Regele Carol al doilea

★ ★ ★ ★ ★
În anul 1893 prinţesa Maria (nepoata reginei Victoria a Angliei şi a lui Alexandru al doilea, al Rusiei) soţia regelui Ferdinand, dă naştere prinţului Carol- viitorul rege al României. Copilăria lui Carol, alături de fraţii săi şi surorile sale (Elisabeta, Mignon, Nicolae şi Ileana) trece fericită şi netulburată, vegheată de mama sa, pe care o venera. Educaţia lui Carol va fi făcută de pedagogi pedanţi din Germania, care controlau activitatea copilului cu disciplina rigidă de la Potsdam. Carol iubeşte cartea, vorbeşte limbile străine şi este carismatic. Tinereţea lui este un şir lung de scandaluri dureroase şi este mai interesat de femei decât de tronul României, la care a renunţat de patru ori. Este adept al dictaturii personale şi este singurul suveran care nu ...
... duce nici un război. Are un temperament iresponsabil-părăseşte frontul în primul Război Mondial pentru o pasiune sentimentală. În timpul domniei sale s-au plantat toate bombele viitorului : terorismul, asasinatul politic, căruia i s-a răspuns tot prin asasinat politic, cazul legionarilor, criza şi creşterea mişcării de extremă stânga, plebiscitul organizat de o farsă, corupţia, guvernarea prin decrete, etc. Nutrea un orgoliu de întemeietor şi era doritor de ridicarea nivelului cultural, susţinând industria şi dezvoltarea urbană. Este personajul cel mai controversat din istoria dinastiei şi din cauza conflictelor cu oamenii politici, arată o imagine violent ostilă : desfrânat până la iresponsabilitate, vanitos, corupt şi crud.Aminteşte de « Marele Gatsby (mustăcioara blondă, la volanul unui Torpedo sport). Timp de 21 de ani a frecventat casa lui Maiorescu, din cauza nepoatelor bătrânului pentru care nutrea un sentiment de interes. Perioada 1913 – 1916 este cea în care regina Maria începe să se ocupe de posibilitatea aranjării unei căsătorii care să fie acceptabilă din punct de vedere politic pentru Curtea românească. Momentul nu era promiţător. Situaţia politică din Balcani era delicată ; se discută despre politica României cu privire la războiul care izbucnea în toată Europa. Regina denumită « Mama Maria », îi aminteşte viitorului rege, Carol, că înainte de toate, este român, şi apoi un Hohenzollerr, şi că ar trebui să se dovedească un adevărat descendent al Reginei Victoria şi să ducă la măreţie o ţară potenţial bogată, dar până atunci, prost gospodărită, fiind în favoarea unei participări active la război de partea Rusiei, angliei şi Franţei. România declară război Puterilor Centrale. Carol începe serviciul militar, la cererea tatălui său, regele Ferdinand, la Scrovişte – Periş, unde se afla cartierul general al Înaltului Comandament de război. Regina se va ocupa de organizarea spitalelor, ducând o muncă susţinută pentru bunul mers al lucrurilor. Carol inspecta trupele de soldaţi de pe front. Anii 1916 – 1918, aduc moartea prinţului Mircea, fratele lui Carol, evacuarea reginei şi a copiilor la Iaşi. Carol se retrage şi el cu regimentul în Moldova, revenind la cortieme general al armatei, alaturi de tatăl său. Era deziluzionat de mama sa în legătură cu bârfele ce se spuneau la dresa ei despre legăturile ei sentimentale. Se produce o serioasă ruptură emoţională între Carol şi mama sa. În toamna lui 1917, Carol se imbolnăveşte de gălbinare şi îşi termină convaleşcenţa la Iaşi. Se îndrăgosteşte de Zizi Lambrino, o cântăreaţă şi membră a unui grup de ... a căror libertate de spirit era născută din