GIULGIUL DIN TORINO, MIT ȘI ADEVĂR

★ ★
În anul 1204, în cruciada a patra, cavalerii cruciați au cucerit Constantinopolul. Istoricul Robert de Clari relatează în acest context despre un francez, Otto de la Roche, căruia i-a căzut în mână, ca pradă, o pânză de in. Această pânză, lată de 1,1 metri și lungă de 4,36 metri, are o poveste aparte, deoarece are urme de sânge și de transpirație.

După un studiu mai atent, s-au recunoscut pe ea contururile unui trup uman, care trebuie să fi avut o înălțime de 1,80 metri. Otto de la Roche a luat pânza cu el în Franța.

După 150 de ani pânza apare la Besancon, unde este venerată ca giulgiu al lui Christos. În timpul unui incendiu, nu cade pradă flăcărilor, însă rămâne cu niște urme ale focului. De aici înainte drumul său poate fi urmărit cu precizie.
Când izbucnește ciuma la Milano, sfântul Karl Borromaeus, la vremea aceea episcop al acestui oraș, pleacă, respectând ...

... juruința pe care o făcuse, în pelerinaj la această pânză.

Pânza va fi adusă la Torino. Se spune că pânza s-a aflat până în secolul al VI-lea la Ierusalim. În baza acestor relatări nu se poate aduce o dovadă de autenticitate istorică. La acestea se adaugă faptul că, în afară de pânza de la Torino, există alte două pânze despre care se susține că ar fi giulgiul lui Christos.

Cea mai renumită este sudariumul sfintei Veronica. Legenda spune că sfânta i l-ar fi întins lui Christos în drum spre locul răstignirii și l-ar fi primit înapoi cu amprenta chipului său.

În anul 1889, s-a trezit, din nou, interesul pentru misterioasa pânză. Evoluția tehnicii făcuse posibilă prima fotografiere a Giulgiului din Torino. Atunci a rezultat un fapt cât se poate de curios. Negativul de pe placa fotografică inversează valorile de alb și negru ale imaginii imprimate pe pânză. Pe fondul întunecat apare limpede imaginea misterioasă a unui chip.

Specialiștii din întreaga lume au studiat senzaționala fotografie. Experții în artă au mai descoperit că imaginea negativă era uluitor de naturală, de fidelă din punct de vedere al anatomiei plastice. Trăsăturile feței sunt, ca la orice om, diferite pe stânga și pe dreapta.

Artiștii Evului Mediu timpuriu nu țineau cont de această neregularitate. Experimente făcute cu pictori au arătat că nici un artist nu era în stare să regândească un chip uman în negativ și să-l picteze astfel.

Pânza din Torino nu putea fi un fals cel puțin în ceea ce privește faptul că este copia unei fețe omenești. După această descoperire au început și oamenii de știință să se intereseze de pânză.

Primul care a făcut experimente legate de formarea amprentei unui corp uman pe pânză a fost profesorul Vignon, de la Paris. A pus în contact cu un cadavru o pânză pudrată cu aloe. Experimentele au rămas nesatisfăcătoare, deoarece păreau inevitabile distorsiunilor puternice.

Textul biblic spune că, Și a venit și Nicodim…. aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și l-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.

Șirurile lungi de experimente au arătat că trupul mort al omului trebuie să fie pudrat, iar pânza umezită cu ulei aromatic. Amprenta de pe pânză indică existența unor umflături ale feței. Acestea pot fi urmarea unor lovituri. Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-l cu pumnii, iar unii îi dădeau palme.

GIULGIUL-DIN-TORINO GIULGIUL DIN TORINO, MIT ȘI ADEVĂR

Se disting clar pete de sânge pe frunte și pe ceafă. Pânza permite recunoașterea exactă a locurilor în care au fost bătute cuiele, ele nu au trecut prin podul palmei, ci mai jos, prin încheietura mâinii.
Pentru cei care contestă autenticitatea acestei pânze, rămâne întrebarea, cine a zăcut mort, în acea pânză și când?