Moartea lui Tudor Arghezi

★ ★ ★ ★ ★

citat tudor arghezi

Pentru Tudor Arghezi recunoașterea meritelor la nivel național și internațional se va face târziu. Pe 30 aprilie 1965 este primul român care primește premiul Herder, distincție acordată intelectualilor din centrul și sud-estul Europei. În același an este ales membru al Academiei Sârbe de Științe și Litere. Când împlinește 85 de ani este sărbătorit ca ”poet național”. Se fac numeroase traduceri din opera sa: în portugheză, germană, engleză, rusă, sârbo-croată, maghiară, greacă, suedeză, ucarineană, cehă, arabă, bielorusă, armeană, tătară și gruzină.

Tudor Arghezi și soția sa

Tudor Arghezi și soția sa

Pe 29 iulie 1966 trece la cele veșnice soția sa Paraschiva. Poetul nu va putea să își revină după această pierdere. Pe 12 iulie 1967, cu gândul la soție, Arghezi scrie ultimele versuri, care se află și acum înrămate în biroul de la casa sa din strada Mărțișor: „Mă chemi din depărtare ...

... și te ascult/ N-am să te fac, pierduto, să mă aștepti prea mult.” Pe 14 iulie 1967, la ora 22.30 o pneumonie care provoacă tulburări cardio-vasculare, renale și hepatice cauzează un stop cardio-respirator, iar Tudor Arghezi trece la cele veșnice. Prima pagină a ziarului ”Scânteia” se anunță pe 16 iulie stingerea din viață: ”…Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri exprimă adânca lor durere cu prilejul încetării din viață a strălucitului reprezentatnt al culturii românești, Tudor Arghezi”. În acest necrolog sunt evidențiate contribuțiile aduse în cei 67 de ani de creație. Sunt menționate cele mai importante distincții primite de poet: academician și președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor, exact ceea ce el a respins întreaga viață. În articolele sale a criticat întotdeauna breasla scriitoricească, nefiind solidar cu ceilalți mânuitori ai condeiului.

tudor arghezi

Necrologul din Scânteia este însoțit de o micro-biografie în care se arată cu în tinerețe poetul își câștigase existența ca ”practicant la judecătoria de ocol”, lucru neverosimil, căci nu se cunoaște vreun astfel de episod în viața lui. În numerele din 17 și 18 iulie ”Scânteia” continuă să pubice rânduri pline de prețiozitate despre cel pe care îl desființa în 1947-1948. Acum, toate laudele îi sunt destinate ”celui care a cântat ca nimeni altul înaltele virtuți ale poporului român”. Toate personalitățile culturii trec pe la catafalcul de la Ateneul Român. Academia și Uniunea Scriitorilor prin reprzentanții lor își exprimă durerea pricinuită de marea dispariție. Toate ziarele și revistele culturale găzduiesc numere omagiale și articole ale criticilor literari și ale scriitorilor, adversari sau prieteni. Toți îl elogiază pe cel dispărut și găsesc de cuviință să îl anexeze pe Tudor Arghezi la lupta pentru progres social și lupta antifascistă. Printr-o excepție, cu aprobări speciale, autoritățile încuviințează ca locul de odihnă al soților Arghezi să fie grădina casei. În București existase obiceiul înhumării în propia grădină.

Mormântul lui Tudor Arghezi și al soției sale, Paraschiva

Mormântul lui Tudor Arghezi și al soției sale, Paraschiva

Poetul este înmormântat cu funeralii naționale pe 17 iulie 1967. O săptămână s-a ținut doliu național. Drapelul negru a fluturat la cele mai importante instituții de cultură din țară. Adunări de doliu au loc în mai multe dintre orașele mari ale țării. Și la Craiova, în centrul Olteniei, loc unde Tudor Arghezi se întorcea mereu cu gândul, are loc o adunare de comemorare. La fel se întâmplă și la Târgu Cărbunești, locul de obârșie al bunicilor săi. Tudor Arghezi devine mai important după moartea sa decât atunci când era în viață.

tudor arghezi