deziluzia faţă de prezent şi lipsa de speranţă în viitor. Profund nemulţumiţi de alegerea lui Carol, Ferdinand şi regina Maria, încearcă să-l despartă de Zizi. Carol îşi reia activitatea, trimis în misiuni militare grele, însă nu renunţă la Zizi. În ianuarie, 1918, guvernul Brătianu insistă pentru începerea tratativelor de pace. În haosul existent în ţară, Carol reuşeşte să treacă frontiera şi ajunge la Odessa cu Zizi, cu care se căsătoreşte. La insistenţele regelui şi mamei sale de a renunţa la această căsătorie, Carol rămâne neclintit. În luna noiembrie a aceluiaşi an, Curtea Supremă a României hotărăşte căsătoria prinţului moştenitor cu Zizi Lambrino «neconstituţională şi ilegală », fiind declarată « nulă şi neavenită ». În 1919 Carol, sfătuit de mama sa şi la insistenţele tatălui său, renunţă la Zizi, deşi aceasta îi născuse un fiu. Zizi Lambrino împreună cu fiul ei, Mircea va fi obligată contra unei sume de bani, să plece să locuiască la Paris.Carol va pleca într-o călătorie în jurul lumii, dar între timp o cunoaşte pe Elena Tempeanu, soţia unui camarad de arme, pe numele ei de fată Lupescu (evreică după tată - Wolff). În perioada 1920-1921, Carol cutreieră lumea nescăpând nici un prilej de distracţie, creînd îngrijorare la Curţile României. Carol revine în ţară însoţit de prinţul George al Greciei, viitorul soţ al Elisebetei, sora lui Carol. Acesta se îndrăgosteşte de Elena, fiica regelui George I al Greciei, pe care o cere în căsătorie. La 10 martie 1921, Carol al României şi Elena a Greciei se căsătoriseră în catedrala metropolitană din Atena. După două luni se întorc la Bucureşti, la Cotroceni, apoi vor locui la Foişor, o vilă de lângă Peleş.Pe 25 octombrie 1921, Elena va da naştere unui băiat pe care-l va boteza Mihai. 1921-1926, nefericită din cauza escapadelor şi infidelităţilor soţului ei, Elena cere să plece în Grecia pentru o lună, dar stă patru. Între timp Carol reia legătura lui cu Elena Lupescu. În timp ce partidele politice îşi trimiteau agenţii să împânzească Iaşul pentru a afla detalii intime din viaţa Elenei, cu şi fără Carol prin popotele ofiţereşti şi prin Bucureşti începură să circule detalii credibile ce o înfăţişau ca o femeie şi soţie aflată deasupra oricăror reproşuri. Elena Tempeanu se purta cu mare discreţie. Respecta principiul tăcerii de aur care avea să rămână cea mai apreciată caracteristică a ei pe tot parcursul vieţii. Are loc procesul de divorţ, după care Elena îşi reia numele de fată, Lupescu. Soţia lui Carol revine din Grecia, dar este tot mai singură, obligată de rang să-i accepte desele plecări, cât despre Carol, acesta câştigă tot mai mult în războiul politic. Era popular printre ţărani, era popular în rândul generaţiei de după război din zonele cu industrializare rapidă şi din teritoriile noi unde reforma era la ordinea zilei. Nu ezita să arate clar că nu-i plăcea corupţia care sugruma România, promiţând că va îndrepta lucrurile. Era îndrăgit de popor cu toate defectele lui. Era un adevărat român care iubea viaţa tradiţională românească, dar şi un adevărat prinţ, care se putea apropia de omul de rând. Moartea reginei Alexandra a Angliei, face necesară trimiterea unei delegaţii la funeralii ; Ferdinand îi cere fiului său să plece la Londra. Pentru prima dată Carol putu afla cât de celebru era în afara ţarii. Elena Lupescu şi prinţul Carol se întâlnesc la Milano, oamenii lui Brătianu erau şi ei acolo, iar adresa apartamentului pe care Carol îl închiriase