Tunguska, misterul unei explozii incredibile. Sa fie mana extraterestrilor?

★ ★ ★ ★ ★

În data de 30 iunie 1908, 40 de megatone de TNT, sau echivalentul de o mie de ori mai mare a unei bombe atomice care a distrus Hiroshima, a produs dezastrul de la Tunguska. Vegetația pe 2150 de kilometrii pătrați a fost distrusă. Martorii acestui eveniment au relatat faptul că cerul a fost despicat în două, de o lumină puternică, după care a urmat o căldură puternică, cu toate că erau orele 19.00.

Unul dintre martori a povestit că a fost aruncat patru metri, față de locul unde se afla. Cu toate că martorul de afla la o distanță de 400 de kilometrii, de locul coliziunii, el a povestit că a văzut pe cer o sferă de foc uriașă, care a făcut un zgomot asurzitor, după care a urmat un cutremur mare, carea durat 50 de minute.

Unda de șoc a fost simțită în toată Europa. Documentele descriu faptul că în ...

... Londra, la miezul nopții, puteai să citești un ziar, așa de luminos era cerul. Pământul a înregistrat perturbări ale câmpului magnetic, furtuni geomagnetice, aurore boreale, mutații genetice la plante și animale, arsuri ale persoanelor care s-au aflat în apropierea zonei.

Ipoteza în urma căreia s-a produs acest dezastru a fost aceea a unei coliziuni a Pământului cu un asteroid sau meteorit. Cu toate că s-au făcut investigații în zonă, cercetătorii nu au descoperit craterul care să confirme această ipoteză.

Se consideră că meteoritul a avut peste 100000 de tone, pentru a putea provoca un astfel de dezastru. Mai jos, vă prezentăm câteva din ipotezele pe care oamenii de știință le-au avansat, privind cauzele acestui dezastru.

Un fragment din cometa Encke, de 100000 de tone a făcut explozie în aer. Explozia a lăsat puține probe pe Pământ.
O altă ipoteză se referă la un eveniment geofizic, asociat unor mișcări tectonice. Cu alte cuvinte, un cutremur puternic ar fi declanșat luminile uriașe de pe cer.

Alți cercetători susțin că 10 milioane de tone de metan ar fi făcut explozie. O altă ipoteză interesantă este cea cu privire la coliziunea dintre antimaterie și Pământ. Un alt scenariu se referă la un atac al extratereștrilor sau la explozia unui OZN. Mulți cercetători au pus acest dezastru pe seama experiențelor pe care Nikola Tesla le făcea, la acel moment.

Până în anul 1927, rușii nu au trimis specialiști în zonă, pentru a face cercetări. După acest an, rușii nu au făcut decât să constate consecințele marelui dezastru. În anul 1961, Academia de Științe a URSS, dă un comunicat în care susține că, dezastrul este de natură nucleară. Academia își formulase acest comunicat pe faptul că măsurătorile din zonă arătau o radioactivitate anormal de mare.

Un renumit cercetător rus, Zolotov, susține teoria conform căreia o explozie nucleară a unui OZN, ar fi fost cauza dezastrului. Lacul Kulik care se află în apropierea zonei Tunguska, nu exista anterior acestui eveniment. El s-a format după anul 1908, ca urmare a acestor evenimente.

TUNGUSKA

Cercetătorii au constatat că în zona Tunguska există insecte care au suferit mutații genetice, iar vegetaţia crescut într-un an, cât ar fi trebuit să crească în cinci ani. În zona Tunguska au fost descoperite minerale care nu sunt de origine terestră și care pot rezista până la o temperatură de 3000 de grade.

Sursa: Efemeride