Se împlinesc 140 de ani de la victorioasa bătălie de la Rahova

batalia de la rahova

Bătălia de la Rahova a fost una dintre principalele lupte ale Războiului pentru Independenţa României. În confruntare au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane din cetate.

Eforturile de război aliate pentru cucerirea Plevnei erau primejduite de prezenţa unei puternice concentrări de forţe turceşti la Rahova. Perspectiva ca aceste detaşamente să sprijine logistic rezistenţa lui Osman paşa la Plevna i-a determinat pe marele duce Nicolae, comandantul frontului rus, şi pe domnitorul Carol I (1866 – 1914) să hotărască ocuparea Rahovei.

Informaţiile deţinute de generalul rus Krîlov în urma unor misiuni de recunoaştere indicau faptul că cetatea dispunea de trei redute, circa 3 000 de soldaţi şi patru piese de artilerie Krupp. Participarea armatei române a fost destul de însemnată, cei aproximativ 5 000 de soldaţi români, aflaţi sub comanda colonelului George Slăniceanu, în majoritate dorobanţi, urmau să acţioneze alături de cei ...

... 600 de ruși ai generalului maior Meyendorff.

La 17/29 octombrie 1877 un corp de oaste român sub comanda maiorului Constantin Ene a obţinut o victorie la Vidin, reduta care apăra Rahova dinspre miazăzi. Strategia folosită de unul dintre cei mai competenţi ofiţeri români ai momentului a presupus un atac combinat al cavaleriei, infanteriei şi artileriei. Luarea redutei a deschis drumul către Rahova. Atacul româno-rus asupra garnizoanei otomane de la Rahova beneficia de susţinerea logistică a bateriilor de artilerie de la Bechet, care au facilitat transferul trupelor române de dorobanţi spre linia frontului, împiedicând, în acelaşi timp, acţiunea ostilă a navei turceşti „Podgoriţa”, ancorată în spatele ostroavelor Ciftele.

De altfel, monitorul otoman a fost scufundat ca urmare a acţiunii artileriştilor români, îndrumaţi de maior Maican Dumitrescu. Deprins cu acţiuni specifice ale flotilelor fluviale, maiorul, care avea studii de specialitate absolvite la Brest, a reuşit să se furişeze după lăsarea întunericului pe unul dintre ostroavele grupului Ciftele, stabilind cu exactitate poziţia navei „Podgoriţa”, pentru ca ulterior, telegrafic, să facă cunoscute toate aceste informaţii tunarilor. Grupul de luptă sub comanda colonelului George Slăniceanu a ajuns la Selanovcea (6 km de Rahova) în ajunul declanşării conflictului, fiind urmat de trupele colonelului Creţeanu şi cele ale generalului maior Mayendorff.

Dislocarea corpului său de armată în teatru de operaţiuni presupunea aşezarea infanteriei în centru, flancată de cavalerie şi susţinută din spate de artilerie (22 tunuri). Pe 7 noiembrie, la ora 9.15, comandantul- maior Dimitrie Giurescu, din Batalionul 1, Regimentul 4 dorobanţi “Argeş”, deschidea atacul asupra uneia dintre redutele secundare, în fruntea Batalionului Muscel, Regimentul 4 dorobanţi “Argeş”, sprijinit de canonada tunurilor de sub comanda colonelului Slăniceanu.

După mai bine de o oră, sublocotenentul Spiroiu arbora steagul românesc pe parapetul redutei. Acţiunea se repetă, Batalionului Muscel revenindu-i onoarea de a suna atacul asupra redutei principale. În iureşul confruntării, maiorul Dimitrie Giurescu şi-a pierdut viaţa, însă efortul ofiţerilor români nu a fost zadarnic. Bilanţul primei zile era încurajator, complexul sistem de redute al cetăţii Rahova fusese iremediabil avariat, iar trupele române exercitau un control de la distanţă asupra redutei principale.

În ziua următoare, s-a trecut la misiuni de recunoaştere în teatrul de operaţiuni şi la evaluarea condiţiei precare a oştilor adverse. Comandantul otoman din dispozitiv decidea, în noaptea de 8/20 – 9/21 noiembrie 1877, părăsirea poziţiilor din interiorul redutelor, sub acoperirea unor salve de artilerie. Circa 2 000 de ostaşi otomani urmau să se îndrepte către Ogosta. Diversiunea de la podul Hârleţ avea drept miză distragerea atenţiei trupelor aliate de la adevăratele planuri ale miralaiului (colonelului) de la Rahova.

Convoiul otoman în retragere a fost atacat prin surprindere de batalionul 1 Mehedinţi, sub comanda căpitanului Constantin Merişescu şi obligat să reia lupta. Intervenţia generalului maior Meyendorff şi abilităţile logistice ale colonelului Creţulescu au contribuit la demontarea planurilor otomane de retragere, astfel încât, în dimineaţa zilei de 9/21 noiembrie 1877, lupta pentru ocuparea Rahovei se va sfârşi cu victoria trupelor române. Marele duce Nicolae, comandantul rus, aprecia la 18 noiembrie 1877 într-o scrisoare către domnitorul Carol: ”Binevoiți a-mi permite să repet cu această ocasiune că am fost totdeauna fericit să recunosc bravura și calitățile solide militare ale armatei române…. Izbânda de la Rahova e întru totul a armatelor române”.

Opinia publică românească a înregistrat cu deosebită satisfacție acest eveniment. La redacțiile ziarelor au sosit numeroase depeșe prin care cetățeni de toate categoriile sociale dădeau expresie sentimentelor patriotice și omagiau armata. ”La sosirea știrei despre luarea Rahovei de către armata română- se arăta într-o telegramă a locuitorilor din Ploiești publicată în ziarul Resboiul- cetatea Ploiești a tresăltat de bucurie.

Armatele noastre intrând în triumf pentru a doua oară în Rahova (prima oară în 1595 sub Mihai Viteazul) au dovedit și de astă dată că în vinele fiilor patriei curge sângele acelor viteji care și ei odinioară au combătut odinioară contra Semilunei. Umbra eroului a cărui statuie stă în mijlocul capitalei, privește cu mândrie pe strănepoții acelor căpitani care au condus atât de glorios sub comanda sa vulturii României contra împilatorilor de peste Dunăre”.

articole asemanatoare

comentarii

Acest articol nu are niciun comentariu

adauga comentariu