cu ajutorul unui prieten la Londra, fusese descoperită. Prinţul moştenitor nu intenţiona să trăiască o iubire clandestină ; o însoţi pe Elena peste tot, făcând publică prezenţa lor. În ajunul Crăciunului, scrise trei scrisori : una pentru rege, una prinţesei Elena şi una lui Ion Brătianu, informându-i că nu intenţiona să revină în România în următorii 10 ani, că nu mai dorea să fie membru al familiei regale, renunţând la tron. La 4 mai 1926 se întruneşte Adunarea Naţională pentru a aproba un comunicat al Consiliului de Coroană, prin care se menţiona hotărârea prinţului Carol de a renunţa la succesiunea la tron, inclusiv, la calitatea de membru al familiei regale, desemnând proclamarea nepotului regelui Ferdinand, prinţul Mihai drept moştenitor al tronului. În prima seară, ca persoană particulară aflată în exil, Carol rămase acasă cu Elena jucând cărţi, şi pentru prima dată în viaţă se simţea liber.Tot în anul 1926, Carol face primele demersuri pentru a divorţa de prinţesa Elena, dar regele Ferdinand nu acceptă. Carol şi Elena se mută la Paris, participând la viaţa mondenă, fiind foarte agreaţi de prieteni şi cunoscuţi. În iulie 1927, moare regele Ferdinand. Printul Mihai devine regele României Mari-la 6 ani ; noul rege copil este dus la catedrală şi Parlament pentru a participa la ceremoniile de depunere a jurământului către regenţi. În ţară se dorea revenirea lui Carol pentru preluarea coroanei. Carol îi cere din nou prinţesei Elena să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, dar aceasta refuză. Elena şi Carol se mută la Riviera franceză devenind unul din cele mai cunoscute cupluri aflate la Nisa, centrul atenţiei la Cazino, atenţia revistelor când se plimbau.Cu ajutorul lui Barbu Ionescu, om de afaceri român stabilit la Londra, Carol face o încercare de revenire în ţară pentru preluarea tronului în 1927- încercare ce eşuează. 1927-1930 Barbu intensifică acţiunile de reinstaurare a lui Carol pe tron ; acesta se stabileşte cu Elena în Belgia şi continuă insitent să ceară divortul. Partidul Ţărănesc o susţinea pe prinţesa Elena ; ei ar fi dorit revenirea lui Carol, dar nu şi o căsătorie a lui cu Lupeasca. Campania pentru determinarea printesei Elena să accepte divorţul se înteţeşte, chiar şi din partea reginei Maria, care nu vedea cu ochi buni educaţia dată nepotului ei, Mihai. Într-o şedinţă secretă a Curţii Supreme din 21 iunie 1928, căsătoria a fost dizolvată. Evenimentele aveau să sprijine campania de venire în ţară a lui Carol. Începea marea criză mondială, iar în România apăreau mari probleme economice. Fără Ion Brătianu, guvernul liberal cade, iar ţărăniştii ajung la putere în frunte cu Maria, care formează un nou guvern şi devine prim ministru. În ianuarie 1930-Carol şi Elena pleacă spre Elveţia, se stabilesc la Vitznan, iar în iunie Carol se întoarce la Paris şi la bordul unui avion, se întoarce în ţară singur, după ce în prealabil acceptase cererile partidului aflat la putere şi ale noului guvern. Aterizează la Băneasa unde era şteptat de o suită regală şi de membrii guvernului şi o mare de oameni simpli care-l adorau. Intrarea în România a fost triumfală pentru Carol. Regina Maria se afla la Bplcic, iar prinţesa Elena nu fusese anunţată de planul lui Carol de venire în ţară. 1930-1934 este proclamat rege ; prin anularea actului de la 4 ianuarie 1926, şi avea să fie considerat rege din momentul decesului tatălui său.Carol petrece tot mai mult timp cu fiul său, Mihai. Guvernul împreună cu Maria încearcă o împăcare între Carol şi prinţesa Elena, dar nu reuşeşte.