Regele, amanta şi Legiunea Arhanghelului Mihail

★ ★ ★ ★ ★
În mai-iunie 1929, într-o notă informativă a unui agent al Siguranţei române se arată că numeroşi ofiţeri din armată sunt recrutaţi în interiorul lojilor masonice din România de către publicistul Mihail Negru (recte Mihai Zussman, secretar de redacţie al ziarului Universul), unde “sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vina în ţară, că sunt datori să îşi prelucreze camarazii spre a-i câştiga în favoarea acestei idei întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu roate fi decât prinţul Carol.[...] Sunt mulţi evrei în această lojă [masonică, Steaua Polară] şi convingerea [agentului Siguranţei] este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol, întrucât sunt siguri de el că-i va proteja în orice împrejurare…” Acelaşi Zussman (alias Mihail Negru) prezida săptămânal, în aceeaşi perioadă, şi loja Cavalerii Steagului din Bucureşti, ...
... militând pentru readucerea lui Carol al II-lea în fruntea statului. Fiu al regelui Ferdinand al României, prinţul Carol al II-lea renunţase la tronul României în favoarea relaţiei amoroase cu evreica Elena Lupescu (născută Grunberg). Între cei doi, totul a început la o cursă de autoturisme şi primul pas l-a făcut Elena Grunberg, care a reuşit destul de uşor să îl seducă pe prinţul moştenitor al tronului României. Înainte de a lua startul în cursa de autoturisme la care participa, o frumoasă doamnă a aruncat în maşina prinţului un buchet de flori şi i-a urat succes, zâmbindu-i şi privindu-l provocator, ceea ce l-a determinat pe Carol să ajungă imediat în patul ei, chiar după cursa auto. Se chema atunci Elena Tâmpeanu, după numele soţului, maiorul Tâmpeanu, dar era fiica evreului “industriaş” Nuham Grunberg. Pentru a nu scăpa ocazia apărută, de a-l manipula pe viitorul şef al statului român, pe care îl subjugase şi pe care îl domina, evreica l-a părăsit pe maiorul Tâmpeanu, revenind la numele său românesc după rată, Lupescu. Socotelile evreilor nu au ieşit de la început. Regele Ferdinand al României a condamnat relaţia adulteră a celor doi amanţi, iar prinţul Carol, care era deja căsătorit, a preferat să renunţe la succesiunea la tron şi la căsnicie, decât la farmecele evreieşti, plecând cu Lupeasca în străinătate, de unde însă nu a încetat, mai ales după moartea regelui, să uneltească şi să tragă sfori pentru a relua tronul. Pentru evrei, Carol al II-lea trecuse examenul de foc. Renunţase la tron pentru una de-a lor. Ce garanţie mai mare puteau avea că, odată venit pe tron, le va susţine interesele? Şi nu s-au înşelat. I-au acordat tot sprijinul pentru preluarea tronului, folosindu-se de lojile masonice din România. Deja în cadrul lojilor masonice din Bucureşti erau atraşi şi activaţi în această misiune amiralul aghiotant regal Păiş, comandantul Fundăţeanu, generalul Georgescu, comandorul Bucholzer, colonelul V. Bădulescu, colonelul Matropol, ofiţeri din aviaţie şi marină. Spre deosebire de amanta sa, prinţul Carol nu a divorţat decât foarte târziu, neglijându-şi însă în totalitate soţia, mama fiului său, prinţul Mihai. La câţiva ani de la plecarea din ţară, Carol începuse să uneltească, sprijinit de evrei, pentru recuperarea tronului României. Primul-ministru Ion I.C. Brătianu se opunea însă la întoarcerea pe tronul ţării a unui aventurier, având chiar curajul să declare că dacă lucrurile nu se opresc, el va declara România republică, abrogând monarhia. Aşa se face că întoarcerea lui Carol şi a Elenei Lupescu-Grunberg la conducerii ţării s-a făcut după căderea de la guvernare a Partidului Liberal şi după moartea lui I.C. Brătianu. Chiar regina-mamă, Regina Maria era, la un moment dat, o piedică în calea întoarcerii lui Carol al II-lea deoarece, după moartea regelui Ferdinand, împreună cu prinţul Barbu Ştirbei, trebuia să preia şi să asigure regenţa ţării, urmaşul legitim la tron, prinţul Mihai, fiind minor. De aceea, interesele evreilor cereau ca regina să fie denigrată în faţa publicului şi cineva trebuia să se ocupe de acest lucru. Iată ce consemna în jurnalul său intim, în acest sens, Simona Lahovary, care făcea parte din suita reginei: “Campania de denigrare împotriva reginei este alimentata în primul rând de Grigore Filipescu…, apoi de ziariştii şantajişti… Confuzia domneşte şi în capetele oamenilor, in primul rând pentru că fiecare gândeşte, chiar dacă nu conştient: «De ce n-aş fi eu dictator sau regent?» Puterea supremă, în trecut regală şi de neatins, este acum obiectul tuturor poftelor, datorită poznelor principelui Carol… Cei care spun că virtual suntem o republică, continuă să-şi spună că am putea fi cu adevărat, ceea ce ar fi mai simplu şi mai puţin costisitor. Confuzia a pătruns şi în mintea lui Aristide Blank. O ridică în slăvi pe regină, dar finanţează mişcarea «Vlad Tepeş», condusă de Grigore Filipescu… s-ar putea ca fondurile de la Tepeş să alunece uneori la [ziarul] Epoca” (din Magazin Istoric, mai 1974). Rezultă din jurnalul curtezanei Lahovary că cel mai mare bancher al ţării, evreul Aristide Blank (posesorul băncii Marmorosch-Blank) îi făcea în mod ocult servicii lui Carol al Il-lea, finanţând fundaţia liberalului Grigore Filipescu, care, la rândul său, conducea campania de denigrare a reginei-mamă, inclusiv prin presă – deşi, cu făţărnicia binecunoscută, pe faţă, Aristide Blank o “ridica în slăvi pe regină”. Grigore Filipescu făcea parte dintr-un lung şir de ascendenţi masoni, cel mai renumit fiind Gheorghe Filipescu (aghiotant al domnitorului Cuza şi mareşal al Curţii regelui Carol I) cu gr. 94 în Ordinul de Memphis, supraveghetor al lojii Steaua României şi venerabil al lojii Înţelepţii din Heliopolis (loji de obedienţă evreiască). De aceea, nu trebuie să ne mire că evreul Aristide Blank finanţa organizaţia lui Filipescu, «Vlad Tepeş», care avea să se transforme mai târziu în Partidul Conservator, când r