reprezinte.

Au descoperit în acești ani, spunându-li-se la școală și în gazete, că oamenii din Vaslui sunt la fel ca cei din Craiova, că vor aceleași lucruri, că aparțin aceleiași comunități. S-a însămânțat în conștiința generală că orice om poate fi foarte asemănător, la nivel fundamental, cu milioane de alți oameni pe care nu i-a întâlnit și nu-i va întâlni.

Așa au ajuns masele să susțină ideea Unirii și să aibă o viziune națională de ansamblu. Așa au ajuns, înarmați, în afara adunării ad-hoc de la București, să-i împingă pe electori să-l aleagă pe Cuza.

„Pe Cuza nu-l știa nimeni la București”, precizează istoricul Sorin Cristescu. Oamenii de rând au fost mobilizați de Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti și au înconjurat adunarea. Breasla măcelarilor își ascuțea cuțitele, adaugă istoricul. Armata a refuzat să tragă în popor, arătând că se supun mulțimii și nu dorinței politice.

Rezultatul: Adunarea îl alege în unanimitate pe Cuza. Această metodă a fost complet inedită în Europa iar, prin caracterul său popular, extrem de curajoasă într-un continent unde deciziile politice încă aparțineau, în mare proporție, elitelor. Întreaga Europă a fost surprinsă de gestul românilor.

>Adunarea Ad Hoc de la Bucuresti, 1857

„Dezbaterile de la Congres nu au dat o soluție, ci au oferit românilor înșiși un cadru prielnic de acțiune. Decizia finală avea să aparțină națiunii române. Astfel, aceasta a avut capacitatea ca să influențeze și chiar să determine în ultimă instanță deciziile puterilor garante, iar soluția dublei alegeri a aceluiași domn la Iași și București a provocat o perplexitate în majoritatea cancelariilor europene”, explică Ioan Bolovan.

Chiar dacă programele de reforme de după unire au avut un impact puternic și pozitiv asupra majorității românilor, prețul cel mai scump pentru Unire l-a plătit Iașul. Decăzut din rangul de capitală în 1862, toată prosperitatea Iașului s-a îndreptat spre sud.

>Abordarea radicală a unor măsuri, camarila coruptă, dar și tentativa de a întemeia o dinastie, au dus la înlăturarea lui Cuza, la 11 februarie 1866. Demonizați de propaganda comunistă, autorii loviturii de palat contra domnitorului Cuza, au reluat însă lista cererilor întocmite de Adunările Ad-Hoc și au adus în fruntea României, un principe dintr-o dinastie occidentală.

„Cea mai mare parte a elitei economice și sociale a părăsit Iașul pentru noua capitală, București, oraș care s-a dezvoltat în deceniile următoare într-un ritm alert. Prin politicile centralizatoare, au crescut inegalitățile dintre regiuni în favoarea părții de sud a țării, în vreme ce Moldova a rămas în multe privințe (economic, politic, social, chiar militar) o regiune de margine, defavorizată”, precizează pentru Europa Liberă istoricul ieșean Leonidas Rados.

„Ca o concesie, factorii de decizie acceptaseră în epoca Unirii ideea unei specializări a celor două capitale, Iașul urmând a deveni un puternic centru cultural și academic, lăsând Bucureștiului avantajele politice și economice. Această concepție nu a rezistat însă presiunii centraliste și la cumpăna secolului. Tot mai slab finanțat, Iașul pierdea, ca principal centru al Moldovei, chiar și aceste ultime prerogative ale sale”, adaugă Leonidas Rados.

Seria fragilă de evenimente care constituie istoria și lecțiile liderilor secolului XIX

Dacă ideile unui stat național nu ar fi captivat întreaga Europă în 1848, poate continentul ar mai fi fost dominat de imperii multietnice. Dacă Imperiul Otoman nu dădea semne de slăbiciune ori dacă rușii ar fi câștigat în Crimeea, probabil cele două mici principate de la Dunăre n-ar fi devenit subiect principal de conversație la mesele conducătorilor vest europeni.

Dacă Nicolae Pisoski n-ar fi amenințat că se împușcă pe 5 ianuarie 1859 dacă nu se ia o decizie, fiindcă adunarea din Moldova nu putea să cadă de acord asupra unei nominalizări, poate nu s-ar fi propus numele aproape necunoscut al lui Cuza.

Dacă Ecaterina Conachi nu ar fi riscat totul ca să demaște complotul soțului său, Nicolae Vogoride, voturile adunării ad-hoc din Moldova ar fi fost cele frauduloase, aranjate de Imperiul Otoman ca să-și păstreze influența asupra Principatelor.

Decursul final al evenimentelor, însă, a așternut istoria așa cum se regăsește astăzi. România de astăzi a fost formată printr-o serie de decizii, de planuri, de reacții, de întâmplări. Pe 24 ianuarie 1859, un grup de politicieni a reușit să pună bazele unei construcții mai complexe decât și-a imaginat fiecare dintre ei. Și nu s-au oprit acolo.

Abolirea privilegiilor boierești a creat cetățenii egali în fața legii și a pus bazele integrării romilor în societatea românească. Însuși Kogălniceanu, în ultimul discurs susținut în fața Academiei Române, a vorbit despre cea mai importantă realizare a sa ca fiind eliberarea romilor din sclavie.

Dar, în general, politicienii vremii erau modești și n-ar fi îndrăznit să-și asume pe cont propriu evenimentele de la 1859. Marii lideri care au candidat în fața adunării electorale din Moldova s-au retras din cursă, lăsându-i loc lui Cuza. În misiunea la care se înhămaseră, nu mai era loc de ego. „Unirea, națiunea a făcut-o”, ar fi insistat Kogălniceanu.

„Generația Unirii a lăsat moștenire o atitudine politică demnă și responsabilă”, consideră dr. Bolovan. Sătui de deciziile care se luau pentru poporul lor, politicienii români nu doar că au instituit politica „faptului împlinit”, ci și-o asumă și continuă să cârmuiască țara în această direcție în ciuda presiunilor externe.

„Concluzia evenimentelor de la 1859, lecția pentru cei de azi este una simplă, exprimabilă în 3 D: Diplomație, Democrație și Demnitate”, încheie istoricul.

„A face politică era un sacrificiu” pentru bogații vremii, punctează dr. Cristescu, le aducea pierderi personale pentru că nu se puteau ocupa de moșii, de sursa averilor. „Abia mai târziu o să înceapă politica să-i îmbogățească pe oameni”.

 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Continuare pe Europa Liberă » Articole Europa Liberă » Desteptarea » Valentin - 3285 articole »
 
Ianuarie Unirea Principatelor început Galați Printr Un Scandal Despre Falsificarea Alegerilor
 
Niciun comentariu
 
Adauga comentariu