În august 1930, Elena Lupescu revine în ţară şi se stabileşte la Foişor, apoi într-o vilă de lângă palatul Cotroceni. Devenit rege, încearcă să diminueze din influenţa mamei sale, obligând-o să se retragă încet din societatea. Carol îşi asumase o sarcină grea, venise la putere când ţara suferea puternic de pe urma crizei economice mondiale, slăbită de conflictele de partid şi de universala corupţie. Carol era omul care, deşi născut pentru a fi rege, prefera să domnească nu în virtutea dreptului divin, ci prin aprobarea populară a puterii şi prin propria lui înţelepciune. Credea ce tărie în reformă. Avea şi foarte mulţi opozanţi, astefel apare o societatea secretă « Legiunea Arhanghelului Mihail » ce avea la bază antisemitismul şi era condusă de Corneliu Codreanu. În 1937, Carol dizolvă Parlamentul şi-l pune pe Nicolae Iorga să formeze un nou guvern. Carol obligă Parlamentul să adopte legi menite să reducă criza economică, dar şi să-i sporească popularitatea.În iunie 1932, revine la putere Partidul Ţărănesc cu Iuliu Maniu şi Carol desfiinţează Garda de Fier. În 1933 apare un nou guvern condus de I. G. Duca care ia măsuri drastice pentru suprimarea mişcării legionare drept pentru care este ucis în gara din Sinaia.În 1932 prinţesa Elena se mută la Londra lăsându-l pe Mihai în grija oficialilor Curţii, acesta urmând s-o viziteze de două ori pe an câte o lună, dar cu condiţia ca prinţesa să respecte regulile impuse de Carol. Din cauza tratamentului dur aplicat de Carol în a-şi vedea fiul, prinţesa Elena capătă tot mai multă simpatie din partea oamenilor. În 1934 Carol era tot mai preocupat în a-şi perfecţiona rolul de dictator şi de a transforma România într-un stat poliţienesc : serviciile telefonice şi poştale erau sub control militar, libertatea presei era anulată, simţul noţiunii pentru care fusese apreciat îi era pervertit pe măsură ce sporea beţia puterii. Foarte mulţi îşi păstraseră dragostea faţă de monarhie şi Carol, iar reacţia lor firească era de a da vina pentru schimbările lui, dar şi datorită lăcomiei tot mai mari a Elenei, ajunsese sa coste ţara o enormă sumă de bani. La insistenţele ei, Carol face tot mai multe schimbări în guvern ; îl demite şi pe Antonescu din funcţia de şef al Statului Major. Încet, dar sigur, Carol alunecă spre dezastru, trăgându-şi după el regatul. 1935-1938 o stare de nervozitate cuprinde cercurile guvernamentale şi ale Curţii, ceea ce produca instabilitate în întreaga ţară. Totul depindea de toanele unei femei, de aprobarea unui parazit – Urdăreanu – secretar şi aghiotant personal, şi de starea de moment a regelui.Barbu Ionescu, care-şi cheltuise averea pentru aducerea lui Carol pe tron, fu şi el înlăturat şi exilat. Cei ce reuşeau erau oamenii cruzi, lipsiţi de principii, care câştigaseră favorurile Elenei. Mulţi considerau că adevăratul monarh era de fapt Elena Lupescu. Codreanu schimbă numele organizaţiei din « Garda de Fier » în partidul « Totul pentru ţară », reuşind să recruteze două milioane de membrii. Codreanu declară că în 48 de ore de la preluarea Puterii, România devenea un stat fascist gata să se alieze cu Italia şi Germania. La alegerile din 1937, partidul său devine a doua grupare politică din ţară. Partidul Naţional Creştin ajuns la putere îl avea în frunte pe Octavian Goga, noul prim-ministru, un antisemit convins.Dar Carol demite noul guvern, aboleşte