Un studiu sugerează că Marele Sfinx din Giza, în Egipt, nu a fost sculptat în întregime de oameni. Forțele naturale, cum ar fi eroziunea eoliană, au jucat un rol în modelarea acestui celebru monument.

Cercetătorii au efectuat experimente folosind dinamica fluidelor pentru a imita forțele vântului care ar fi existat atunci când Sfinxul a fost creat în urmă cu aproximativ 4.500 de ani. Rezultatele au arătat că vântul ar fi putut sculpta forma de felină dintr-o singură bucată de calcar.

Această teorie a fost sugerată pentru prima dată în anii 1980 de către un fost geolog al NASA pe nume Farouk El-Baz. El a propus că inginerii antici au ales să sculpteze capul în forma regelui lor și i-au dat un corp asemănător cu cel al unui leu, inspirat de formele din deșert.

Experimentele cercetătorilor au susținut această idee, demonstrând că vântul poate modela pietrele într-un mod similar cu Sfinxul. Vântul ar fi fost dirijat de roca din capul și labele monumentului, cioplind în timp rocile mai moi ale gâtului și spatelui.

Fără o înțelegere profundă a influenței naturii, aceste monumente egiptene antice nu ar fi supraviețuit în condiții extreme. Marele Sfinx din Giza, care are o înălțime de 20 de metri și o lungime de 73 de metri, continuă să captiveze oamenii chiar și după mai bine de 4.000 de ani. Adevărata sa semnificație s-a pierdut odată cu trecerea timpului.