MAGAZIN CULTURAL

× Prima Pagina Desteptarea Istorie Enigme Stiinta Documentare Muzica Bancuri Utile
 

Bancuri

 
 

Tragic: tot săpînd şi săpînd, un vasluian a dat de apă

Kamikaze

Domnul Vasile Miriuţă ne povesteşte mai mult prin semne: “M-am dus cu hîrleţul la un consătean, căci toporul îl împumutasem unei rude ce aştepta musafiri. Am purtat o discuţie non-verbală despre radicalizarea dreptei occidentale. Cum el avea argumente mai puternice, pe care am reuşit, totuşi, să le parez, m-am întors repede. Deoarece soacră-mea era la noi, n-am mai intrat în casă de scîrbă. Venise baba să afle dacă terminasem relaţia mea pasageră cu o găină. Chiar dacă îi explicasem că fusese doar o aventură de o noapte, nu voia cu nici un chip să înţeleagă.

Aşa că, pentru a mă afla în treabă, mi-am dat jos ia cea bună şi am început să sap o fântănă. Pe la 12 metri, am dat de apă. Speriat, am ieşit ca ars din groapă. Dar vestea s-a dus. Societatea civilă s-a strîns ca la urs, căci nu mai văzuse un asemenea miracol. Ba vreo trei, avînd în vedere starea în care se aflau, au şi căzut în ea, de s-au spurcat cu acest lichid scîrbos. Chiar batrănii satului spuneau că aşa ceva mai există doar pe undeva, prin Galaţi.

Crîşmarul satului m-a luat deoparte şi mi-a tras două palme, căci, într-o clipă de inpiraţie, am avut timp să întorc şi celălalt obraz. Am acoperit cît am putut de repede groapa, dar un derbedeu de vreo 9 ani a apucat să guste din apă, spunînd că nu are un gust chiar asa de rau. ‘Sigur va ajunge primar şi ne va obliga să ne facem canalizare ‘, m-am mustrat eu.

Chinuit de remuşcări, m-am dus la poliţistul nostru și l-am rugat să-mi tragă căteva bastoane pe spinare, poate îmi vin minţile la cap. Ce să mai zic? Acum toţi fac mişto de mine. Mă îndeamna să mai sap, că poate dau de apă minerală la jumătate de litru. A trebuit să beau 3 luni incontinuu ca să le recîştig încrederea.

Într-un final, confictul s-a aplanat, iar eu m-am întors la găina mea” răsuflă acesta uşurat.

 
5474 vizualizari
 
Facebook Twitter Linkedin WhatsApp Messenger
 
Valentin: 802 bancuri »