Constituţia din 1923, noul ministru era Miron Cristea, Garda de Fier era o organizaţie declarată ilegală. Marea Britanie aprobă acţiunile lui Carol, iar Germania atacă Austria, Cehoslovacia. Carol arestează membrii Gărzii de Fier, dar unii reuşesc să scape trecând graniţa în Germania. Preocupat pentru politică, pentru criza economică şi pregătirile pentru război, Carol îmbătrâneşte mult – din Playboy-ul de pe Riviera anilor ’20 nu mai rămăsese nimic, cu excepţia năravului de a bea prea mult. Ostilitatea lui Carol faţă de mama sa sporise deşi din 1936 sănătatea reginei se deteriorase ; ea locuia într-un exil autoimpus, la vila ei din Balcic, pe malul Mării Negre. Moare la 18 iulie 1938 la Pelişor lăsând scris « Îngropaţi-mi inima la Balcic », Carol nereuşind să vorbească pentru ultima dată cu mama sa. 1938-1939 Carol împreună cu Mihai, devenit Mare Voievod de Alba Iulia, pleacă în vizită la Londra încercând să obţină concesii economice, obţinerea unui împrumut şi îmbunătăţirea relaţiilor comerciale, ceea ce nu-i prea reuşeşte. De aici se opreşte la Paris, unde găseşte acelaşi răspuns negativ, apoi merge în Germania unde stă de vorbă cu Hitler care-i cere ca România să devină un satelit al celui de-al treilea Reich. Carol refuză. În ţară situaţia era tensionată. Aici convoacă Consiliul de Coroană şi ia măsuri drastice împotriva membrilor organizaţiei Garda de Fier, în frunte cu Codreanu. În septembrie 1939 izbucneşte războiul. Carol lucrase foarte mult şi era epuizat fizic şi psihic. Pleacă într-o croazieră în Marea Egee şi la întoarcerea în ţară are loc asasinarea primului ministru Armand Călinescu de către legionari. 1939-1940 există o campanie de defăimare a Elenei Lupescu, cu calomnii şi insulte la adresa « jidancei Lupescu », dusă de presa germană, condusă de Goebbels.În martie 1940 Carol declară o amnistie pentru deţinuţii Gărzii de Fier, cu condiţia să jure credinţă Coroanei şi să se înceteze campania de defăimare împotriva Elenei. Carol se vinde practic Germaniei, care invadează Belgia, Olanda, Franţa, Norvegia, Anglia. La 21 iulie 1940 îşi schimbă brusc politica şi anunţă o predare necondiţionată a României către Hitler. Apare “partidul Naţiunii”- de fapt fosta Gardă de Fier condusă de Horia Sima, aservit Germaniei naziste. Uniunea Sovietică cere anexarea Basarabiei şi Bucovinei de nord în graniţele sovietice-era un acord între Stalin şi Hitler. Carol, cu acordul miniştrilor din guvern, acceptă ultimatumul de cedare a teritoriilor, încredinţând practic ţara, Germaniei. O ultimă încercare o face generalul Antonescu implorându-l pe rege să nu cedeze teritoriile româneşti. Antonescu este arestat şi trimis la închisoare. Carol proclamă aderarea oficială a Româniai la axa Roma-Berlin. În cele din urmă, Antonescu este scos din închisoare şi este pus prim-ministru prin decret regal, care-i dădea puteri depline pentru a guverna România. Carol rămânea rege numai cu numele, puterea lui era de acum inexistentă. Antonescu îi cere regelui să abdice, lucru pe care acesta îl face, lăsând tronul fiului său, Mihai. I se permit lui Carol şi Elenei scoaterea din ţară în condiţii de securitate. 1940-1941 Carol se refugiază în Eleveţia, bolnav şi îngrijorat de soarta fiului său Mihai, a cărui venire la tron a fost bine primită de popor. Mama sa, printesa Elena vine în ţară să locuiască cu Mihai.Cu sprijinul Gărzii de Fier, Antonescu se autoproclamă conducător al României. Mihai nu domnea decât tolerat. Pe 12 septembrie 1940 autorităţile elveţiene îi cer lui Carol să-şi continue drumul spre Spania unde se dăduse autorizaţie pentru stabilirea lor. Dar în Spania erau, practic, prizonierii lui Hitler, de aceea Carol face tot posibilul pentru a trece în Portugalia şi reuşeşte să se stabilească la Estoril. Încearcă să ajungă în S.U.A. dar guvernul acestui stat nu-i acordă viză. Se mută în Brazilia, la Rio de Janeiro. Carol dispărea de pe scena politică prin forţa împrejurărilor. O lume în război nu mai avea timp nici interes pentru un fost rege şi povestea lui de dragoste. Carol vedea clar că scurta eră a monarhiei româneşti se sfârşea. Carol şi Elena se căsătoresc şi se stabilesc la Estoril, Portugalia. Carol urmărea cu interes tot ce se întâmpla în ţară, viaţa fiului său, Mihai, pentru care dragostea lui rămăsese puternică şi dezinetresată, i se născuse prima nepoată, Margareta. La 3 aprilie 1953 moare regele Carol al doilea al României Mari. A fost îngropat în Panteonul regal al bisericii Sf. Vincent din Lisabona. Carol a fost foarte apropiat de popor ; el se afla pretutindeni unde era aşteptat şi adesea nu-l aşteapt nimeni, cum spunea Cezar Petrescu. Carol se afla la sfinţirea unei şcoli ori biserici, la pomenirea oştenilor căzuţi în războaie, la deschiderea unui spital şi la începutul unui an şcolar. O grijă la fel de mare ca cea de a lumina poporul, era şi cea pentru armata de uscat şi de apă. Carol rămânea rege numai cu numele, puterea lui era de acum inexistentă. Antonescu îi cere regelui să abdice, lucru pe care acesta îl face, lăsând tronul fiului său, Mihai. I se permit lui Carol şi Elenei scoaterea din ţară în condiţii de securitate. 1940-1941 Carol se refugiază în Eleveţia, bolnav şi îngrijorat de soarta fiului său Mihai, a cărui venire la tron a fost bine primită de popor. Mama sa, printesa Elena vine în ţară să locuiască cu Mihai.Cu sprijinul Gărzii de Fier, Antonescu se autoproclamă conducător al României. Mihai nu domnea decât tolerat. Pe 12 septembrie 1940 autorităţile elveţiene îi cer lui Carol să-şi continue drumul spre Spania unde se dăduse autorizaţie pentru stabilirea lor. Dar în Spania erau, practic, prizonierii lui Hitler, de aceea Carol face tot posibilul pentru a trece în Portugalia şi reuşeşte să se stabilească la Estoril. Încearcă să ajungă în S.U.A. dar guvernul acestui stat nu-i acordă viză. Se mută în Brazilia, la Rio de Janeiro. Carol dispărea de pe scena politică prin forţa împrejurărilor. O lume în război nu mai avea timp nici interes pentru un fost rege şi povestea lui de dragoste. Carol vedea clar că scurta eră a monarhiei româneşti se sfârşea. Carol şi Elena se căsătoresc şi se stabilesc la Estoril, Portugalia. Carol urmărea cu interes tot ce se întâmpla în ţară, viaţa fiului său, Mihai, pentru care dragostea lui rămăsese puternică şi dezinetresată, i se născuse prima nepoată, Margareta. La 3 aprilie 1953 moare regele Carol al doilea al României Mari. A fost îngropat în Panteonul regal al bisericii Sf. Vincent din Lisabona. Carol a fost foarte apropiat de popor ; el se afla pretutindeni unde era aşteptat şi adesea nu-l aşteapt nimeni, cum spunea Cezar Petrescu. Carol se afla la sfinţirea unei şcoli ori biserici, la pomenirea oştenilor căzuţi în războaie, la deschiderea unui spital şi la începutul unui an şcolar. O grijă la fel de mare ca cea de a lumina poporul, era şi cea pentru armata de uscat şi de apă. [youtube]http://www.youtube.com/watch?v=A8ViCl9xMDA[/youtube]